Liberalii spun că au boicotat şedinţa de joi a Biroului Permanent al Senatului pentru că nu au încredere în majoritatea PSD. De altfel, PNL susține că vrea ca inițiativa „Fără Penali” să fie adoptată și garantează că acest lucru se va întâmpla după alegerile parlamentare, odată cu învestirea noului Parlament.

PNLFoto: Facebook/ PNL Dolj

„PNL a boicotat ședința conducerii Senatului dominată de majoritatea PSD pentru că vrea ca Inițiativa Fără Penali să fie adoptată! În acest moment, PSD - , autorul OUG 13, ar respinge acest proiect de revizuire a Constituției, care amintim că trebuie să fie votat de două treimi din parlamentari. Majoritatea toxică PSD din Senat (nu mai puțin de jumătate din senatori sunt în momentul de față membri PSD) de-abia așteaptă să voteze împotriva proiectului

Acest lucru se va întâmpla odată cu învestirea noului Parlament! Spre deosebire de alții, noi nu avem încredere în PSD și azi există riscul ca inițiativa să fie respinsă. Nu putem permite PSD să continue ticăloșiile în Parlament! PNL nu poate fi de acord să dea gir PSD pentru a recăpăta controlul asupra Senatului, prin compunerea Biroului Permanent, respectiv să permită ca toate măsurile Guvernului să fie răstălmăcite, compromise, denaturate în acest Parlament expirat și ilegitim”, susțin liberalii pe pagina de Facebook.

Reacția PNL apare după ce sedința conducerii Senatului, convocată, joi, la solicitarea USR nu a mai avut loc din lipsă de cvorum. La întâlnire trebuia să se convoace plenul pentru a vota inițiativa USR ”Fără penali în funcții publice” astfel încât referendumul să se desfășoare odată cu alegerile parlamentare de pe 6 decembrie. USR a solicitat o nouă întâlnire a BP după ce ședința de miercuri a Senatului în care trebuia dezbătută inițiativa USR a fost suspendată din lipsă de cvorum.