Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, lansează un atac dur la adresa liderului liberal, Ludovic Orban, pe care îl acuză că a condus și conduce dictatorial PNL, impunând decizii și ignorându-i pe ceilalți din conducerea partidului. "I s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate", a susținut Rareș Bogdan despre Ludovic Orban. El a mai spus că Orban "a eșuat" în calitate de președinte al PNL și că nu ar mai trebui să conducă partidul.
Rareș Bogdan a făcut aceste declarații într-un interviu pentru
Aleph News.
- "Partidul nu a fost condus clasic, tradițional, așa cum a fost condus PNL, PDL în epoca pre Ludovic Orban. Partidul a fost condus de un singur om, de Ludovic Orban. Noi nu am avut, nici eu, nici Robert Sighiartău, nici Iulian Dumitrescu, nici Mircea Hava, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării”, a susținut prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.
El l-a acuzat pe Ludovic Orban de un mod dictatorial de a conduce partidul, susținând că, de exemplu, acesta s-a opus propunerii sale de remaniere a unor miniștri precum Ion Ștefan sau Monica Anisie, pe motiv că ar da un semnal de neîncredere.
- "Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. La toți li se pare că fără ei universul nu mai funcționează, că sunt mesianici pentru România și pentru omenire și, cu excepția lui Emil Boc, restul s-au stricat la cap.
- Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui, i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate", a acuzat Rareș Bogdan în interviul pentru Aleph News.
El spune că Orban a fost "un premier care a fost bun într-o perioadă înfiorătoare pentru România", dar contestă "modul în care a condus și modul în care a fost discreționar în decizii", fără a se consulta cu partidul.
Rareș Bogdan a mai susținut că PNL are nevoie de o "reformă totală", că Ludovic Orban a eșuat în calitatea de președinte al partidului și că ar fi trebuit să demisioneze de la șefia PNL după alegerile parlamentare.
- "Sper să nu facem vreo greșeală precum cele pe care le-au făcut Ion Diaconescu, Radu Vasile, Mircea Ionescu Quintus, în CDR. Nu am vrut să ies public pe anumite decizii care nu mi-au convenit. Cred că am tăcut prea mult. Acum singurul lucru cu care trebuie să fiu atent este să sprijinim Guvernul Cîțu (...)
- Partidul are nevoie de o reformă totală. Partidul este mai puternic cu cât este mai unit, cu atât este mai puternic și toată lumea are loc aici.
- Cred că Ludovic Orban va fi un foarte bun președinte al Camerei Deputaților, dar nu cred că trebuie să fie și președinte al PNL. Cred că a eșuat în această calitate”, a mai declarat Rareș Bogdan, precizând că liberalii se pregătesc pentru alegeri interne, congresul PNL fiind programat în luna iunie.
Acest partid trebuie sa dispara, nu mai are nimic bun in el. Pana si Boc a luat-o pe aratura, probabil gandindu-se la inca una doua mandate necesare pana la pensie.
Rares Bogdan este un populist gretos, ii baga in fata pe Iulian Dumitrescu si Florin Roman, niste corupti sadea.
Site-ul lui Rares Bogdan, "Comisarul", face propaganda acum partidului plin de cocalari si corupti AUR.
Nu sunt fan nici Orban , nici Rares Bogdan dar cred ca aceste chestiuni trebuie discutate intern.
Din cate stiu cat era la Realitatea invita PSDisti si totusi a fost cooptat in PNL. Cand il punea Orban cap de afis era bine, atunci ca "impunea" Orban sa fie Rares in fata nu mai era dictatorial.
Aici nu e vorba ca ii iau apararea lui Orban, dar cand e vorba de ciolan se vede natura adevarata a omului. Iar asta ca il sprijina pe Citu, cu tot respectul, ala e si mai necarismatic... ce vrea el sa spuna e ca s-ar vrea sef auto-intitulat dar nu are spate inca sa preia conducerea. Dar daca se baga pe langa cine trebuie, spera sa aiba sustinere.
Pe scurt: oricat de aiurea a fost trocul lui Orban ca sa acorde jumatate din ministere catre USR+, nu poti sa fii cel mai noui venit de nici un an si sa incerci sa preiei puterea indirect.
A schimbat mai apoi (în mod oportunist) macazul dar nu și năravul.. Tot din oportunism preia acum și acuzele (lansate de Ciolacu și PSD) la adresa lui Orban, care în ciuda unor mici erori, mi se pare un tip echilibrat.
