Nastase si-a facut lege pentru dosarele de la DNA: Avocatul inculpatului are dreptul sa asiste la orice act de urmarire penala
Vezi cum au votat deputatii aceasta initiativa
“In cursul urmaririi penale aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala daca exista dovada ca aparatorul a fost instiintat de data si ora efectuarii actului. Incunostiintarea se face prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace incheindu-se in acest sens un proces verbal”.
Nastase mai pune o piedica procurorilor
Nastase ar putea beneficia personal de aceasta regula. Avocatii sai vor putea afla din timp ce declara un martor impotriva clientului sau si l-ar putea pune in garda. De exemplu, avocatii lui Nastase ar putea participa la toate audierile de martori, vor aflat din timp ce masuri dispun procurorii impotriva sa in dosarul Zambaccian. Pe de alta parte, expertii in drept penal sustin ca astfel de prevederi pot afecata cooperarea internationala in prinderea infractorilor. De exemplu, eficienta unei operatiuni de livrari supravegheate de droguri ar fi grav afectata. Orice martor sub acoperire va putea fi deconspirat. Avocatii traficantilor de droguri vor putea fi prezenti la audierea martorilor protejati si vor stii ce declara acestia.
PNL a votat impotriva Guvernului
Asa suna modificarea articolului 172 alin 1 din Codul de Procedura Penala initiata de cei sase deputati PSD. Initiativa legislativa a fost initial respinsa de senatori, dar a fost aprobata de catre deputati cu o larga majoritate. Singurii care s-au impotrivit au fost deputatii PDL si PRM.
Din cei 251 de deputati prezenti in sedinta de marti, 175 au votat pentru initiativa legislativa (PNL, PSD, UDMR si PC), 69 impotriva (PD-L si PRM) si patru deputati s-au abtinut.
“Guvernul nu sustine aceasta modificare a Codului de Procedura Penala, deoarece exista si activitati de urmarire penala la care nu poate asista si aparatorul, cum de exemplu ar fi urmarirea telefoanelor, care este aprobata de judecator. Ar fi hilar ca aparatorul celui suspectat ca a incalcat legea sa fie instiintat in legatură cu data si ora acestui act de urmarire penala, deoarece acesta poate sa-i spună infaptuitorului ”, a declarat secretarul de stat in ministerul Justitiei Katalin Kibedi.
Codul de Procedura, modificat "de teama abuzurilor"
Initiativa legislativa modifica astfel Codul de Procedura Penala, initiatorii explicand in expunerea de motive “ca prevederile actuale din Cod, potrivit carora aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste doar la actele de urmarire penala care implica prezenta sau audierea invinuitului, creeaza posibilitatea unor abuzuri din partea organelor de urmarire penala”.
Initiatorii considera ca organele penale lipsesc de continut dreptul la apararea prin prisma faptului ca in prezent sunt singurele care apreciaza daca si cand un avocat poate sa asiste la efectuarea actelor de urmarire penala.
Senatul a respins acest proiect de lege, la fel si Consiliul Superior al Magistraturii. In schimb, Camera Deputatilor care este si forul decizional l-a adoptat.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Ramane sa ne mobilizam intelectul si sa nu fim lenesi la vot, desi, sincer vorbind nu mai stii cu cine naiba sa votezi.
Toti sunt numai hoti care odata ajunsi sus isi fac legi pentru a-si acoperi fraudele si hotiile.
Nu meritam sa traim intr-o tara asa de frumoasa ca Romania daca ii mai toleram mult pe sceleratii astia de guvernanti.
Toate bune.
Romania;
PNL+PD parca incepusera cu dreptul,pana a aparut divergentele cu biletele.
PNL s-a dovedit apoi ca un partid corupt,fara oameni capabili sa conduca tara de unul singur(scuze cu UDMR).
Deci ce va ramane este experimentul PD-L .
Patru ani nu sunt o vecie.Poate merita acest risc,poate nu.
Nimeni nu stie ce-l asteapta maine,asa ca cu pronosticul:toti sunt la fel nu se reolva nimic.
Cine merge si voteaza cu PRM,PC nu mai are dreptul sa se planga.
Sunt cele mai neserioase partide din Ro.
Cu boiocotul nu se rezolva nimic.
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=4075&idl=1
Iata de ce nu voi vota PSD / PNL / UDMR / UDMR / PC / Minoritati / Independenti. Am motivele mele sa nu votez nici PRM.
Ghici ce ramane? Chiar daca sunt partid prezidential, exponenti ai dictaturii, inregimentati sau cum se mai gasesc cate unii sa ii califice, PD-L este macar in stare sa nu voteze legi impotriva bunului simt.
Cred ca iarasi vom vota raul cel mai mic, macar pentru mine este evident care este acela.
Ne vedem la vot!
Sper sa ajungi sa fii parte vatamata intr-un dosar penal sa vad daca atunci mai apreciezi modificarea ca fiind buna. Nu trebuie sa stii mult drept pentru a vedea ca mai nou procurorii comit abuzuri imediat ce ancheteaza pe cineva cu o oarecare notorietate. Toţi sunt victime ale procurorilor ori ale unei razbunari politice. Chiar nu-ţi este sila de ce fac oamenii politici?
Pe fond
1. Articolul modificat de PSD reprezinta de fapt o revenire la forma de dinainte a CPP modificat prin legea 356 din 2006. (De ce nu ati facut caz de continutul acestui articol in 2006, 2005, 2000, 1999 s.a.m.a ?)
