În a doua săptămână de campanie electorală pentru parlamentarele din 6 decembrie, PNL a fost vedetă, în timp ce PSD și USR l-au secondat de pe margine. Săptămâna a debutat cu scandalul avizelor privind secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamt. Președintele Klaus Iohannis a punctat electoral în numele PNL prin trei conferințe în care a atacat PSD și a vorbit despre reformarea sistemului medical și programul de guvernare al PNL privind accesarea fondurilor europene. În opoziție, PSD s-a promovat prin atacuri și ironii la adresa președintelui și a liberalilor. USR a lansat acuzații de fraudă electorală și un atac la adresa ministrului Justiției, în timp ce PRO România s-a remarcat prin auto-ironie.​

Iohannis si OrbanFoto: Presidency.ro

Tema principală în cea de-a doua săptămână electorală a fost modernizarea sistemului sanitar românesc și a fost lansată odată cu scandalul avizelor privind secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamt. PSD și PNL s-au contrat pasându-și responsabiliatea tragediei celor 10 oameni care au murit în incendiul izbucnit la secția de terapie intensivă.

PNL: PSD este vinovatul moral al colapsului sistemului medical

Premierul Ludovic Orban a atacat voalat PSD declarând public că la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au fost făcute lucrări de construcţii fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică. Orban a mai spus că managerii spitalului nu aveau cum să nu știe despre aceste lucrări. Declarațiile liderului PNL pasau responsabilitatea în curtea PSD care, prin șeful Consiliul Județean, pesedistul Ionel Arsene, a numit conducerea spitalului județean din Neamț.

  • Ludovic Orban: "Au fost lucrări de construcție, acolo au fost mutați pacienții de la Secția ATI, care funcționa la etajul trei, la etajul doi. Este clar că nu au avut niciun fel de aviz din partea DSP. Dar, repet, este o anchetă în curs, care este preluată de Parchetul General”.

În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a publicat o serie de documente pe pagiana sa de Facebook care doreau sa „demonstreze că secţia ATI de la etajele 2 şi 3 ale Spitalul Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate”.

  • Marcel Ciolacu: "Manipularea ordinară și minciuna peneliștilor trebuie să ia sfârșit! Iată avizele și autorizația DSP care demonstrează că secția ATI de la etajele 2 și 3 ale Spitalul Județean Neamț funcționa în legalitate. Orban și prefectul de Neamț trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!”

Ulterior, DSP a anunțat că modificările făcute la Spitalul din Piatra Neamț nu aceau aviz.

Liberalii au primit ajutor din partea președintelui Klaus Iohannis, care a lansat un atac dur la adresa PSD. Întrebat dacă Guvernul Orban ar trebui să plece acasă după tragedia de la Piatra Neamț, Iohannis a arătat către "adevăratul vinovat moral".

  • Klaus Iohannis: "O spun și eu de ani de zile, o vedem cu toții, sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. (...) Doar reforme autentice, făcute cu o majoritate care lucrează pentru români, pot schimba cu adevărat toate aceste defecte structurale. Ne lovim însă permanent de același obstacol: opoziția la schimbarea în bine. Mereu aceiași politicieni cu apucături învechite, care au lăsat România în colaps, secătuită de resurse, iar acum strigă fără rușine de pe margine.
  • Există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor să nu respecte regulile în plină pandemie, cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor noștri. În același spirit al blocării eforturilor de stopare a pandemiei, autoritățile locale pesediste – este un adevăr pe care trebuie să îl spunem – au aplicat după ureche măsurile de la centru, în spirit electoral.
  • La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății. Autoritățile locale pesediste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime. Această situație nu poate continua așa".

Reactie dură a lui Ciolacu: ”Iohannis, te cațeri pe cadavre fără rușine pentru a ține la putere

În replică, liderul PSD Marcel Ciolacu l-a atacat dur pe președintele Klaus Iohannis, numindu-l ”politruc de cea mai joasă speță”, "jalnic mestecător de lozinci al PNL”.

  • Marcel Ciolacu, pe Facebook: "Iohannis, te cațeri pe cadavre fără rușine pentru a ține la putere guvernul MORȚII! Ești un politruc de cea mai joasă speță! Un jalnic mestecător de lozinci al PNL! Realitatea e simplă: Tu ești de 6 ani președintele României! 6 ani, Iohannis! Ai avut guvernele tale cu care ai făcut... nimic! Ce reforme ai făcut tu, Iohannis?! Unde e România educată, propagandistule?! În școlile închise??!
  • Dai vina fără rușine pe autoritățile locale ”pesediste”. Uita-te pe hartă, Iohannis! Zonele roșii, carantinate, sunt preponderent în județele conduse de baronii galbeni, Iohannis?! Câte zile au trebuit să treacă, Iohannis, ca să se carantineze Sibiul?! Acolo au murit și mor oameni pentru că autoritățile tremura de frica ”șefului” de la Cotroceni! Nu ți-e rușine?! Ce se întâmplă la Sibiu este expresia fidelă a propriului tău eșec, Iohannis!
  • Cine a pus Iohannis toți cioclii, coafezele și chelnerii cu școala vieții la conducerea spitalelor?! Cine a vrut, Iohannis, la începutul anului să privatizeze sănătatea?! Guvernul TĂU!!
  • Au murit oameni, Iohannis, în așteptarea unui pat la ATI în timp ce tu și guvernul tău de incompetenți mințiți în fiecare zi că măriți capacitatea! Fals! Tot autoritățile locale au făcut asta, nu VOI! Voi nu le-ați dat un LEU, în schimb îi arătați, cu nesimțire, cu degetul!".

