Biroul Electoral Bucureşti a respins renumărarea voturilor în Sectorul 5 / Piedone va fi primar

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 4 octombrie 2020, 14:54 Actualitate | Politic


Alegeri 2020
Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia
Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a hotărât, duminică, să admită contestaţiile depuse la decizia anterioară a Biroului Electoral de sector de renumărare a buletinelor de vot din Sectorul 5, transmite Agerpres.

În 30 septembrie, Biroul Electoral de Circumscripţie al Sectorului 5 a admis sesizările PSD Sector 5, PNL Sector 5, Alianţei USR PLUS şi Asociaţiei Pro Rom Europa privind renumărarea buletinelor de vot din secţii. Împotriva acestei decizii au fost depuse contestaţii de către preşedintele Biroului Electoral al sectorului 5, locţiitorul şi reprezentantul PPU-SL.

"Ca urmare a analizei contestaţiilor prin prisma motivelor invocate, a actelor depuse şi în lumina dispoziţiilor legale aplicabile, Biroul electoral al Circumscripţiei Municipiului Bucureşti constată că acestea sunt întemeiate", se menţionează în hotărârea BEM.

BEM "admite contestaţiile şi schimbă în tot hotărârea contestată, în sensul că respinge sesizările formulate ca inadmisibile", se precizează în document.

Biroul Electoral Central a dat sâmbătă termen până duminică Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti să soluţioneze contestaţiile formulate faţă de hotărârea de renumărare a voturilor din Sectorul 5.

Conform ultimelor date parţiale, la sectorul 5, Cristian Popescu Piedone (PPU-SL) se află pe primul loc, cu 28,08%, Daniel Florea (PSD) are 25,64% şi Cristian Băcanu (PNL) 25,24%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3132 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Mai vorbim peste cateva luni... (Duminică, 4 octombrie 2020, 15:05)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Cu o condamnare in prima instanta la 8 ani si 6 luni, e greu de presupus ca va fi achitat la recurs...

    In ianuarie, cei din sectorul 5 va trebui sa voteze din nou, ca primarul pleca la bulau.
  • +1 (5 voturi)    
    « Bravo » bucuresteni (Duminică, 4 octombrie 2020, 15:41)

    A78 [utilizator]

    Bravo bucureșteni, v-ați ars iar. Ce mai râdem de la Cluj, de la Timișoara, de la Brașov, când vedem cât sunteți de inteligenți.
    • 0 (0 voturi)    
      Respect pt CJ , TM, Oradea, Cenad, Campulung (Duminică, 4 octombrie 2020, 20:47)

      RDU2 [utilizator] i-a raspuns lui A78

      Tot respectul pentru cetatenii din Cluj, Timisoara, Oradea, Cenad, Campulung etc (scuze pt cei pe care nu i-am enumeart, dar sunt in aceasi situatie): au ales progresul si evolutia.
      Pentru unii este o continuare fireasca a lucrurilor care deja mergeau, pentru altii este ceva nou, care le da o speranta ca totul va fi mai bine in viitor.
      S-a dovedit ca se poate face treaba daca se doreste (Oradea, Cluj), sper ca si ceilalti primari nou alesi sa urmeze aceeasi cale.
  • +5 (5 voturi)    
    "Ai grija pe cine votezi sa nu te frigi" (Duminică, 4 octombrie 2020, 15:44)

    MakeRoGreatAgain [utilizator]

    Din pacate cei care au votat in Sectorul 5 au votat ca oile.

    Piedone, esti o mare rusine de om.

    Sloganul tau din campanie "Ai grija pe cine votezi sa nu te frigi" arata ce fel de individ esti. Sa faci aluzie la drama din Colectiv arata cat de egoist ai putut sa fii, cat de lipsit de empatie poti fi fata de drama parintilor care si-au pierdut copii nevinovati.

    Dar bravo, ai reusit sa arati tuturor ca tu faci ce vrei. Ti-ai ales sectorul potrivit.
  • +4 (4 voturi)    
    La asa sat,asa popa! (Duminică, 4 octombrie 2020, 16:00)

    Rebecka [utilizator]

    Prin extrapolare:La asa votanti,asa primar!De el sa aiba parte!Doamne-ajuta!
  • -5 (7 voturi)    
    piedone ca piedone (Duminică, 4 octombrie 2020, 16:17)

    cucuveauamov [utilizator]

    dar sa ne imaginam ca primar va fi d. Clotilde


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by