Dâmboviţa: PSD, obligat de Biroul Electoral Judeţean să dea jos un banner care încalcă legea electorală. Anterior, social-democraţii au reclamat Pro România şi PNL pentru aceeaşi abatere
Potrivit hotărârii publicate de Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa, un cetăţean a reclamat PSD pentru faptul că a amplasat un banner considerat material de propagandă electorală pe un imobil din localitatea Gulia.
În urma analizei dovezilor depuse, membrii BEJ Dâmboviţa au admis plângerea depusă duminică, 22 noiembrie, şi au obligat PSD să îndepărteze bannerul care face obiectul acesteia.
În plus, conform deciziei BEJ, în această situaţie a fost anunţat şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, „în vederea verificării faptei semnalate din perspectiva săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 98 lit. h) şi i) din Legea nr. 208/2015, modificată, şi aplicarea dispoziţiilor legale în consecinţă”.
Fapta pentru care PSD a fost reclamat a fost sesizată chiar de către social-democraţi în urmă cu mai puţin de o săptămână, tot în judeţul Dâmboviţa.
Miercurea trecută, Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa a admis două sesizări depuse de Partidul Social Democrat care a reclamat încălcarea legislaţiei electorale, prin amplasarea de materiale electorale în alte locuri decât cele prevăzute de lege, de către Partidul Naţional Liberal şi de către partidul Pro România.
La acel moment, BEJ a decis şi să trimită plângerile către Poliţie, pentru ca oamenii legii să stabilească dacă în aceste cazuri este vorba şi despre contravenţii.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8