Senatoarea AUR Diana Șoșoacă, protagonista unui scandal în Senat încă din prima sa zi de mandat pentru că nu a purtat masca de protecție, va fi președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii.

Diana SosoacaFoto: Agerpres

Componenţa comisiilor parlamentare a fost adoptată, marţi, în unanimitate, în şedinţa de plen a Senatului.

Astfel, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii va fi formată din:

  • Diana Şoşoacă (AUR) - președinte
  • Ion Prioteasa (PSD) - vicepreşedinte
  • Raluca Ioan (PNL) - secretar

Luni, în prima sa zi de mandat în Senat, avocata Diana Șoșoacă a apărut fără mască de protecție și a făcut live-uri pe Facebook din sala de plen. Ea a susținut că are o adeverință prin care i se recomandă să nu poarte mască din cauza unei afecțiuni medicale. Reamintim că și la consultările de la Cotroceni Șoșoacă a purtat masca sub nas, ea invocând atunci pentru prima dată o adeverință medicală.

În urma unui val de critici, Comisia de validare a Senatului a solicitat Ministerului Sănătății și Direcției de Sănătate Publică să facă verificări privind modul în care Diana Șoșoacă a obținut adeverința medicală de la un medic de familie în care i se recomandă să nu poarte masca de protecție. DSP București a transmis că o astfel de adeverință trebuie eliberată de un medic de medicina muncii de la Senat, nu de un medic de familie. Ca atare, Șoșoacă a purtat mască de protecție în timpul depunerii jurământului. "Aș vrea să menționez că obligativitatea purtării măștii încalcă Constituția României”, a susținut ea după depunerea jurământului.

Diana Iovanovici-Șoșoacă a devenit cunoscută prin videoclipurile în care a militat împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, precum purtarea măștii. Ea a atras atenția opiniei publice în scandalul pelerinajului de Sfântul Andrei. A fost avocata Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile din Constanța pentru a ridica restricțiile. "E un drept care nu poate fi îngrădit în niciun mod, în nicio situaţie. Drept pentru care și dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei“, a spus avocata, care în 30 noiembrie a mers la slujba oficiată de IPS Teodosie la Peștera Sfântului Andrei. La remarca unui jurnalist, că este pandemie, avocata a spus, revoltată: "Nu există aşa ceva! Duceţi-vă la Tătaru să vă spună de ce nu a decretat epidemie pe teritoriul României. (...) E totul o mascaradă“.

De asemenea, Șoșoacă a atras atenția și printr-un discurs ținut la Iași împotriva măsurilor luate de către autorități care impuneau restricții cu prilejul pelerinajului de Sfânta Parascheva: "Cine e Iohannis să ne spună nouă, poporul pe care și-a clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Parascheva? (...) I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine!”.