Grefierii organizează joi acţiuni de protest în faţa MAI şi a mai multor prefecturi, nemulţumiţi de îngheţarea salariilor

de DP     HotNews.ro
Joi, 31 decembrie 2020, 6:18 Actualitate | Politic


Protest grefieri
Foto: Captura YouTube
Sindicaliştii grefieri organizează, joi, manifestaţii în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi a 22 de prefecturi, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a îngheţa în 2021 salariile angajaţilor din sistemul public, potrivit unui comunicat remis de patru sindicate ale grefierilor, scrie Agerpres.

Acţiunile de protest sunt sprijinite de 6.000 de membri ai sindicatelor grefierilor - grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT, potrivit comunicatului.

Manifestaţiile sunt organizate de membri de sindicat din cadrul Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, Sindicatului SinJust Bihor, Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Justiţie "Grefierul" Alba, Sindicatului Dreptatea Bacău.

Acţiunile de protest planificate pentru joi urmează să aibă loc în faţa Prefecturilor din judeţele Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea.

Sindicaliştii grefieri sunt nemulţumiţi de "proiectul de ordonanţă de urgenţă (...) care prevede că salariile de bază se vor menţine la nivelul lunii decembrie 2020, iar cuantumul sporurilor şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare vor fi menţinute 'cel mult' la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, ceea ce deschide calea legală inclusiv la tăieri ale veniturilor în măsura în care nu vor fi bani la bugetul de stat".

Sindicatele grefierilor subliniază că discuţiile despre adoptarea ordonanţei de urgenţă privind măsuri fiscal-bugetare, propusă spre aprobare, s-au purtat cu uşile închise, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu organizaţiile sindicale şi profesionale din sectorul bugetar.

" (...) încă de la momentul în care a fost creionată Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, categoria noastră profesională nu a fost susţinută de niciun factor de decizie pentru a ni se recunoaşte rolul vital în înfăptuirea actului de justiţie, astfel că: salariile de încadrare sunt îngheţate încă de la elaborarea Legii 153/2017, fiind greşit calculate prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială; deşi sporurile de care beneficiază categoria noastră profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, prin OUG nr. 114/2018 au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018; cuantumul total al sporurilor se acordă diferenţiat şi neunitar între angajatorii din cadrul autorităţii judecătoreşti; indemnizaţia de hrană se acordă în cuantum diferit sau nu se acordă deloc la unii dintre angajatorii din sistem; suntem singura categorie profesională care nu a beneficiat de creşterea salarială de 25% reglementată prin Legea de salarizare în vigoare; în prezent, pe rolul instanţelor de judecată sunt sute de procese pentru rezolvarea inechităţilor salariale, iar această OUG nu va face altceva decât sa menţină dezechilibrele salariale generate de aplicarea neunitară sau neaplicarea legilor succesive de salarizare şi să dea naştere unor noi litigii, ale căror dobânzi penalizatoare le va plăti statul român din banii contribuabililor; în anul 2020, în urma unor proteste în stradă, prim-ministrul de la acea vreme, Ludovic Orban, a decis constituirea unui grup de lucru interministerial pentru rezolvarea inechităţilor salariale cu care se confruntă grefierii, grup de lucru care, în contextul adoptării acestei OUG, îşi va înceta activitatea întrucât propunerile de soluţionare vor fi în contradicţie cu prevederile actului normativ", se menţionează în comunicatul organizaţiilor sindicale ale grefierilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2852 vizualizari

  • 0 (12 voturi)    
    Legea salarizarii ''dictata'' de securisti (Joi, 31 decembrie 2020, 6:40)

    floriniulian [utilizator]

    Asa se intampla cand statul securist isI da salarii colosale si pensii speciale la 40 de ani prin santajul clasei politice corupte si incompetente.

    Asta se intampla cand Catu/Ponta 2 face discriminari excluzind statul mafiot de la ''marea plafonare''adica marea ''reforma a PNL/USR pentru ca le e FRICA sa se atinga de STATUL SECURISTO MAFIOT fiind corupti si santajabili.

    Asta se intampla cand nu ai o scara a valorii muncii tale la care sa te raportezi.

    Asta se intampla cand toti prostii din sistem primesc la gramada salarii colosale fara nici o raportare la competenta si rezultatele muncii lor si ma refer la cele mai incompetente si corupte institutii adica PARCHET/DIICOT/SRI/DGA/IPJ/ANI.

