Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ. Astfel, cadrele didactice ar primi un stimulent lunar de 2.000 de lei iar personalul auxiliar 1500 lei. Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Sedinta ParlamentFoto: AGERPRES

Cu 158 de voturi pentru, un vot contra și 77 de abțineri deputații au adoptat proiectul de lege.

Stimulentul se acordă lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă și este în cuantum de 2.000 de lei lunar. De acest stimulent beneficiază cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior.

De asemenea și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ vor primi un stimulent lunar în valoare de 1500 de lei.

"Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor", prevede textul.

Inițiativa legislativă aparține PSD și a fost adoptată în regim de urgență de către Senat.

PNL și USR s-au opus proiectului de lege catalogându-l ca unul populist pentru că nu are sursă de finanțare.

Florin Roman, PNL: "Nu s-a încheiat campania electorală. PSD oferă bonusuri fără să arate sursa de finanţare. (...) PSD este cel mai iresponsabil partid. Vom ataca orice demers populist demagogic al PSD", a spus Roman, acuzându-i pe reprezentanţii PSD că nu le pasă de oameni. "O să vedeţi că lumea nu uită aceste lucruri în 6 decembrie".

Alfred Simonis, PSD: "Este o iniţiativă a PSD prin care se face dreptate în sistemul naţional de educaţie. În ultima lună sunt 4.000 de copii infectaţi. Guvernul ne spunea că nu e niciun pericol, iată ajungem la 4.000 de copii infectaţi. Acest număr se multiplică.(...) Această iniţiativă încearcă să-i ajute pe dascăli, astfel încât aceştia, atunci când fac cursuri în clasă, să-şi cumpere măşti, dezinfectanţi, dar şi să facă cursuri online. Această sumă de 2.000 de lei pe lună nu este suficientă, dar este un prim pas. (...) Noi le dăm oamenilor ce merită".

Camera Deputaţilor este for decizional, legea merge la promulgare.