PSD nu are nici un fel de discuție cu AUR, a declarat la RFI președintele Consiliului Național al Partidului Social Democrat, Vasile Dîncu, adăugând că studiile formațiunii sale arată că unul din cinci alegători AUR la alegerile parlamentare a votat cu PSD la cele locale.

Vasile DincuFoto: mdrap.ro

”Nu avem nici un fel de discuție cu AUR. Nu credem în acest moment, nici nu înțelegem foarte bine care este orientarea acestui partid, care este un partid contra sistem și care probabil că se va raporta critic la toate partidele din mainstream-ul politic. Sigur că în condițiile în care în Parlament vor fi proiecte, inițiative, care au o importanță mare pentru România, care pot să fie bune, cred că toate partidele vor achiesa, nu cred că un partid este blocat în Parlament numai pentru ideologia lui sau pentru stilul lui politic”, a spus Dîncu.

Întrebat dacă PSD ar fi obținut un scor mai bun la alegerile parlamentare, în cazul în care nu ar fi existat AUR, Vasile Dîncu a răspuns:

”Sondajele, studiile noastre din timpul campaniei și cele de după alegeri din această săptămână arată acest lucru. În primul rând, cei care au votat pentru AUR duminică, 6 decembrie, la alegerile locale au fost în proporție de 90%, adică au fost cei mai activi cetățeni, să spunem, din perspectiva asta, deci au ajuns la alegerile locale, majoritatea.

Apoi, la alegerile locale, cei care au votat acum AUR au votat în primul rând PSD, deci unul din cinci, cam așa, unul din cinci a votat PSD. Au votat și PNL într-o proporție mai mică, dar chiar și USR PLUS au fost printre cei care au fost votați atunci la locale. Foarte interesant, se vede și o similitudine de structură cu USR, de exemplu, pentru că dintre votanții AUR, vreo 37% sunt tineri, din categoria 18-35. Deci sunt o serie de votanți nemulțumiți de la alte partide și cei mai mulți sunt din zona PSD”.

”Noi am făcut o reformă în această chiar scurtă perioadă de când avem o conducere nouă la partid, am schimbat discursul, un discurs care la un moment dat a adus partidului foarte multe pierderi electorale și o pierdere în ceea ce privește emoționalitatea brandului și ne-am schimbat un pic structura de votanți.

Vă dau un exemplu, față de 2016, de alegerile trecute, când aveam peste 50% pensionari, în jur de 52% erau pensionari, acum, PSD la aceste alegeri are doar 32% pensionari și de asemenea o vârstă medie a electoratului care ne-a votat mult mai tânără decât cea de dinainte. Asta înseamnă că se schimbă electoratul”, a mai spus președintele Consiliului Național al PSD.