AUR: 15.000 de persoane s-au înscris în partid în doar 24 de ore după apelul copreședinților Simion și Târziu

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 8 decembrie 2020, 11:43 Actualitate | Politic


George Simion
Foto: Facebook
Un număr de 15.000 de persoane s-au înscris în Alianţa pentru Unirea Românilor în doar 24 de ore de la apelul lansat luni de copreşedinţii formaţiunii George Simion şi Claudiu Târziu, se afirmă într-un comunicat de presă al formațiunii.

”AUR îi îndeamnă pe toţi românii care nu sunt reprezentaţi politic să se alăture partidului care a obţinut peste 500.000 de voturi la alegerile parlamentare”, spune sursa citată.

"AUR doreşte să schimbe în bine societatea românească pe toate palierele şi se adresează tuturor celor care nu se regăsesc în principiile, valorile, dar mai ales acţiunile partidelor care s-au rotit la putere în ultimii 30 de ani. Atrag atenţia tuturor, însă, că intrarea în AUR se face nu pentru a căuta beneficii. Calitatea de membru AUR presupune sacrificiu pentru Ţară, nu angajarea într-un post călduţ sau rezolvarea unor interese", a declarat George Simion, copreşedinte AUR.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8405 vizualizari

  • +9 (29 voturi)    
    Acum (Marţi, 8 decembrie 2020, 11:52)

    Alexa.99. [utilizator]

    alta treaba nu aveti decat sa-i bagati pe astia in seama toata ziua?
    Le faceti reclama unor penibili?
    • +4 (4 voturi)    
      e stire nu e reclama.. (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:26)

      Kvothe [utilizator] i-a raspuns lui Alexa.99.

      Deci mai bine sa nu fi informat ? Ti se pare chiar irelevant sa afli ca un partid extrimist castiga teren si popularitate ? Sau tu preferi sa fi in negare sa-ti astupi urechile si sa inchzi ochii cand nu-ti convine ceva..
  • +7 (15 voturi)    
    esența politicii este cooperarea (Marţi, 8 decembrie 2020, 11:52)

    MG [utilizator]

    țara o ajuți luând decizii benefice și corecte nu doar fiind Gică-contra.
    • +2 (10 voturi)    
      Frumos spus! (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:17)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui MG

      Din pacate ma astept ca majoritatea celor nou veniti sa fie anti-masca sau conspiratori cu Bill Gates pe Jupiter sau care nu au chef de migranti sau maghiari.

      Sincer, ma tem ca aceleasi discursuri agresive anti-NATO si anti-UE promovate de PSD acum 3 si 4 ani de Plesoianu si cei ca el s-ar putea repeta, diferenta e ca pe langa ele s-ar putea include si conspiratiile sau chiar ura interna - pe principiul "esti cu mine sau impotriva mea".

      Nu ca as fi fan UDMR dar nu stiu nici daca e ok sa ai abordarea AUR si sa interzici alte partide bazat pe criterii etnice. Deja o dau spre rasism. Si daca asta va fi programul lor, unde se vor opri? Lasand la o parte ce au facut public, nici PSD nu a listat 22 firme in capitala, targuri zilnice, atac la justitie, sabotarea pilon 2 etc. in planul lor sau in campania electorala... nu?

      Deci cine stie ce surprize ne asteapta. Ordinea zilei s-ar putea sa fie ocupata cu tot felul de gunoaie promovate de ei, in loc de lcururi importante. Trebuie intarite sistemul Educateii si al Sanatatii, continuat cu infrastructura, pompat grav in Investitii, Cercetare si Dezvoltare si mai ales in refacerea Economiei prin planuri realiste, nu imprumuturi externe pana falimentam tara de datorii la altii.
      • +1 (5 voturi)    
        poziţiile pe care le adopţi contrazic grav (Marţi, 8 decembrie 2020, 16:15)

        let_s_twist_again [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        mesajul pe care doreai să-l transmiţi prin nick-name...
        iar dacă tu personal ai chef de migranţi semi-sălbateci, ia-i la tine acasă, culcă-i în acelaşi pat cu nevasta, fă ce vrei cu ei şi cu tine dar nu pretinde şi altora demenţa ta...
        • +1 (1 vot)    
          Confunzi doua aspecte (Marţi, 8 decembrie 2020, 18:42)

          imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui let_s_twist_again

          Daca vine cineva din alta tara, indiferent de tara, rasa, religie sau obiceiuri, isi tine "ce aduce" din tara la el in curte si in afara respecta IN TOTALITATE legea si obiceiurile tarii in care sta, fara sa comenteze sau sa explice "cum era la el in tara", nu am ABSOLUT NICIO problema.

