HARTĂ Parlamentare 2020: Numărul de deputaţi şi senatori care revin fiecărui judeţ

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 3 decembrie 2020, 11:41 Actualitate | Politic


Plenul Camerei Deputailor
Foto: Hotnews
Numărul de deputaţi şi senatori care revin fiecărei circumscripţii electorale (judeţ) în urma alegerilor parlamentare se stabileşte în funcţie de populaţia fiecărui judeţ şi este prevăzut în Anexa nr. 1 din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, notează Agerpres.

Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este, astfel, de 43.

Numărul de mandate pentru Senat şi Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare (un deputat la 73.000 de locuitori la Cameră şi un senator la 168.000 de locuitori la Senat), la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare; numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie nu trebuie însă să fie mai mic de 2, în timp ce numărul mandatelor de deputat nu trebuie să fie mai mic de 4.


Municipiului Bucureşti (circumscripţia electorală nr. 42) îi revine cel mai mare număr de mandate de parlamentari: 13 senatori şi 29 deputaţi.

Judeţele cărora le revin cele mai multe mandate de senatori şi deputaţi, în funcţie de mărimea populaţiei, sunt: Iaşi (5 senatori şi 12 deputaţi), Prahova (5 senatori şi 11 deputaţi), Constanţa (5 senatori şi 11 deputaţi), Bacău (4 senatori şi 10 deputaţi), Cluj (4 senatori şi 10 deputaţi), Dolj (4 senatori şi 10 deputaţi), Suceava (4 senatori şi 10 deputaţi), Timiş (4 senatori şi 10 deputaţi).

Cele mai puţine mandate de parlamentari revin următoarelor judeţe: Călăraşi (2 senatori şi 4 deputaţi), Covasna (2 senatori şi 4 deputaţi), Giurgiu (2 senatori şi 4 deputaţi), Ialomiţa (2 senatori şi 4 deputaţi), Mehedinţi (2 senatori şi 4 deputaţi), Sălaj (2 senatori şi 4 deputaţi), Tulcea (2 senatori şi 4 deputaţi).

Celorlalte judeţe le revine următorul număr de deputaţi şi senatori: Alba (2 senatori şi 5 deputaţi), Arad (3 senatori şi 7 deputaţi), Argeş (4 senatori şi 9 deputaţi), Bihor (4 senatori şi 9 deputaţi), Bistriţa-Năsăud (2 senatori şi 5 deputaţi), Botoşani (3 senatori şi 6 deputaţi), Braşov (4 senatori şi 9 deputaţi), Brăila (2 senatori şi 5 deputaţi), Buzău (3 senatori şi 7 deputaţi), Caraş-Severin (2 deputaţi şi 5 senatori), Dâmboviţa (3 senatori şi 7 deputaţi), Galaţi (4 senatori şi 9 deputaţi), Gorj (2 senatori şi 5 deputaţi), Harghita (2 senatori şi 5 deputaţi), Hunedoara (3 senatori şi 6 deputaţi), Ilfov (2 senatori şi 5 deputaţi), Maramureş (3 senatori şi 7 deputaţi), Mureş (4 senatori şi 8 deputaţi), Neamţ (3 senatori şi 8 deputaţi), Olt (3 senatori şi 6 deputaţi), Satu Mare (2 senatori şi 5 deputaţi), Sibiu (3 senatori şi 6 deputaţi), Teleorman (2 senatori şi 5 deputaţi), Vaslui (3 senatori şi 7 deputaţi), Vâlcea (2 senatori şi 6 deputaţi), Vrancea (2 senatori şi 5 deputaţi).

Circumscripţiei electorale pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării, nr. 43, îi revin două mandate de senator şi 4 de deputaţi, conform Anexei 1 din Legea nr. 208/2015.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6865 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    atentiune!!! (Joi, 3 decembrie 2020, 11:53)

    victor L [utilizator]

    Caras Severib "2 deputati si 5 senatori"
  • +1 (1 vot)    
    Cat mai multi parlamentari. (Joi, 3 decembrie 2020, 11:58)

    wasabi [utilizator]

    Ca la o fabrica. In judetul sibiu 3 senatori, 6 deputati. Bagati fratilor cat mai multi.sunt 600? ce ne mai jucat cu cifrele ..faceti bai 1000 sa fie rotund. la alegerile din 2024 faceti 2000.
  • +1 (1 vot)    
    Aveti mai multi palavragii (Joi, 3 decembrie 2020, 12:46)

    John M. [utilizator]

    in casa nebunului decat Congresul SUA.
    Faceti legea: 2 de judet si 1 de senat si veti reduce coruptia cu 50% din prima.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by