- Am avut în ultimele zile o serie întreagă de discuții foarte importante și foarte bune cu premierul, cu miniștrii din Guvern, pentru a lămuri câteva chestiuni și pentru a găsi soluții, soluții pentru România, soluții pentru români.
- Tema principală a fost cum pregătim cel mai bine, rapid, bine gândit, proiecte pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, unde, știm cu toții, putem să obținem fonduri europene semnificative. Avem la dispoziție peste 30 – atenție – 30 de miliarde de euro, care pot fi folosiți pentru a pune la punct lucrurile la noi în țară, pentru a ieși cu bine din pandemie și din criza economică generată de pandemie. Sunt oportunități uriașe și vrem să le folosim. Vrem să folosim acești bani pe mai multe paliere și vreau să menționez doar câteva care au fost tema discuțiilor din ultimele zile.
- O primă chestiune, sănătatea – este, după părerea mea, nevoie de investiții semnificative în spitalele din România, în sistemul de sănătate publică din România. Dacă ne gândim doar la tragicele accidente care au avut loc în ultimele luni de zile, așa ceva nu are voie să se mai întâmple! Este nevoie de investiții importante în spitale noi, în spitalele existente, pentru a le moderniza, în sistemele din spitalele existente, pentru a le face mai sigure, mai sigure pentru pacienți. Gândiți-vă cât de important este să avem investiții în zona de Terapie Intensivă, în zona de alimentare cu oxigen, în zona de siguranță pentru pacienți și pentru personalul din spital.
- Și fiindcă vorbim despre zona de sănătate, dați-mi voie să fac o remarcă și despre campania de vaccinare, care merge foarte bine. Suntem în continuare în topul european la toți parametrii și vom avea în zilele acestea deja persoana numărul 1.000.000 care va fi vaccinată. Ritmul crește de la o săptămâna la alta și cu toții avem speranța ca până în vară să ieșim din pandemie, sigur, cu vaccinarea și cu respectarea restricțiilor până atunci.
- O a doua zonă pe care am discutat-o și unde sunt foarte hotărât să găsim împreună soluțiile cele mai bune este zona locurilor de muncă. Foarte mulți români și-au pierdut deja locul de muncă, din cauza pandemiei sau a crizei economice generate de pandemie, și unii, din păcate, sunt și acum în pericol în continuare să-și piardă locul de muncă, deci, este vital pentru noi toți să dezvoltăm mecanisme prin care dezvoltăm locuri de muncă, încurajăm antreprenorii să creeze locuri de muncă pentru românii loviți de pandemie.
- Un subiect care a mai fost menționat, l-am prezentat chiar eu acum câteva zile – trebuie să investim în școli. Sistemul românesc de învățământ are nevoie de foarte mulți bani. Dacă ne gândim doar la siguranța elevilor, este nevoie, deci, și aici de foarte multe investiții, pentru a nu avea incendii, pentru a nu avea accidente în școli, pentru a avea școli autorizate, pentru a avea elemente simple: să eliminăm încălzirea pe lemne, să eliminăm toaletele din spatele curților și așa mai departe. Pe de altă parte, avem nevoie de materiale didactice moderne, avem nevoie de școli noi, avem nevoie de școli verzi, școli care sunt exemple pentru alții cum putem să ne implicăm pentru mediu.
- Și, în fine, o temă pe care am mai menționat-o și o să o mai repet. Avem nevoie de programe serioase, sustenabile pentru mediu, pentru un mediu sănătos. Chestiuni care se pot face fără complicații imense. De exemplu, programe de împădurire, care pot fi puse în operă practic începând deja din anul acesta.
- Aceste teme ne preocupă și, până în aprilie, vom avea un Plan Național coerent, care va fi depus la Comisia Europeană și, imediat după ce se primesc toate aprobările necesare, vom începe implementarea – în spitale, în școli, în locuri de muncă și pentru mediu. Sunt doar câteva, vom avea în cadrul acestui Plan și multe alte zone, care sunt extrem de importante pentru români și, la momentul respectiv, voi relua aceste chestiuni.
VIDEO Klaus Iohannis: Sănătatea, crearea de locuri muncă, învățământul și zona de mediu - domenii prioritare în Planul Național de Redresare și Reziliență
- +2 (2 voturi)mda (Miercuri, 17 februarie 2021, 17:36) noi2013 [utilizator]Lumea moare din prostia autoritatilor si in loc sa dea de pamant cu cei responsabili o da cu planurile marete cincinale....raspunde trimite
- +3 (3 voturi)Precizare (Miercuri, 17 februarie 2021, 18:06) Alex2016 [utilizator]Ne-am pierdut locurile de munca nu "din cauza pandemiei" ci din cauza masurilor de limitare a libertăților și drepturilor induse de tine, de specialistii paranoici și de arafatii actionisti. Cu o mortalitate de 1-2% nu pandemia ne-a făcut șomeri și faliti, ci masurile voastre aberante, stupide și demente. Și nu voi uita și nu voi ierta niciodată asta.raspunde trimite
- +1 (1 vot)corect (Joi, 18 februarie 2021, 8:33) Vasile-Vasile [utilizator] i-a raspuns lui Alex2016corect, foarte corect!raspunde trimite
-

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?