Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-a cerut din nou, marţi, edilului în funcţie, Dominic Fritz, să facă dovada că are domiciliul în Timişoara, pentru că "nu poate fi mai presus de lege în ţara aceasta, numai pentru că nu-i este cetăţean".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Aţi minţit în dosarul de alegeri, aţi minţit în dosarul de la jurământ, minţiţi continuu din prima zi de mandat. Ia prezentaţi dumneavoastră (...) dovada că aveţi domiciliul în Timişoara. Este simplu: fotocopii după paginile din cartea de identitate şi din paşaport, ambele eliberate de autorităţile germane, în care este înscris domiciliul. Pentru că nu puteţi fi dumneavoastră mai presus de lege în ţara aceasta, numai pentru că nu-i sunteţi cetăţean. Aşa cum dacă, de exemplu, domnul Toma, primarul Girocului, şi-ar pierde de drept mandatul - atenţie: unul corect obţinut în cazul său! - în clipa în care n-ar avea domiciliul în Giroc, ci de exemplu la 100 m de Giroc, în Timişoara, tot aşa şi mandatul dumneavoastră este pierdut imediat de după jurământ, pentru că aveţi domiciliul în Germania", arată Nicolae Robu, într-o postare pe Facebook.

Fostul edil atrage atenţia şi asupra faptului că Dominic Fritz şi-a delegat semnăturile, de teama DNA, rămânând "primar fără portofoliu".

"Crezând că veţi scăpa de DNA, aţi delegat semnăturile şi aţi rămas primar fără portofoliu - unic în România. Dar dumneavoastră aţi delegat ceva ce de fapt nu aveaţi, domnule. Dumneavoastră nu aveaţi drept de semnătura nicio clipă, pentru că mandatul dumneavoastră este nul de drept din start. Domnule Fritz, 'cazul Fritz' va fi cel mai 'gras' caz al DNA de mulţi ani încoace", spune Nicolae Robu.

Fostul primar l-a acuzat pe Dominic Fritz şi că a blocat toate proiectele pe care el le-a lăsat în lucru.

De asemenea, Nicolae Robu face un apel către consilierii PNL să "nu se facă părtaşi la această adevărată blasfemie" de a nu mai organiza Festivalul Timfloralis, dedicat Capitalei Culturale Europene. "Nu lăsaţi să fie omorât un festival atât de frumos, care a adus atâta imagine pozitivă oraşului", a mai afirmat Robu. (AGERPRES)