După cea de-a ședință cu specialiștii din cursul săptămânii, președintele Klaus Iohannis a ieșit miercuri cu o declarație de presă vorbind despre planurile guvernării PNL în viitor care vizează creearea unui program de finanţare pentru modernizarea sistemelor de gaze medicinale şi a reţelelor electrice din spitale.

  • Klaus Iohannis: "Au fost identificate deja câteva soluţii concrete care vor fi preluate de autorităţi şi puse în aplicare. În primul rând, este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen, şi a reţelelor electrice. Aici am găsit împreună soluţia pregătirii unui program de finanţare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene, o resursă foarte valoroasă şi la îndemână pentru dezvoltarea sistemului medical din România.
  • Tocmai pentru că ne-am lovit de atât de multe probleme, se lucrează de câteva săptămâni bune la o viziune coerentă în acest domeniu, care să fie transpusă în legi şi reglementări clare. Împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care însă nu mai poate fi amânat şi care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate, responsabilă şi deplin angajată în slujba binelui românilor"

PSD cere consens politic și semnarea unui pact pe sănătate

Pentru a nu rata să puncteze pe tema sănătății, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat public că a trimis o scrisoare către președintele Klaus Iohannis și președinții tuturor partidelor politice prin care solicită semnarea unui pact comun pentru sănătate. Ciolacu susține că pactul ar garanta românilor că, "indiferent cine va fi la conducerea țării, sănătatea va fi prioritatea absolută".

  • Marcel Ciolacu: „Am transmis astăzi (miercuri - n.r.) președintelui României, tuturor președinților partidelor parlamentare și liderului grupului parlamentar al minorităților naționale solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate, care să garanteze românilor că, indiferent cine va fi la conducerea țării, sănătatea va fi prioritatea absolută. Renunțați la conflict! Renunțați la vrajbă! Acum e nevoie de acțiune unitară pentru viața și siguranța românilor, acțiune cerută, de altfel, și de cadrele medicale, de Colegiul Medicilor și de reprezentanții SANITAS”

Promisiunile PNL: Salariu mediu net 1.000 de euro până în 2024, pensii mărite, alocații dublate și primari în două tururi

După cele două intervenții ale președintelui Klaus Iohannis în care a promovat intens necesitatea unei majorități parlamentare care să demareze modernizarea sistemului sanitar, liberalii și-au prezentat joi programul de guvernare. PNL promite că peste patru ani România va avea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, salariul mediu net al românilor va fi de 1.000, pensiile vor vor fi mai cu 46% față de 2019, iar alocațiile dublate.

Liberlii promit că până în 2024 să fie finalizați aproape 1.000 de kilometri de autostradă și drumuri expres, precum și demararea proiectelor la patru noi autostrăzi. Alte promisiuni ale liberalilor alegerea primarilor în două tururi, revizuirea Constituției și desființarea Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

PSD ironizează programul PNL: A mai rămas să promită că asfaltează Calea Lactee

Imediat după prezentarea programului de guvernare, social-democrații au ieșit la atac. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a remarcat că liberalii, deși își fac reclamă peste tot cu fondurile europene „care vor curge peste România”, Guvernul Orban tocmai a tăiat la rectificarea bugetară 2,5 miliarde lei de la fondurile europene.

  • Sorin Grindeanu: "La capitolul Infrastructură... a mai rămas ca PNL să promită că asfaltează Calea Lactee! Ei n-au fost în stare să demareze nici măcar un proiect nou în acest an! Încă taie panglici la autostrăzile făcute de PSD. Decât să mintă cu nerușinare că vor face mii de km de autostradă, mai bine ar face ceva acum pentru ca România să nu piardă câteva miliarde de euro din fonduri europene”.

Dacă PNL și PSD s-au contrazis și atacat reciproc, alianţa USR-PLUS își menține tema "singur împotriva tuturor".

USR-PLUS a depus marţi o plângere penală pentru înşelăciune şi pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale. Aianța susține că a primit sesizări credibile de la cetăţeni care au fost contactaţi telefonic sub aparenţa unui sondaj de opinie ce era de fapt "o acţiune de manipulare electorală" cu afirmaţii mincinoase despre proiectele din Parlament ale celor două partide.

Totodată, USR Prahova a cerut cere "demisia imediată" a ministrului Justiției pe motiv că acesta candidează pe aceeași listă de partid pentru Camera Deputaților cu un inculpat, Mircea Roșca, trimis în judecată de DNA într-un dosar de corupție. USR Prahova spune că "integritatea unui ministru al Justiției trebuie să fie dincolo de orice îndoială".

  • USR-PLUS: "Candidează pe aceeași listă de partid (PNL Prahova) pentru Camera Deputaților cu un inculpat, Mircea Roșca, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru trafic de influență;
  • S-a asociat în primăvara lui 2020, în firma QUIIZ.COM SRL cu domnul Cătălin Beciu, fost vicepreședinte ALDE, actual candidat pentru Senat din partea Pro România (tot în Prahova), și care a declarat despre sutele de mii de oameni care manifestau pentru apărarea luptei anticorupție și independenței Justiției că sunt “animale”, “cretini” și “naziști”;
  • A devenit recent subiectul unor postări în social media ale domnului Florin Secureanu, fost manager al Spitalului Malaxa, arestat și trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în două dosare de corupție pentru abuz în serviciu și luare de mită și delapidare"

În schimb, PRO România s-a remarcat prin liderul său, Victor Ponta, care marșează electoral pe imaginea "premierului anticriză". Ponta a preluat haștagul #puiemonta care i-a marcat campania prezidențială din urmă cu șase ani și-l folosește acum împotriva lui Klaus Iohannis.