Elena Tudose a fost numită secretar de stat în aparatul propriu de lucru al vicepremierului Dan Barna. Ea este politolog, iar la alegerile locale din septembrie a fost aleasă consilier general din partea USR-PLUS în Consiliul General al Municipiului București.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decizia premierului Florin Cîțu privind numirea Elenei Tudose în aparatul propriu de lucru al vicepremierului Dan Barna a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Elena Tudose a fost aleasă consilier general din partea USR-PLUS în Consiliul General al Municipiului București. Conform site-ului USR-PLUS, ea este politolog și are un doctorat în economie, cu specializare în management public. Timp de 14 ani, a activat în societatea civilă, în cadrul Institutului pentru Politici Publice (IPP), ca expert în politici publice și apoi Director executiv.

Tot miercuri, în Monitorul Oficial au fost publicate deciziile privind eliberarea din funcțiile de scretari de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Agriculturii a lui Adrian-Marius Mariciuc și George Scarlat.