Situații din ce în ce mai ciudate ies la iveală în mai multe secții de votare din Capitală, iar suspiciunea este că în mai multe secții din diferite sectoare din București raportările transmise la BEC diferă mult față de realitatea din secții. USR-PLUS acuză că s-ar fi făcut nereguli prin raportări false de procese verbale, mai ales la Sectorul 1 unde față de exit-poll, cursa între Clotilde Armand și Dan Tudorache s-a restrâns la doar câteva sute de voturi, dar și prin anularea mai multor buletine de vot decât în medie exact în secții unde USR-Plus a luat un scor mic.

Alegeri locale 2020Foto: Agerpres

Raportarea falsă la BEC și procese verbale falsificate

La Sectorul 1 USR-PLUS au descoperit luni un consilier local PSD din partea primarului Dan Tudorache care avea în brațe câteva sute de procese verbale necompletate și l-au acuzat că ar face parte dintr-un sistem pus la cale prin care datele din procesele verbale completate în secțiile de votare sunt ulterior modificate prin procese verbale măsluite, aceste date „modificate” fiind cele care ajung practic în sistemul BEC.

Conform declarațiilor făcute ieri de mai mulți reprezentanți USR-Plus modalitatea de „furt” ar fi următoarea:

1. Procesele verbale de la finalul votului sunt semnate de toți delegații din secție și ele sunt pozate cu tableta STS și poza este urcată automat pe site-ul AEP. Acea „poză” rămâne acolo și certifică realitatea votului din secția respectivă (n. atâta timp cât nu s-au făcut greșeli în completarea PV-ului de față cu toți delegații).

2. Ulterior, președintele de secție și vicepreședintele, împreună cu doi delegați și/sau operatorul tabletei (cine se oferă sau, dacă nu se oferă nimeni, se trag la sorți persoanele însoțitoare) duc voturile sigilate și procesele verbale la Biroul electoral de Sector (BES). Apoi la BES rămân doar președintele și vicepreședintele de secții, nu și însoțitorii. Undeva între plecarea de la secție și predarea PV-urilor la BES are loc „schimbarea” PV-urilor originale cu altele „măsluite”, cu cifre care nu mai corespund voturilor consemnate inițial (dar cu numărul de voturi dând același total consemnat pe secție, pentru a ieși cheia de verificare).

3. PV-urile „măsluite” sunt cele care sunt introduse în sistemul BEC la capitolul rezultate parțiale și sunt practic cele luate în calcul, și nu poza PV-ului original din secție.

Astfel, au reieșit exemple de situații care se potrivesc acestei scheme: rezultate parțiale și PV-uri transmise la BES care diferă complet față de poza PV-ului consemnat în secție.

  • „Unul din angajații Biroului mi-a confirmat că la unele secții procesele verbale sunt completate greșit, iar asta nu poate însemna decât că nu corespund cu numărul de voturi înregistrate inițial și că procesele verbale inițiale au fost înlocuite pe parcurs. Deasupra BES1 este sediul neoficial de campanie al lui Tudorache care acum este sigilat de secția 4 de Poliție, departamentul de Criminalistică, după plângerea penală a colegilor noștri de la prânz. Colegii mei bănuiesc ca procedura de fraudare a presupus următorul modus operandi: - azi noapte o parte din președinți de secție au băgat voturile nule în sacii cu voturi normale - din cauza asta la BES, angajații erau obligați să desigileze sacii - în sacii desigilați, oamenii lui Tudorache au băgat și urmau să mai bage PV-urile falsificate și să le scoată pe cele originale”, a scris și deputatul USR Tudor Pop pe Facebook.

