Congresul pentru aprobarea fuziunii dintre Pro România şi ALDE se va desfăşura online, duminică, începând cu ora 13,00, acesta fiind precedat de câte un congres al fiecărei formaţiuni. În final, unirea celor două formaţiuni va fi aprobată în Congresul de fuziune, iar noul partid se va numi Pro România Social Liberal, transmite Agerpres.

Ponta, TăriceanuFoto: ALDE

În urmă cu o lună, când liderii celor două formaţiuni au anunţat că vor fuziona, Călin Popescu-Tăriceanu susținând atunci că noul partid Pro România Social Liberal va fi o ”forţă politică de centru” care va menţine ”echilibrul" pe scena politică.

Preşedintele Pro România Victor Ponta declara, pe 8 octombrie, că cele două formaţiuni au decis să aibă candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi să formeze un singur partid.

Fostul preşedinte ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi alţi membri ALDE s-au înscris ulterior în Pro România, pentru a putea candida pe listele acestei formaţiuni pentru alegerile parlamentare.

Pro România a depus, pe 22 octombrie, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, acestea fiind deschise la Senat de Călin Popescu-Tăriceanu şi la Camera Deputaţilor de Victor Ponta.