Reprezentanţi ai Alianţei pentru Unirea Românilor vor avea, miercuri, o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe tema redeschiderii şcolilor. Anunțul a fost făcut de deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cerem deschiderea tuturor instituţiilor de învăţământ, fără deosebire între cele de stat şi cele private, începând cu 11 ianuarie. Aşa-zisa şcoală online este o utopie. Cerem transparenţă şi publicarea rapoartelor inspectoratelor şcolare cu privire la rata de acces a copiilor la internet. Singurele şcoli pentru care se justifică suspendarea cursurilor faţă în faţă sunt cele unde există focare de infecţie. Nu în ultimul rând, considerăm că nu are nicio relevanţă numărul cadrelor didactice dispuse să se vaccineze. Vaccinarea este un act medical opţional. Decizia deschiderii şcolilor nu trebuie să fie condiţionată", declară George Simion în comunicat, potrivit Agerpres.

Întâlnirea este programată la ora 11.00, la sediul Ministerului Educaţiei.