Exemple de DISCREPANȚE MAJORE între voturile centralizate în secție și cele raportate oficiale la BEC:

  • Claudiu Năsui: „cazul secției 127. Conform procesului verbal USR-PLUS a avut cel mai mare număr de voturi din secție: 164. Conform site-ului AEP a obținut zero voturi. Ați citit bine. Zero voturi. Și așa s-au furat dintr-un foc 164 de voturi”. În cazul de față, pe PV-ul pozat în secție, USR-PLUS avea 127 de voturi consemnate, dar pe PV-ul predat la BES și urcat în sistem, USR-PLUS apare cu 0 voturi, în schimb apare Partidul Națiunea Română cu 164 de voturi.
  • În sectorul 4, la secția 759: Conform datelor centralizate de BEC, consultate și verificate și de HotNews.ro, numărul de voturi consemnat în poza procesului verbal din secția de votare e complet diferit față de datele raportate la Biroul electoral de Sector (BES). USR e trecut cu 0 voturi, deși pe procesul verbal original are 379, PNL e trecut cu 2 voturi, deși a obținut 121. Partidele beneficiare de „noile voturi”? Partidul Social Democrat Independent (PSDI), PSD sau PMP.
  • Cristian Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Sectorului 5 vorbește de o „fraudă uriașă în Sectorul 5” și dă un exemplu: „Avem dovada că într-o secție de vot au fost furate 90 de voturi PNL de la consiliul local. Acestea au fost puse din pix către alte formațiuni (81 de voturi către Partida Romilor). În aceeași secție, un vot pentru mine a fost înlăturat”
  • Oana Țoiu, USR-Plus: „Secția 111: 108 voturi ptr USR PLUS transformate în 2 voturi în baza de date”

---

---

Voturile anulate

O altă metodă suspectată de USR-PLUS pentru măsluirea voturilor este cea de anulare masivă a buletinelor de vot care conțineau voturi date pentru Alianță.

Un buletin de vot cu o ștampilă aplicată pe el poate fi anulat dacă, de exemplu, i se mai aplică o ștampilă undeva în alt chenar de pe el, pe alt candidat practic. Fiind două „votat” pe buletin, opțiunea alegătorului nu mai apare a fi clară, iar buletinul este anulat.

În Sectorul 5 apar mai multe secții unde numărul de buletine de vot anulate este mai ridicat, iar tot în aceleași secții membrii USR-Plus semnalează că și scorul alianței a fost mult sub medie și mult sub celelalte alegeri recente, chiar dacă prezența a fost asemănătoare.

---

Codul QR decupat - pista greșită

Multă lume s-a inflamat pe rețelele sociale de pozele apărute cu procese verbale în care apar coduri QR de identificare printate pe alte foi, decupate și puse peste cele originale imprimate pe hârtia proceselor verbale.

Discutând cu mai mulți delegați din diferite secții, HotNews.ro a aflat că acele coduri QR imprimate pe hârtia (de calitate inferioară) a proceselor verbale au dat de furcă multor operatori de tabletă. Aceștia când încercau să facă poza PV-ului și să o încarce pe aplicația AEP, sistemul dezvoltat de STS nu recunoștea din poză acel cod QR.

Printre recomandările primite la telefon celor care reclamau problema asta a fost fie să „îngroașe” cumva codul QR cu un creion sau un pix, fie să printeze acel cod pe o hârtie clasică A4 (de calitate mai bună), să decupeze codul și să-l plaseze pentru poză peste colțul original printat pe PV. Orientarea codului QR nu este relevantă pentru citirea sa.

Astfel, cine verifică în https://prezenta.roaep.ro/locale27092020/romania-pv-part va găsi numeroase secții din Capitală, dar și din țară, unde apare metoda „codului QR decupat” și pus peste, însă se observă că datele din PV-uri nu diferă.

În plus, în unele secții, pe unele tablete, s-a reușit fotografierea PV-urilor cu codul QR printat pe ele, dar apoi la BES/BEM/BEJ fotografierea PV-urilor a întâmpinat aceeași problemă de recunoaștere a codului de către sistemul STS. Astfel s-a aplicat acolo metoda „decupării” de pe un A4 printat. Dar din pozele găzduite în sistem codurile QR sunt aceleași (poate doar cu orientarea diferită).