Structuri de crimă organizată terorizează şi stăpânesc comunităţi întregi din România. PMP propune o lege specială Anti-clan
„De ani de zile, mii de români le cad victime. Structuri organizate, disciplinate şi cu ramificaţii transfrontaliere terorizează şi stăpânesc comunităţi întregi din România. Este o realitate pe care românii o simt pe pielea lor iar “statul ştie” de ani de zile. Sunt zone din ţară în care aceste grupări hotărăsc viaţa oamenilor, cine iese din sărăcie dacă “jură supunere”, cine are imunitate în faţa justiţiei, cine conduce politic şi care este preţul pe care îl plătesc “aleşii” pentru sprijinul electoral din partea grupărilor. Iar încălcarea înţelegerilor se plăteşte scump. Frica şi neîncrederea în autorităţi se răspândesc exponenţial”, a explicat prim-vicepreședintele PMP Cristian Diaconescu, candidat pentru Senat.
Siguranța cetățenilor este o obligație de bază a statului. Rețelele infracționale s-au întărit în ultimii ani și au ajuns să creadă că sunt de neatins. România este în topul statelor afectate de traficul de persoane, iar jumătate dintre victimele traficului de persoane sunt minori.
"Pe cifre oficiale, anul trecut 400 de copii au dispărut fără urmă. Tot anul trecut, au fost deschise 695 dosare pentru trafic de persoane. Doar cifre oficiale. În realitate, rețelele de trafic de persoane distrug mii de destine. Rețele de trafic de persoane acoperite de cei care ar trebui să ne apere. Rețele de trafic de persoane care nu ar putea funcționa fără complicitatea celor care ar trebui să-i ducă direct în fața legii. 600.000 de dosare cu autor necunoscut pentru viol, crimă, tâlhării zac prin sertare, iar aproape 5000 de condamnați definitiv nu au mai ajuns la pușcărie”, a declarat Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP, candidat pentru Camera Deputaților.
Prin Legea Anti-Clan, PMP propune ca orice persoană care dobândeşte, prin mijloace de crimă organizată, direct sau indirect, un folos patrimonial sau un beneficiu de orice fel, să răspundă penal şi civil. „Traficul de droguri sau persoane, spălarea de bani, extorcarea, şantajul, înşelăciunea, frauda, contrabanda, afacerile ilegale, crima, vătămarea corporală şi altele – comise în sistem de clan, bandă, grup infracţional organizat presupun un tratament judiciar distinct, agravant faţă de reglementarea actuală a fiecărei infracţiuni”, susține Cristian Diaconescu.
Nu în cele din urmă, PMP își asumă inițierea unor măsuri de reformă a Poliției Române, precum și a sistemului de justiție în vederea creșterii eficienței celor două instituții în lupta pentru combaterea crimei organizate.
Articol susținut de PMP

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II
Oricine are dreptul sa viseze...Ei se prefac a fi niste eroi (politici, bin-nteles) iar noi ne prefacem ca îi credem.
Cine pe cine înseala ?
În mojarul ucenicilor vrajitorilor din PMP gasesti de toate, crestinism (chestie noua !), cretinism, crestinism-socialist (!), autostrazi imaginare, impostura, inocenta dobitociei intelectuale demna de o "elita" politica sperjura, vorba profesorala repezita violent în multimea ingrata, etc.
Si, iata, acu', si lupta împotriva clanurilor interlope din care lipsesc însa cei mai multi politicieni dovediti ca atare.
Dar va amintiti cu cine era în cârdasie Basescu si fratele lui ?
Va amintiti de ambiguitatea relatiilor unor PMP-isti cu lumea interlopa ?
Cu interlopii au fraternizat si USL-istii, ca sa-i numim la gramada pe cei care au parjolit avutiile tarii asteia mâna-n mâna cu pegra cleptocratiei românesti. Toate partidele sunt mâna-n mâna cu aceste "clanuri" folosite într-o relatie de "win-win".
"Garzile de corp" ale lui Dragnea ? "Consilierii" interlopi ai politistilor si procurorilor din Caracal ?