          Problema mea este, indiferent daca e sau nu migrant, poate fi si turist pentru 2 zile, sa vina intr-o tara si sa "faca" el legea asa cum e in tara la el sau ea.

          Cu asta am problema. Sa interzici cuiva din alta tara sa se mute sau sa ceara azil bazat pe tara, rasa, etnie, religie sau orientare sexuala este ... hai sa spunem cel putin gandire dictatoriala, cel "mediu" discriminare si in cel mai rau caz e xenofobie care poate fi la un pas de ura si dorinta de a "pedepsi" in avans persoana respectiva "doar in caz" ca face ceva bazat pe faptul ca s-a nascut in alta tara sau e diferit.

          Poate ai vrea ca si alte tari sa aiba aceeasi mentalitate ca si tine fata de romanii din alte tari. Sa nu uitam cazuri de furt, viol sau crime facute de romani in afara. Trafic de persoane, sclavie, prostitutie, lista continua. Si inca nu suntem pe blacklist.

          Dar ipocrizia e mare. Decat daca esti nostalgic dupa Cizmar si inca mai crezi ca orice roman care pleaca sau se muta in afara si face parte din Diaspora e tradator de tara si neam, asa cum credeau Ceasusescu si Dragnea.
  • -4 (20 voturi)    
    astia (Marţi, 8 decembrie 2020, 11:53)

    costelo999 [utilizator]

    o sa fie mai obraznici si mai guralivi decit pluseristii, o sa le ia fata la pluseristi
  • +10 (26 voturi)    
    naivi (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:00)

    sim18 [utilizator]

    Multi naivi in tara noastra....
    • +3 (5 voturi)    
      prea frumos cuvant (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:19)

      Wheelwright [utilizator] i-a raspuns lui sim18

      Nu cred ca sunt naivi sunt altceva, ce incepe cu p si se termina cu t la singular, sau cu i la plural.
    • +4 (6 voturi)    
      Mda (Marţi, 8 decembrie 2020, 13:01)

      Tony_K [utilizator] i-a raspuns lui sim18

      Corect e analfabeti, de aceea nu se investeste in invatamant performant de 30 de ani plutz fabrica de diplome facuta pe genunchi, vechii comunisti in conducerea rectoratelor samd
  • +13 (15 voturi)    
    AUR suna bine, sa vedem ce valoare are. (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:08)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Membrii de partid trebuie sa contribuie si cu o cotizatie, nu ? La inscriere s-a stiut asta ?

    Ca sa curatam clasa politica din Romania si s-o asezam pe nivelele corecte, ar trebui sa inceteze "sponsorizarea" partidelor de la Bugetul national. Sa traiasca din cotizatii...
    Atunci s-ar vedea ce partid iti merita sau nu banii personali. Si aia de la buget sunt tot din buzunarele populatiei, dar "anonimizati".
  • +12 (22 voturi)    
    Fripturistii tot fripturisti sunt... (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:09)

    bancher [utilizator]

    Daca castiga Gigi Becali si facea apel sa se inscrie lumea in Parditul Noua Generatie, se inscriau tot atatia. Asa e, cine vrea profit se inscrie in orice.
    • -2 (2 voturi)    
      Jiji Becali... (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:24)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      ... sau nea Nicu?
  • -1 (3 voturi)    
    bre.. (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:23)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    pe mine nu m-ati convins nici voi... cum facem? o fi problema la mine.
  • +3 (5 voturi)    
    Pai cam astia (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:29)

    Astazi [utilizator]

    o sa si ramana
  • -2 (6 voturi)    
    Succes ! (Marţi, 8 decembrie 2020, 12:33)

    animatron [utilizator]

    Daca se confirma ca sunt 15.000 ar insemna ca sunt deja de doua ori mai multi decat numarul membrilor activi (si cu drept de vot) din USR !

    Ramane de vazut cati dintre ei, dincolo de entuziasmul de inceput, vor accepta sa ia din timpul lor liber si sa munceasca gratuit, adesea din umbra, pentru binele tarii si al neamului romanesc.

    Poate ca vor reusi sa lase deoparte cinismul si falsa detasare cu care sunt tratate azi anumite subiecte, sa renunte la "bule de informatii" de pe retele sociale si sa priveasca in fata oamenii simpli ai Romaniei.

    Ar fi un pas urias pt unii, acela de a strange mana unor cetateni reali in loc de a primi doar un "like".
    • +3 (3 voturi)    
      Se poate mai mult (Marţi, 8 decembrie 2020, 18:19)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Balta detine un numar mult mai mare de asistati si analfabeti functionali.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by