Senatorul PSD Florin Cârciumaru a anunţat, vineri, că a luat decizia să se înscrie în Pro România, relatează Agerpres.

Florin CarciumaruFoto: Agerpres

„Ţin să mulţumesc domnului Victor Ponta, cât şi domnului preşedinte Alin Văcaru cât şi domnului preşedinte Marius Borcan pentru invitaţia şi insistenţa dumnealor de-a lungul anilor ca astăzi să fac acest pas, să mă înscriu în partidul Pro România. Îmi doresc ca din această poziţie, aşa cum am făcut de-a lungul anilor alături de omul şi primul ministru Victor Ponta multe pentru oraşul Târgu Jiu şi judeţul Gorj, să fac şi de aici încolo alături de dânsul şi de această echipă tânără. Pentru mine este o mândrie că pot să vin într-un partid tânăr, de centru-stânga, dar mai ales lângă oameni tineri, oameni care efectiv au lucrat, atunci când au făcut primii paşi în politică, lângă mine, dumnealor tineri aspiranţi, eu primar în exerciţiu şi preşedinte pe funcţie al organizaţiei PSD Gorj”, a declarat Cârciumaru, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că procentul mare obţinut de PSD la alegerile parlamentare din 2016 i se datorează fostul premier Victor Ponta.

„Dacă în 2016 PSD a reuşit să câştige alegerile cu un procent istoric, foarte mult acel procent i se datorează lui Victor Ponta şi guvernării Ponta 2012-2015. Sunt un om care a condus campania electorală în judeţul Gorj şi nu era întâlnire unde să nu se spună de guvernarea Ponta. Guvernarea Ponta a contribuit foarte mult la acel câştig şi ştiu din interiorul fostului partid din care am făcut parte cum se apela ca Victor Ponta să fie prezent în toate judeţele, să pună umărul şi datorită eforturilor dumnealui s-a câştigat cu un procent foarte foarte mare, dar, cum este viaţa, după ce ne-am văzut cu sacii în căruţă, nu a mai ţinut nimeni cont de personalitatea, de notorietatea şi de contribuţia guvernului Ponta pentru ca alegerile să fie câştigate în 2016”, a mai spus parlamentarul.

Florin Cârciumaru a obţinut, în 2016, funcţia de senator din partea PSD Gorj, filială al cărei preşedinte a fost timp de mai mulţi ani. El a fost primar al municipiului Târgu Jiu timp de patru mandate, în perioada 2000-2016.

Fostul premier Victor Ponta a afirmat, online, în cadrul conferinţei de presă, că se bucură de „reîntregirea echipei”.

„Mă bucur foarte mult că se reîntregeşte echipa (...) Cu domnul Cârciumaru se reface echipa de aur a Gorjului, eu cred ca 2012-2016 au fost anii cei mai buni pentru Târgu Jiu, pentru Gorj (...) Mi l-am dorit pe domnul Cârciumaru alături de mine”, a spus Ponta.