Unde mai gasesti o astfel de familie admirabila ce traieste fericita in acest incest al coruptiei generalizate dintre Interlop si Politic ?
Nu uitati ce-a spus Voltaire : " La politique est le moyen pour des hommes sans principes de diriger des hommes sans mémoire. " (Politica este mijlocul prin care oameni fara principii conduc pe oamenii fara memorie)
IESITI LA VOT SI DATI DE PAMANT CU MINCIUNA IN CARE TRAIM DE 30 DE ANI !
Votati cu cei care nu s-au compromis înca; poate mai avem vreo sansa la o tara sanatoasa !
Este doar o solutie: dati tinerilor cu bun simt puterea sa smulga Romania din mlastina! Votati USR++!
In conditiile in care avem legi impotriva infractorilor, dar nu se aplica?
PMP e o bataie de joc.
Asa ca au dat legea RICO impotriva crimei organizate.
Prin aceasta lege autoritatile aveau puteri si drepturi sporite in urmarirea si anchetarea gruparilor de crima organizata.
Doar asa au reusit sa dea lovituri serioase Mafiei.
Iar Ministrul Sanatatii sa opereze pe creier?
Lasand glumele, voi chiar va credeti pe vremea lui Ilici si a Rodicai Stanoiu?
Între Singapore si România diferentale sunt nu numai economice dar si culturale.
Europa civilizata nu condamna la moarte , dar nici nu devine complicele interlopului dovedit, cum se face în România.
Spre deosebire de tarile avansate, în RSR ne prefacem ca muncim, ne prefacem ca judecam, ne prefacem ca "legislam" bunastarea "poporului", ne prefacem ca avem de toate în spitale (dar n-avem spitale decât pe hârtie), ne prefacem ca ne pare rau de "nenorocosii" ce ard în focul Iadului USL & Co, când nu suntem arsi pe rugul unei credinte "crestin-ortodox medievale".
În RSR ne prefacem ca votam de 30 de ani si tot "aia", cleptocratii jefuitori ai averii tarii "ies" victoriosi.
Tot mai îndrazneti, tot mai mocofani, tot mai lipsiti de o educatie bazica desi au o valiza de diplome de la Aprozar, tot mai cinici, mai aroganti, si mai grobieni. Acu' si-au adus si beizadelele sa ne calareasca indolenta noastra mioritica.
"PENTRU CA POT !"
Putem (si noi) sa iesim la vot si sa le spulberam smânta lor cleptocrata ?
Bine-nteles ca putem.
IESIM LA VOT !
PENTRU CA (SI NOI) PUTEM !
MAI MULT DECAT POT "EI".
Mafia din *Justiție*(desigur că pe foarte mulți bani).
Exista riscul ca hoarda de ONG-uri finantate fix in acest scop sa sara in apararea "discriminatilor" si sa ne trezim condamnati iarasi pe la nu stiu ce comisie din PE pt drepturi ale minoritatilor.
Ideea e agreata probabil de 90% dintre romani, dar punerea ei in practica depinde de doua conditii.
Sa existe suficienta vointa politica, adica o majoritate foarte solida in parlament si cat mai putine partide in Guvern.
Altfel vom asista la circ, supralicitari populiste, demagogie, etc.
A doua conditie e ca legea sa fie inteligent elaborata, pt a evita sincope juridice sau anularea ei pe motive ca e "anticonstitutionala" (partial sau in intregime).
Oricum, partidul/partidele care vor reusi sa rezolve durabil problema "clanurilor" interlope (indiferent de etnia membrilor acestora) se va bucura de o foarte mare apreciere in randul electoratului.
Un astfel de clan nu vrea concurenta si incearca sa ramana singur.
Cum să mai propună?! Am văzut ce pot.
Alții!!!
Diaconescu, ministru al Justitiei in era Nastase, chiar daca doar onorific.
Ce mesaj aveti pentru cei calcati in picioare si pentru cei care au rezonat cu ei, in 10 August ? (Si nu vorbesc acum despre cum dospiti dosarul !!)