Parlamentarii AUR vor ca pe perioada stării de alertă purtarea măștii de protecție să nu mai fie obligatorie în toate spațiile publice, ci în instituțiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport și la locul de muncă.
Trei deputați AUR au depus în acest sens un amendament la Ordonanța de Urgență care modifica legea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care prevedea că în stare de alertă, prin ordin al ministrului Sănătății și al ministrului de Interne se poate institui obligativitatea purtării măsții în spațiile publice.
În motivarea amendamentului cei trei parlamentari susțin că „nu există studii de specialitate care să ateste că purtarea măștii timp îndelungat ca fiind una pozitivă, cu aport decisiv și substanțial în combaterea oricărei epidemii”.
”Parlamentarii AUR au depus un amendament care ar limita purtarea maștilor la spațiile închise și instituțiile publice. Suntem singurul partid parlamentar care își asumă lupta cu măsurile abuzive și exagerate luate de actualul guvern.”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a partidului. Amendamentul a fost asumat de 3 deputați AUR: Raisa Enachi, Ringo Dămureanu și Georgel Badiu
Actul normativ se află în dezbaterea Camerei Deputaților.

Postarea AUR a generat aproape 800 de comentarii și circa 300 de distribuiri.
https://www.politico.eu/article/policymakers-debate-whether-time-up-our-face-mask-game/?fbclid=IwAR10c7_NT0dagYbkZ6-wE-FGJlPXWbxISBfsuGlSAUb4GmUeXfhnRLalseI
istericalele astea nu-si au locul daca am accepta si alte idei
Daca ar fi asa cum spui Covid-ul n-ar mai fi boala cumplita care este ci doar un prapadit de guturai. Cand colo, se moare pe capete, sectiile ATI gem de pacienti iar in unele tari ( Germania! ) crematoriile nu mai fac fata, lucreaza 24/24 , 7/7.
Cereai dovezi - uite că și eu cer același lucru cu privire la crematoriile din Germania și cu secțiile ATI care gem de pacienți - în ce țări, pentru că din ultimele date pe care le am eu nici Europa, nici Africa și nici Asia nu au probleme cu pacienții din ATI (și nu au avut vreodată, cu câteva excepții punctuale și de moment precum Italia în primăvara lui 2020 care putea trimite pacienții în alte state UE, însă a refuzat să o facă).
https://www.medisky.eu/blog/sanatate/informatii-noi-despre-virusul-covid-19-si-raspunsuri-actualizate-pentru-intrebarile-comune-despre-acest-subiect-partea-i/
Nu exista dovada ca protejeaza nu e acelasi lucru cu exista dovada ca nu portejeaza. Dar asta e o nuanta prea subtila.
mai ramane chestia aia stupida cu circulatia in timpul noptii,alta gaselnita pt poulimea indobitocita.
ca-i aur,nu-i bai,bajetii astia macar dau din maini,se agita,iar lumea satula de balmajeli si minciuni,vor sustine asta.asa se fac cunoscuti,desi nici dracu nu stia de ei.
Totusi iti apreciez spiritul revolutionar si nesupus. Poate il aplicii si in alte probleme.
si s-a urcat ilici pe cal,am realizat puterea de manipulare a maselor.pacat ca au murit pusti nevinovati.
deeeci,problema mea nu e sa protestez pt ca un guvern sa-si faca treaba,mai degraba cum o face.
A respira umiditatea dintr-o masca =/= igiena
https://youtu.be/Kp-TZu4lgHw?t=5405
Caci asa e, nu exista studii care sa dovedeasca utilitatea purtarii mastii in aer liber.
Dimpotriva, exista experienta citorva tari europene (nu le mai numesc), pe care noi le imitam, care demonstreaza inutilitatea purtarii mastii in aer liber.
Dar asta e, cind nu te duce capul faci AUR-ul mare.
Mori de ras cu AUR.
PS: cine poarta masca e un hot! Evident ca nu pot demonstra asta dar daca o repet la nesfarsit....
PS: am trecut prin gripa asta atat de mediatizata fara nici o problema...
PS. Aia cu "Suntem singurul partid parlamentar care isi asuma lupta cu masurile abuzive si exagerate luate de actualul guvern" face parte din culegerea Povesti nemuritoare" ! :))
Intr-un cuvant, AUR, sa va fie rusine! Este clar ca sunteti plini de rea-vointa si tot ce faceti sunt fumigene pentru a ne deturna de la problemele reale ale tarii, mai cu seama de cele produse de PSD...
PS: perioada asta imi aduce aminte de perioada '96-2000. PSD a facut pasul inapoi, insa a scos de la naftalina agitatorii, sindicalistii, PRMistii...
CCR a spus că limitările de drepturi se pot face DOAR prin lege, ceea ce înseamnă că orice ordonanța care introduce astfel de limitări sau care face modificări ale legii este neconstituțională, deci prevederile sale sunt neaplicabile.
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/229153
Dar e dependenta de starea de alerta votata unanim prin parlament.