L-au adus pe acest mărunțel care se vrea Napoleon, ca pe icoana făcătoare de minuni, înainte de parlamentare. Sunt convins însă că făceau un scor mai bun fără discursurile lui populiste. Acest individ incită mai-mereu la ură și s-a văzut în SUA unde duce acest demers..
Hiena a simțit miros de sânge și dă prin bâț..
de maidanezi,cotarla Beta 1 atacă violent
cotarla Alfa,cel care este mai bătrân și mai
obosit.Miza este osul puterii și averii.Mai rar
așa ciumpalaci!
Pe vremea cand urla la Tv ma gandeam ca ar fi tragic ca un extremist ca el sa ajunga in politica.
Gustul puterii i-a luat mintile. In loc sa traga la aceeasi caruta cu cei care l-au facut ceea ce este acum, a ajuns sa faca precum "personajele" din Racul, broasca si stiuca.
Cam asa arata broasca...
Cateodata, in viata, ne spunem "inghitim broasca si mergem inainte"...
Tare e greu de inghitit o broasca precum acest Rares Bogdan...
Vai de noi!
Sper ca nu exagerez prea mult...
Are si stilul acesta, justitiar, limitele lui. Desi pe termen scurt pare ca aduce beneficii, mai ales in campanie, isi pierd credibilitatea rapid, oamenii simt cine sunt de fapt, si se satura repede de ei, lucru pe care il stim chiar de la parintele lui, Corneliu Vadim Tudor, care, dupa ce a ajuns in turul 2 al prezidentialelor, a devenit cvasi-anonim.
Rares Bogdan a fost adus pe post de "gurist" in PNL, aveau nevoie de un "comunicator" in campanie, fiindca PNL-istii nu excelau, Orban, Turcan, Gorhiu au preferat o comunicare statica, de la tribuna, iar omul a devenit din simplu comunicator un fel de justitiar, un Vadim Tudor, la fel de imprevizibil si la fel de destabilizator, desi parea ca face bine ce face, a devenit replica PNL la aripa PRM din PSD: Mitraliera, Olguta si Codrin care ulterior au fost trecuti pe linie moarta de PSD, desi pareau ca fac treaba buna sub Dragnea....
O fi infiltrat de Gusa si PSD ca sa destabilizeze PNL-ul, o fi doar o lichea pusa pe dat din coate, care odata ce s-a ajuns, nu mai are prieteni, cine stie?
Cert e ca PNL-ului, nu ii face bine, long-term, mai ales ca electoratul sau e ceva mai rasarit ca al PSD-ului... Dupa aparentele beneficii din campanie, stilul acesta, stim, nu aduce beneficii, lucru verificat de PSD.
N-am facut nimic in viata mea, dar sar la gatul celor care chiar au facut cate ceva.
Înainte de a-și lansa candidatura pentru șefia unică a partidului, oferă puțin nămol și niște zoaie pe ochii celor ce l-au hrănit pentru a-și excreta pe sticlă gândirea sulfuroasă ce le-a adus niște voturi.
Poate o reluare a manualelor de școală generală și de liceu de limba română i-ar corecta nestăvilitul puhoi de cuvinte împroșcate de gura-i slobodă măcar până la stadiul de coerență ce ne-ar permite să-l numim român.
H.N.- 02.02.2020: “Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive"…." Este foarte bun ca prim-ministru, iar PNL nu avea altul mai bun şi nu va avea nici în viitor. Iar faptul că a condus PNL anul trecut la victoriile istorice îl face să devină, fără nicio problemă, în pole position politic..." (R.B. in C.N.. al PNL)
Faceai spume la gura ca sa fie toti pedepsiti, ca nu se poate asa ceva. Sau atunci spumele alea iti determinau salariul, nu? Acum nu mai conteaza asta, acum esti in "jocurile de putere", cu salariu de europarlamentar? Faptul ca cei gazati si batuti in piata vor munci pentru a plati o pensie speciala nesimtita unui individ care i-a facut ”cultură iremediabil compromisă”, care trebuie ”întoarsă la stadiul de brazdă”, in loc sa le faca dreptate, asta te mai intereseaza acum, ti se pare normal? Nu iti este cat de putin rusine ca sa te comporti exact ca indivizii pe care ii criticai in emisiunile tale?
Asa si "broasca" asta...salariu de europarlamentar, etc...
