Alocațiile copiilor vor crește cu 20% la începutul anului viitor și cu același procent la jumătatea anului, a spus la RFI ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Cât despre pensii, acestea vor fi majorate, dar nu cu 40%, dă ea de înțeles, fără să avanseze un procent clar.

Violeta AlexandruFoto: Facebook

Alexandru a explicat ce se va întâmpla cu pensiile și alocațiile copiilor în 2021: ”Vor crește. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creșterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuțiile cu ceilalți parteneri, pentru că suntem într-o coaliție în acest moment și deciziile le luăm împreună. Pentru plata alocațiilor, vă reamintesc că noi am avut o gândire de creștere etapizată, pentru a putea face față bugetul acestei solicitări de dublare a alocațiilor. Va fi o creștere la începutul anului viitor, a doua creștere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor și ultimele două, peste doi ani”.

”În programul de guvernare, pentru noi, lucrurile sunt foarte clare, vor crește atât pensiile, cât și alocațiile. Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor. În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii. Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel peste doi ani”, a mai spus ministrul Muncii.