    PNL/USR=PSD slugile statului mafiot care au adus aceasta tara pe butuci.
  • +11 (13 voturi)    
    părere (Joi, 31 decembrie 2020, 7:48)

    Arl [utilizator]

    Le dau dreptate, greu să trăiești cu 4000 -5000 de lei pe lună, plus decontarea chiriei...
  • +4 (12 voturi)    
    foarte bine (Joi, 31 decembrie 2020, 8:08)

    Scarface1000 [utilizator]

    nu au facut gura ca acuma cand a venit Boc si Basescu in 2011 si au taiat la toti bugetarii cu 25% si au inchis apoi 67 de spitale!

    PSD le-au dat inapoi cei 25% luati si au redeschis spitalele inchise de PDL!

    Urasc PSD-ul dar hai sa fim pragmatici, nu poti sa fii sustenabil ca tara cand media salariului la stat este MUUULT mai mare decat media salariului la privat!

    Stiu oameni care lucra in 3 schimburi in fabrica pe 1750 lei + bonuri si de asemenea stiu PERSONAL oameni care FREACA MENTA in primarie, consiliI judeteNE si prefecturi pe 3500-4000 lei "in mana"
    • +6 (8 voturi)    
      Din care 70 sunt inchise si acum ! :))))) (Joi, 31 decembrie 2020, 9:02)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      Da' lasa ca au construit pesedistii 13 spitale regionale in "era Dragnea" !

      PS. Pe unul dintre ele a inceput sa il construiasca fostul primar de la 1 prin august anul acesta si daca te luai dupa tipariturile primariei deja era gata pe 28 oct. dar ca sa vorbim serios acum, nu stiu totusi daca l-a terminat pt ca intre timp nu s-a ales !
    • +6 (12 voturi)    
      E dublă! (Joi, 31 decembrie 2020, 9:54)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      Salariile la bugetari trebuie tăiate cu 50%!!!!
      Și să zboare minim 60%!!!!

      Băsescu trebuia să taie 50%!!!!
    • +2 (2 voturi)    
      ... (Joi, 31 decembrie 2020, 12:51)

      prio [utilizator] i-a raspuns lui Scarface1000

      da au marit salarile ,dar preturile unde sau dus in sus de cel putin 3 ori, cit a crescut inflatia.........din cauza lor ,a PSD ??
      Oamenii care cistigau 1700 de lei aveau alta putere de cumparare.
      Normal ca acum banii nu mai ajung.Stai sa vezi cind o veni criza ,cind or sa inceapa toti sa tipareasca bani , atunci te p..si pe ei de 5000 lei.
  • +10 (10 voturi)    
    Atat (Joi, 31 decembrie 2020, 8:12)

    123qwe [utilizator]

    Nesimtitii.
  • +8 (10 voturi)    
    PSD (Joi, 31 decembrie 2020, 8:25)

    prio [utilizator]

    Astia au facut legi sa le apere salariile date pomana electorala .Creatia PSD este Draconica,daca nu mai sunt ei la butoane ... sa se aleaga prafu`.
    Opera de capatii a lu` Adi Puscarie.
  • +11 (11 voturi)    
    ... (Joi, 31 decembrie 2020, 8:26)

    prio [utilizator]

    unde erau astia cind sa dat Oronata 13 ????
    • +6 (6 voturi)    
      isi numarau (Joi, 31 decembrie 2020, 9:00)

      zot [utilizator] i-a raspuns lui prio

      banii, probabil;
      dar daca populatia isi arata nemultumirile fata de toate abuzurile justitiarilor, prin iesire in strada sau mai rau, ce ziceti stresatilor?
      vorba maretului psd ist mihailescu; ciocu mic, ca se aude
    • +6 (6 voturi)    
      se bucurau (Joi, 31 decembrie 2020, 9:51)

      bogdanro [utilizator] i-a raspuns lui prio

      Pai se bucurau, ca si sunt printgre spagari!
  • +8 (8 voturi)    
    Ce vor secretarele acestea? (Joi, 31 decembrie 2020, 9:52)

    Tayen [utilizator]

    La bugetari trebuie reduse salariile cu 50%!!!! LA TOȚI!
    Și să mai rămână maxim 600.000!
  • +1 (1 vot)    
    politistii au avut 2 mariri salariale in 202 (Joi, 31 decembrie 2020, 17:57)

    eucomentez [utilizator]

    Politistii au primit 2 mariri de salariu anul acesta, o marire in iunie si o marire in septembrie.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by