​​Clotilde Armand îl contrazice pe Dan Tudorache care a susținut că are 200 de voturi în fața contracandidatei sale de la USR-PLUS.

Clotilde ArmandFoto: Hotnews

„Aud că fostul primar al Sectorului 1 nu știe să numere. Nu-i nimic. Îl învățăm noi. Până atunci vă spun doar atât: PSD este istorie în Sectorul 1 și nu-i vine a crede. Oricum, suntem cu ochii pe ei până avem toate datele oficiale”, a scris Armand pe Facebook.

Dan Tudorache, candidatul PSD la primăria Sectorului 1, a scris pe Facebook, că a obținut mai multe voturi decât Armand. „Breaking news! După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand! Așteptăm rezultatele oficiale de la BEC!", a scris Dan Tudorache.