Curtea Constituțională (CCR) a admis joi sesizarea depusă de PNL împotriva legii inițiată de PSD care prevedea plafonarea dobânzilor la credite, au declarat pentru HotNews.ro, surse oficiale din interiorul Curții. Judecătorii CCR au constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblu lui. Legea se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

"Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Decizia este definitivă şi general obligatorie", transmite CCR.

În luna mai, anul trecut Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de senatorul PSD Daniel Zamfir care reglementa protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Legea adoptată prevedea că "prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate''. Articolul 5 prevede că "dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR".

De asemenea un al articol al legii prevedea ca "dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă''.

Actul normativ a fost atacat de PNL la Curtea Constituţională pe 18 iulie 2020 iar dezbaterea CCR pe această tema a fost amânată de șase ori.