Parlament: Angajatorul poate reduce până la 50% timpul de muncă al salariaților în perioada stării de alertă

de L.P.     HotNews.ro
Marţi, 17 noiembrie 2020, 13:31 Actualitate | Politic


Angajatori
Foto: Catalyst Romania
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, ordonanța care prevede posibilitatea acordată angajatorului de a reduce timpul de muncă al salariaţilor, cu maxim 50% din durată, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus. Deputații au amendat însă ordonanța.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi și a suferit modificări. Astfel, angajatorul poate reduce perioada de muncă după o consultare cu sindicatul sau reprezentantul salariaților.

În perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, "angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului".

"Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii", se arată în proiect.

Totodată, pe durata reducerii timpului de muncă salariaţii afectaţi de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă şi salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Proiectul de aprobare a ordonanței 132/2020 a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5622 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by