2. IMPORTANT DE RETINUT. Art. 172 (alin1) din Legea 356/2006 (legea Macovei - sic!) este NECONSTITUTIONAL din data de 20 noiembrie 2007. Si este neconstitutional tocmai din cauza modificarilor aduse de Monica Macovei. Deci, oricum, trebuia modificat textul Macovei. Ceea ce s-a si intamplat.
3. Daca tot ati citat din avizele Guvernului si CSM, de ce nu ati verificat si decizia 1086/2007 a Curtii Constitutionale. Documentele la care ati avut acces, faceau trimitere si la respectiva decizie. Ati fi ajuns la concluzia ca titlul si insinuarile din articol NU se sustin. De aceea va acord prezumtia de manipulare.
O jurista de profesie
" Drepturile aparatorului
Art. 172
(1) In cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului. Incunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal. "
(sincer nu inteleg ce e neconstitutional, dar probabil ca si tu faci parte dintre dinozaurii de la CC)
E o diferenta ca de la cer la pamant: aparatorul avea dreptul sa asiste la audierile celui pe care il apara (ceea ce e normal) pe cand in noua forma, aparatorul are dreptul (n.b. un drept de care se va face uz extensiv) de a participa la toate audierile. Acum gandeste-te ca esti martor principal intr-un caz, in care ti se garanteaza protectia. Concluziile le tragi singur.
Oricum traim intr-o aberatie de tara, cu o aberatie de parlament si mai ales cu o aberatie de Curte Constitutionala.
Bravo romani. Cine a zis ca somnul natiunii naste monstrii a fost prost inspirat. pe langa ce se intampla azi in Romania, monstrii ar fi jucarii de plus.
P.S. Un singur lucru imi place foarte mult: toata lumea se lamenteaza nevoie-mare dar nimeni nu face nimic.
"a avea dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act
de ....." si
"a avea dreptul sa asiste la toate audierile..."
nu inseamna acelasi lucru?
Avocatul aparatorului este avocat nu mafiot.
Sa spunem ca este audiat un martor sub acoperire.
Nici un avocat nu are drept de a-l deconspira...
Fara a ma pricepe,nu vrea sa judec cu mintea ziaristilor....
In toate filmele pe care le vedem este asigurat in mod obligatoriu dreptul la aparare
poate...In orice caz nu sunt nepoliticos
(intre politete si prostie este de multe
ori legatura...)
Ce daca se duce glont la Nastase?Nu-i aparatorul lui?Pe de alta parte pentru o
buna aparare este mai interesat
avocatul de probele acuzarii,inculpatul
daca s-ar pricepe s-ar apara singur.
In alta ordine de idei,sunteti nelipsit
cu comentariile dvs.Va respect parerile
si daca le impartasesc si daca nu...fara
sa-mi permit sa va judec sau sa va insult.
Frate, alea sunt filme americane. Noi traim in Romania. Si vorba unui mare clasic in viata (ptiu, pushchea pe limba): asta ne umple tot timpul.
Vezi si cazul Voiculescu CNSAS.
Ce mai incoace incolo, insasi faptul ca un om aflat in situatia de a fi urmarit penal, initiaza o lege (si chiar reuseste sa obtina votul unei camere a Parlamentului - chiar, aici nu este oare conflict de interese?) care-i permite sa fenteze cum vrea el pe cei care il ancheteaza, ba mai mult, le ingradeste posibilitatile de a actiona e cel putin o insulta la adresa bunului simt. Si atunci stau si ma intreb: pe cine mai reprezinta? Cum mai poate spune cineva ca Parlamentul reprezinta poporul roman, cand ei fac legi numai pentru ei?
Dar mai exista o vorba: cum e turcul si pistolul. Asa cum sunt "reprezentantii", sunt si reprezentatii. Ca doar noi i-am ales. Si parca vad ca vor fi alesi din nou... si din nou... si din nou... si sa traga cineva apa peste ei. Mi-e sila...
sau chiar condamnat fiind,daca prin condamnare nu pierzi aceste drepturi,
poti initia o lege...(in conditii reale,adica daca ai drept de initiativa legislativa).
De fapt in cazul de fata este un
amendament prin care se revine la
vechea formulare...
In afara de politicieni si civilii (ca sa-i
numesc asa) pot avea probleme cu
justitia.Asa ca legea este pentru toti si cred ca este buna.
In alta ordine de idei.Sunt cazuri care
treneaza de ani.O data pus sub acuzare, banuiesc ca te feresti si nu mai produci
probe care sa te incrimineze.O sa-si mai
puna inca un termopan,o sa apara un
martor providential...
adepti ,pana atunci veti pupa maninile lui basescu precum si-a eminentei cenusii - boc .Tara este condusa ffff bine , economia duduie ,bordurile fac miliarde de coco pt campania electorala, portocalie ,totul este in grafic ,tzulusii strica hotii toata lumea multumita ,la DNA nu exista pd-l-isti ,morar a iesit la tv si-a spus marile realizari ,totul este ROZ ia fara in schimb PSD-istii si PNL-istii fac
coada la DNA pt ada cu subsemnatul iar flota tarii a dispărut ,n-are nimic si asa costa toata 5000 de coco.BRAVO morar ,BRAVO tzulus !!!!!!
P.S. Nastase ne punem sperantele in tine sa intri in cursa pentru Presedentie.
hahahaha
Inca un pic si PSD ajunge sub pragul electoral. Tot asa baieti!
Sa se ierte nu se poate sa se condamne la moarte !
Pune-ti voi virgula !