Preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu şi cu premierul Ludovic Orban, miercuri, de la ora 13.00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Cătălin Predoiu va anunţa tot miercuri, de la ora 19.00, modificările propuse la legile justiţiei.

Catalin Predoiu Foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va anunţa, miercuri, proiectele de modificare propuse la cele trei legi ale Justiţiei, modificate de coaliția PSD-ALDE. În 26 august, președintele Klaus Iohannis spunea că are "mari speranțe" că în această toamnă Ministerul Justiției va finaliza proiectele care să repare legile justiției, "ciuntite" de PSD.

Potrivit Ministerului Justiției, Cătălin Predoiu va organiza, miercuri, de la ora 19.00, o conferinţă de presă pe tema modificărilor propuse la Legile Justiţiei, respectiv Legea 303 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În 26 august, președintele Klaus Iohannis spunea că are "mari speranțe" că în această toamnă Ministerul Justiției va finaliza proiectele care să repare legile justiției, "ciuntite" de PSD. Iohannis a mai afirmat că și el a fost nemulțumit că marile dosare au rămas mari restanțe ale justiției, dar că se așteaptă să se lucreze astfel încât cei vinovați că plătească în timp util.

Iohannis a fost întrebat, în conferință de presă, pe ce se fundamentează încrederea exprimată în justiție și ce le spune românilor care văd că Dosarul Revoluției și al Mineriadei trenează, Dosarul 10 august a fost clasat, iar marii infractori pleacă din țară.

Președintele a spus că are toată încrederea că justiția își va face treaba și că se așteaptă să se lucreze astfel încât cei vinovați că plătească în timp util. "Și eu am fost nemulțumit că acele dosare au rămas mari restanțe ale justiției de la noi", a afirmat Iohannis.

El a invocat legile justiției, ciuntite de PSD, care a încercat să controleze justiția, și a spus că așteaptă proiectele de corectare a acestor acte normative.

În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei a anunţat că în cursul lunii septembrie va lansa în dezbatere publică proiectele reparatorii ale legilor justiţiei. ”După publicarea lor pe site-ul Ministerului Justiţiei până la finalul lunii septembrie, Ministerul Justiţiei va organiza largi consultări cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, sindicatele grefierilor, Comisia Europeană, GRECO etc, înainte de a fi transmis CSM, unde, de asemenea, vor avea loc largi consultări şi discuţii pe marginea proiectelor”, anunța atunci Predoiu.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție nu oferă destule garanții care să elimine orice influență politică asupra funcționării și compoziției ei, afirmă avocatul general Michal Bobek în cadrul opiniei date ca CJUE să răspundă la mai multe solicitări făcute anul trecut de instanțe românești. ”Este dificil de afirmat că această creare a SIIJ a fost justificată într-un mod clar, fără ambiguități și accesibil”, spunea Bobek în urmă cu o săptămână.

De asemenea, Avocatul General spune că legislația UE interzice ca ”guvernele UE să adopte, prin derogare de la cadrul legal aplicabil în mod normal, un sistem de numire a unui interimar într-o poziție de conducere la o instituție ce se ocupă cu investigațiile disciplinare din cadrul justiției, având ca rezultat repunerea pe funcție a unei persoane al cărei mandat deja expirase”. Această opinie face referire la o decizie a lui Tudorel Toader privind conducerea Inspecției Judiciare.

Avocatul general mai arată că rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar trebuie luate în considerare în mod corespunzător de către România.

Întrebat despre concluziile Avocatului general al Curții de Justiție a Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis spunea că va insista și crede că va avea "oarecare succes" ca imediat după alegerile locale Ministerul Justiției să prezinte propunerile pentru a repara legile justiției și pentru a reda viteză luptei anticorupție.