Desi ma asteptam ca el sa faca valuri in partid ,avandu-l in spate pe KWJ,constat ca au inceput cam devreme luptele interne.
N-or s-o duca prea mult la guvernare.
Cu USRPLUS nu se prea inteleg,intre ei nu se inteleg,ceva nu miroase a bine !
PNL e tare amorf in ultimul timp.
PNL ramane pe acelasi palier cu PSD, partide de profitori, unde joburile la stat se dau pe baza de favoruri, nu competenta.
Cati din actualii ,,liberali" au sau condus afaceri private ? Nu-i puneti pe cei care asemeni pezde, fac afaceri doar cu statul.
Avea emisiune financiara si isi lua partea de la presedintii de banca sa zica de bune despre ei si de rau despre altii. Zero coloana vertebrala! Se mai mai si batea cu pumnii in piept ca e impartial si n-are interese, jegos.
Un impostor!
Intrebarea e: ce aduce acest om? Ce produce pt tara?
Daca dam la o parte gargara, ramane un personaj absolut inutil, cu zero realizari in beneficiul tarii.
ZERO, ca sa ne intelegem.
Cu lovitura de palat care sa-l aduca din nou la putere pe marele Emil Boc?
Da, omul se intreaba ce a fost PNL la 1875 si ce a ajuns acum. Are Orban pacatele lui dar din cate imi aduc aminte a fost printre putinii care nu au fost de acord cu ,, monstruoasa coalitie '' PNL-PSD
Este cunoscut faptul ca nu iese nimic bun din combinatia "jurnalist" + politician. E prea multa prostitutie intr-o singura persoana.
Acest penibil impreuna cu Firea si altii de teapa lor, au deomonstrat ca nu sunt nimic altceva decat niste corupti sub acoperire.
Imi pare rau, dar personaje gen Rares Bogdan sunt nocive pentru ca li se umfla capul de nu mai stiu cine sunt...
Era un mic pudel care se freca de picioarele lui Johannis si se tinea dupa Orban de cate ori apareau in public.
Nu mai vorbesc de pericolul pe care il reprezinta pentru coalitie. Nu m-ar surprinde ca alde Rares Bogdan sa rupa intelegerea PNL cu USR si mai ales... cu UDMR.
Alegerile 2020 au avut o finalitate daca nu perfecta, suficient de buna ca sa scoata de la guvernare PSD cu politica ca toxica si corupta.
Pentru a forma un Guvern in conditiile in care PSD avea totusi cele mai multe voturi a fost nevoie de un compromis, care sa serveasca poporul roman nu fruntasii de pe lista partidelor.
Rares a profitat de acest moment sensibil pentru a incerca debarcarea lui Orban de la conducerea Partidului Liberal, care, trebuie sa recunoastem si-a periclitat situatia in Partid in favoarea binelui general. Nu sunt un fan al PNL si nici al lui Orban dar acest individ, Rares, chiar nu-mi inspira incredere. Adica, ce ar fi facut el in locul lui Orban? Ar fi dinamitat conventia democratica sau ar fi mers bara-bara cu PSD-ul pentru a castiga mai mult decat a castigat acum PNL? Si cine, ma rog, cistiga in final? Numai PSD pentru ca, ne-acceptand compromisul ca Orban, PNL ar fi fost spulberat de pe scena politica, exact ca PNTCD.
Mai usor cu pianu pe scari cu tradare, a muscat mana care la hranit etc
Cine crede ca Rares Bogdan actioneaza de capul lui este ori prost ori sluga lui Orban !
E vina PNL ca nu stie sa racoleze membri merituosi si trebuie, de fiecare data, sa se agate de cate un pitifelnic care pare sa aiba audienta. Mi-aduc aminte cum se agatasera de Cristian Topescu, acu niste ani, era Cacarau lipit de el, pe panouri.
da cred că nu-l interesează... doar orgoliul contrează...
Adica Orban este un fel de Dragnea? Adica PDL-PNL este la fel ca PSD?
Adica de asta au iesit hashtagistii in strada? Sa inlocuiasca niste mafioti cu altii?
Este bine, imi place, ma bucur!
Faptul ca a fost ales europarlamentar este o mare onoare sau o pleasca pentru el.
Acum ma intreb cine e in spatele lui de fapt.
Nu ca Orban ar fi o mare valoare dar Rares Bogdan, scuze de limbaj si cu parere de rau pentru el, mi se pare un mare papagal.