Liderul USR Sulina a demisionat după comentariile la adresa lui Ivan Patzaichin

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 18 ianuarie 2021, 21:22 Actualitate | Politic


USR
Președintele USR Sulina și-a dat demisia din funcție în urma comentariilor la adresa lui Ivan Patzaichin, anunță liderul filialei județene Tulcea, deputatul Eugen Terente.

„Regret comentariile făcute de Mirel Constantin la adresa lui Ivan Patzaichin, ele nu reprezintă poziția alianței. Munca lui Ivan Patzaichin a inspirat generații întregi și este un exemplu pentru toți locuitorii Deltei. Președintele USR Sulina și-a dat astăzi (luni-n.r.) demisia din funcție în urma comentariilor sale. Amintim că alianța USR PLUS a propus, în premieră, un proces transparent și consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD). USR PLUS consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării și echipa sa trebuie să regândească rolul ARBDD prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu, de patrimoniu natural și cultural, implicând în decizii comunitățile locale și asociațiile civice”, a scris, luni, pe Facebook, Eugen Terente, citează Mediafax.

Mirel Constantin afirmase că prezenţa lui Ivan Patzaichin în această comisie echivalează cu „lupul paznic la oi”.

Ivan Patzaichin a reclamat „atacuri violente” și a anunțat că renunță să mai conducă comitetul consultativ inițiat de USR PLUS pentru alegerea unui guvernator al Deltei Dunării.

„Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul ARBDD. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violența atacurilor la adresa mea pe acest subiect. Sunt mulți oameni de calitate în Tulcea, și sunt convins că vor găsi posibilitatea de a colabora și fără mine. Așa că mă voi retrage din această activitate. Eu n-am avut niciodată alte interese decât de a contribui la dezvoltarea Deltei și la bunăstarea oamenilor săi. Nu doresc să trebuiască să dovedesc mereu și mereu acest lucru, sau prin prezența mea să pun în pericol acest proces. Sper să continue această consultare, să ducă la rezultate frumoase și le doresc succes celor ce o vor duce la bun sfârșit”, a scris, duminică, pe Facebook, Ivan Patzaichin.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


2155 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Am inteles ca... (Luni, 18 ianuarie 2021, 22:04)

    Cataleya [utilizator]

    Seful USR Sulina a declarat pubic ca Patzaichin ar fi "lupul paznic la oi" si "un prieten al ciumei rosii"
    Atat?
    O explicatie, un argument, ceva acolo care sa-i sustina afirmatia chiar nu exista?
    S-a trezit asa ca proasta'n targ sa-l acuze pe Patzaichin, iar acum scapa frumusel cu o demisie (de onoare probabil) ?
    Ar merita sa primeasca de la Patzaichin o vâsla peste ochi!
    Probabil ca USR-istul din Sulina isi facuse deja planuri impreuna cu niste persoane anume care sa preia Delta, iar conducerea USR de la centru i-a stricat aranjamentele locale.
  • +1 (3 voturi)    
    Ce mai e de adăugat? (Luni, 18 ianuarie 2021, 22:51)

    Observator roman [utilizator]

    Că și în USR PLUS sunt penibili?
    Ba bine că nu!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by