PSD vrea majorarea alocațiilor de hrană pentru pacienți de la 10 la 40 de lei pe zi
În prezent, alocația de hrană care este asigurată de la bugetul de stat este de 10 lei, însă fiecare spital în parte poate suplimenta sumele alocate.
Propunerea PSD vizează modificarea legii privind reforma în domeniul sănătăţii.
"Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea cheltuielilor de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, suplimentare alocaţie de hrană, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale", prevede proiectul, potrivit Agrepres.
Actul normativ prevede şi definirea alocaţiei de hrană ca fiind "suma unitară pentru servirea mesei de către asiguratul spitalizat, calculată în funcţie de hrana necesară fiecărei categorii de bolnavi recomandată de Colegiul Dieteticienilor din România, repartizată pe durata unei zile: masa de dimineaţă, prânz şi seară, stabilită către comisia special constituită în acest sens".
Conform proiectului, contractul-cadru privind drepturile asiguraţilor în sistemul de sănătate, care reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale, va include şi alocaţia de hrană de care beneficiază asiguratul pe parcursul spitalizării, de la data internării efective, cu menţiunea că aceasta se va actualiza anual cu rata inflaţiei.
De asemenea, au fost introduse mai multe texte referitoare la stabilirea alocaţiei de hrană.
"Alocaţia de hrană se va stabili de către o comisie constituită dintr-un reprezentant al CNAS, un reprezentant al structurilor asociative din care face parte autoritatea publică locală în subordinea căreia se află unitatea spitalicească - Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene -, un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, al asociaţiei pacienţilor şi un reprezentant al managerilor de spital, pe baza recomandărilor de hrană ale Colegiului Dieteticienilor din România", stabileşte proiectul.
"Cuantumul alocaţiei de hrană nu poate fi mai mic de 40 lei/zi/persoană asigurată pe parcursul spitalizării", precizează textul propus.
"În termen de 10 zile de la publicarea legii, fiecare structură are obligaţia de a-şi desemna reprezentanţii în comisie după procedurile proprii ale structurilor pe care le reprezintă şi le vor înainta CNAS. Lucrările comisiei vor fi coordonate de către reprezentantul CNAS şi se vor desfăşura după un regulament propriu, care va cuprinde inclusiv procedura de stabilire a alocaţiei de hrană. Secretariatul comisiei va fi asigurat de către CNAS. Reprezentantul CNAS va convoca comisia în termen de 10 zile de la data expirării termenului în interiorul căruia se desemnează reprezentanţii", mai arată iniţiativa.
Alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin hotărâre a autorităţii publice locale în subordinea căreia se află unitatea spitalicească, cu fonduri din bugetele proprii şi cu fonduri guvernamentale, pe baza propunerii Consiliului de Administraţie al unităţii spitaliceşti aflate în subordinea autorităţii.
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale în cadrul unui pachet minimal, prevăzut de prezenta lege, şi de alocaţia de hrană astfel cum a fost stabilită. Modalitatea de decontare a serviciile medicale pentru aceste persoane se aplică şi alocaţiei de hrană, se arată în proiect.
Până la stabilirea alocaţiei de hrană de către comisie, cuantumul acesteia pentru anul 2021 va fi de 40 lei/zi/pacient, sumă care va fi asigurată din fonduri guvernamentale şi va fi alocată direct spitalelor din subordine, se mai menţionează în propunerea legislativă.
Iniţiatorii menţionează că este necesar ca pacienţii spitalizaţi să primească "un tratament medical de calitate concomitent cu asigurarea aporturile calorice ale hranei, astfel cum specialiştii recomandă". Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Populisme de doi lei, noroc ca nu prea ii mai baga nimeni in seama.
Dar din ce bani? Aici e marea problemă. Că nu a crescut extraordinar productivitatea muncii.
Se desființează pensiile speciale și pensiile de serviciu?
Se mulțumesc cu mai puțini bani onor' parlamentarii? Dar primarii, prefecíi ;i alí bugetari s-ar mulúmi cu mai puíni bani?
Marirea alocarii banilor pentru spitale trebuie sa vina si cu un control mai strict al acestora, ca sa nu fie furati de Secureni, Opresti, Beureni, Cercei, Pintei si cine-o mai fi!
Dar nu e normal sa nu ai hartie igienica si sapun la toaleta spitalului, in 2021!
Fie 40 de lei sunt prea multi, fie 10 lei au fost mult prea putini (ceea ce asa este!). Prea mare diferenta. Nu cred ca ar creste calitatea de 4x. Sau poate jumatate din bani s-ar duce in studii de fezabilitate a meniurilor...
Cand se gateste en gros (zeci sau sute de portii per spital), daca nu se urmareste un profit mare, se poate cu bani mai putini / zi / persoana.
PS. In general pe PSD il prinde mila de saraci si de bolnavi atunci cand nu mai e la putere !
PPS. Cand are puterea in schimb pompeaza la greu bani in bugetari, in birocrati, in taietori de frunze la caini !
PPPS. Prin absurd, daca maine ar reveni la putere, social-democratii ar uita subit de toate ideile astea ce presupun cheltuieli ce nu le aduc niciun profit ! :((
DE CE aceasta cerere in PANDEMIE CAND NU PREA STAM BINE CU BANII la buget ?