Șeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică, revine și spune că toate persoanele cu viză de flotant vor putea vota în localitatea de reședință, pe listele suplimentare. Buică a declarat pentru HotNews.ro că decizia Biroului Electoral Central este neclar formulată, astfel că miercuri se va reveni asupra deciziei, pentru a fi clarificată: "Ea nu îngrădește pe nimeni, dar așa cum este formulată pare că îngrădește niște votanți".

Tablete alegeri localeFoto: STS

”Decizia BEC nu îngrădește dreptul la vot. Cei care și-au stabilit reședința până în 4 septembrie aveau opțiunea să ceară să se înscrie în registrul electoral și să fie trecuți în listele permanente. Dacă nu s-au înregistrat în lista permanentă, au opțiunea de a se prezenta la secție și de a vota pe lista suplimentară. Și în cazul în care își fac reședința după data 4 septembrie vor putea vota pe lista suplimentară", a afirmat șeful AEP, marți seară, pentru HotNews.ro, el revenind astfel asupra declarației inițiale, potivit căreiacei care nu și-au făcut viză de flotant până pe 4 septembrie vor putea vota doar în localitatea de domiciliu. .

El admite că decizia BEC este ambiguu formulată.

"Se va reveni asupra deciziei și mâine (miercuri- n.r.) se va repune în discuție la BEC pentru a clarifica și pentru a fi mai clar formulat. Ea nu îngrădește pe nimeni, dar așa cum este formulată pare că îngrădește niște voturi", a mai afirmat Buică.

Ce prevede hotârârea Biroului Electoral Central:

  • CONSULTĂ AICI DECIZIA BEC

  • Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă.
  • Alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate.
  • Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020 îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
  • În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, aceştia pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţie de votare. Cererea va fi depusă numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior.
  • Alegătorii care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureţti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.
  • Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

Potrivit unor surse din BEC, decizia a fost luată cu votul tuturor judecătorilor membri BEC și al reprezentanților PSD și ALDE, iar împotrivă au votat reprezentanții USR, PNL, UDMR și cei ai Autorității Electorale Permanente. Aceleași surse din cadrul BEC au precizat pentru HotNews.ro că hotărârea BEC ar avea și o problemă de legalitate având în vedere că stabilește o interdicție pentru trecut (adoptată pe 7 septembrie și care stabilește un termen restrictiv anterior, pe 4 septembrie).

Legea permitea cetățenilor cu viză de flotant să voteze în noua localitate de reședință chiar și dacă își scoteau viza de flotant în ziua alegerilor.

Potrivit legislației în vigoare (care s-a aplicat și la alegerile din 2016), alegătorii cu viză de flotant (care practic și-au schimbat reședința) puteau vota în noua localitatea de reședință în două moduri:

  • pe lista permanentă - dacă depun în prelabil până pe 4 septembrie 2020 o cerere la primăria respectivă pentru a fi înscriși în Registrul electoral.
  • pe lista suplimentară - dacă au viza de flotant pentru acea localitate și NU au depus o cerere de înscriere în registrul electoral din acea localitate.

Cine sunt membrii BIROULUI ELECTORAL CENTRAL

JUDECĂTORI

  • George Bogdan FLORESCU – Președinte
  • Valentin Horia ȘELARU – Locțiitor președinte
  • Andreia Liana CONSTANDA
  • Mirela VIȘAN
  • Iulia Manuela CÎRNU
  • Lavinia Valeria LEFTERACHE
  • Virginia FILIPESCU

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

  • Constantin-Florin MITULEȚU-BUICĂ – Președinte
  • Marian MUHULEȚ – Vicepreședinte
  • Zsombor VAJDA – Vicepreședinte

REPREZENTANȚII PARTIDELOR POLITICE

  • Petruța ULMEANU – PSD
  • Andreea-Mihaela MIU – PNL
  • Mihai Alexandru BADEA – USR
  • Dóra-Emese SZILAGYI – UDMR
  • Valentin-Olivian TROFIN – Pro România
  • Eliza Ene CORBEANU – PMP
  • Daniela CĂLIN – ALDE
  • Ivan TRUȚER – Grupul minorităților naționale