Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că nu există niciun motiv să se suspende din funcţie, după ce DNA declanşat urmărirea penală în cazul său, precizând că, dacă va fi trimis în judecată, îşi va proba nevinovăţia în faţa instanţei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Întrebat duminică într-o conferinţă de presă dacă intenţionează să se suspende de la şefia CJ Iaşi în urma anchetei DNA la adresa sa, Costel Alexe a spus că nu sunt motive să se întâmple acest lucru. El a explicat că a fost ales de către ieşeni, relatează News.ro.

”În momentul de faţă nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă. Am fost ales prin vot uninominal de către ieşeni. Ieşenii m-au ales ca eu să aduc dezvoltare judeţului împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

El a precizat că nu vrea să facă referiri la dosarul în care este implicat şi că va oferi toate detaliile în faţa instanţei.

”În ce priveşte situaţia mea juridică, nu voi face referire la dosarul în care mă aflu, acest lucru îl voi face în faţa anchetatorilor. Dacă voi fi trimis în judecată voi proba în faţa judecătorilor ceea ce am spus deja, că sunt nevinovat şi că nu am comis nici o ilegalitate, nici cât am fost ministru, nici înainte şi nici după. În 2024 şi eu şi ai mei colegi va trebui să dăm dovada măsurii noastre prin ceea ce am făcut, iar eu mi-am luat nişte angajamente în faţa ieşenilor în campania electorală. Sunt convins că în 2024 toate acele angajamente le voi onora”, a spus Costel Alexe.

Întrebat dacă ancheta DNA în cazul său afectează imaginea judeţului Iaşi, dar şi a filialei ieşene a PNL pe care o conduce, Costel Alexe a răspuns: ”Nu este plăcut pentru nimeni să ştie că face obiectul unei cercetări penale”.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi instigare la delapidare. În acelaşi dosar este urmărită penal şi o persoană cu funcţie de conducere într-o societate din siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare.

Alexe ar fi pretins de la acea persoană produse din tablă, pentru a aloca gratuit acelei fabrici certificate de emisii de gaze cu efect de seră şi a monitoriza măsurile de închidere a unei halde de zgură. Costel Alexe ar fi primit acele produse, în cantitate de 22 de tone şi în valoare de 103.000 lei, la o firmă administrată de o rudă.