PSD a reintrodus în buget creșterea pensiilor cu 40%. Măsura trebuie validată și de comisiile de buget înainte de a ajunge la plen

de Luminita Pirvu     HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2020, 15:51 Actualitate | Politic


Parlament
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea / Digi24
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au reintrodus luni, în ordonanța care prevede rectificarea bugetară, majorarea pensiilor cu 40%. PSD a depus un amendament care modifică din nou ordonanța Guvernului după ce Executivul a decis creșterea pensiilor de la 1 septembrie cu 14%, în loc de 40%, cum era prevăzut în Legea pensiilor.

Comisiile de muncă ale Senatului și Camerei Deputaților controlate de PSD au dezbătut rectificarea bugetară și au reintrodus creșterea pensiilor la 40%.

Astfel, membrii comisiilor au propus ca articolul 42 din ordonanță care prevedea creșterea punctului de pensie să se abroge.

Motivarea prevăzută în raportul comsiilor: "Menţinerea valorii punctului de pensie,aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare, în integralitate, a Legii privind sistemul public de pensii"

De asemenea, parlamentarii PSD au propus abrogarea articolului 43 care prevedea creșterea salariilor profesorilor din 2021 ceea ce va forța Guvernul să le majoreze de anul acesta.

Motivarea prevăzută în raportul comisiilor: "Pentru majorarea salariilor de bază stabilite pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ".

De menționat este că modificările făcute la comisiile de muncă vor fi dezbătute și de către comisiile de buget de buget finanțe ale Parlamentului vor elabora raportul final al rectificării bugetare și care va merge spre dezbaterea plenului.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban le-a cerut parlamentarilor responsabilitate la dezbaterea rectificării bugetare. Orban le-a spus că orice cheltuială suplimentară introdusă în dezbaterea OUG referitoare la rectificarea bugetară se va întoarce împotriva tuturor românilor.

În replică PSD a anunțat că nu renunță la creșterea punctului de pensie și la majorarea salariilor profesorilor.

Dacă PSD reușeeșe să treacă de Parlament rectificare bugetară așa cum a modificat-o la comisii, președinele Klaus Iohannis are opțiunea să retrimită legea înapoi la reexaminare sau să o atace la Curtea Constituțională.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8387 vizualizari

  • +47 (57 voturi)    
    Majoritatea avem parintii la pensie (Luni, 7 septembrie 2020, 16:21)

    rov [utilizator]

    Nu o duc extraordinar, dar isi dau seama ca marirea cu 40% a pensiilor se traduce prin devalorizarea cu 40% a leului...
    Daca PSD vrea sa faca o lege buna, ea se numeste:

    CONFISCAREA EXTINSA A AVERILOR PANA LA GRADUL 4 DE RUDENIE, A TUTUROR CORUPTILOR SI HOTILOR DIN ROMANIA.
    Banii rezultati sa fie alocati pensionarilor.
    • -47 (55 voturi)    
      Lol (Luni, 7 septembrie 2020, 17:24)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Fals. Asta e o mantra falsa cap coada.

      Nu exista absolut nicio dovada reala ca inflatia ar fi crescut o data cu majorarea pensiilor.

      Nici in 2020, nici in 2019, niciodata.
      • +35 (47 voturi)    
        @HP (Luni, 7 septembrie 2020, 17:34)

        Cuca [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Serios ? Pai inseamna ca tu ai descoperit cornul abundentei. Bani sunt, gramada, o cantitate infinita, de altfel, numai ca raii astia de la guvern nu vor sa ni-i dea.

        Eu propun sa creasca in cazul asta nu cu 40%, ci cu 100%, ca deh, nu-i problema, bani sunt.

        Logica nu este punctul tau forte, asta e clar.
        • -13 (23 voturi)    
          Lol (Luni, 7 septembrie 2020, 19:23)

          HP [utilizator] i-a raspuns lui Cuca

          A se scuti cu argumente ad-hominem.

          Realitatea ramane, si anume ca cresterea pensiilor nu are impact negativ asupra inflatiei.
          • +6 (14 voturi)    
            Ce vorbești, Franz? (Luni, 7 septembrie 2020, 22:55)

            niciolae [utilizator] i-a raspuns lui HP

            @HP
            La orice majurare, țăranul din piață mărește prețurile, pentru că, de, are românul de unde plăti acuma.
            Bjneînțeles, supermarketurilor nu le este rușine să facă la fel, chiar dacă mai discret, treptat.
            Și uite așa crește inflația!
            Ce ziceai?
            • -3 (7 voturi)    
              Lol (Marţi, 8 septembrie 2020, 7:47)

              HP [utilizator] i-a raspuns lui niciolae

              Teorii. In realitate nu s-a intamplat asa ceva.

              Inflatia in Romania a crescut tot timpul in ultimii 30 de ani, initial mai rapid, pana prin 2000 (chiar galopant), iar ulterior s-a stabilizat.

              Momentan avem o rata de crestere a inflatiei de 2-3% pe an, si e corelata cu deprecierea leului.

              Repet: cresterile salariale sau ale pensiilor nu au provocat NICIODATA cresteri masive ale inflatiei.

              Sa spui ca daca cresc pensiile cu 40% - automat creste si inflatia cu 40% denota o lipsa totala de cunostinte economice de baza.

              Pe aceeasi logica stramba - vom avea peste 6 luni o inflatie de 14%, datorata cresterii pensiilor cu acelasi procent.

              Bai, nu mai puneti botul la dreptacisme.
              • +1 (7 voturi)    
                e grele (Marţi, 8 septembrie 2020, 9:18)

                natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui HP

                pai deprecierea leului ce altceva decat inflatie inseamna ?
                • +1 (7 voturi)    
                  Lol (Marţi, 8 septembrie 2020, 10:25)

                  HP [utilizator] i-a raspuns lui natbl73

                  Deprecierea leului cu maxim 5% pe an nu are nicio legatura cu cresterea pensiilor cu 40% sau cu 14% sau cu 0%.

                  Esti turc ? Despre ce vorbim ?
              • 0 (0 voturi)    
                Tu trăiești în România? (Marţi, 8 septembrie 2020, 20:03)

                niciolae [utilizator] i-a raspuns lui HP

                @Lol
                De când n-ai mai fost prin piață?
                Ia mai du-te și uită-te la prețuri!
                O data ce s-a anunțat mărirea pensiilor (cu 14% sau 40%, nu contează), prețurile la legume și fructe au crescut exact de la 1 septembrie. Uneori sunt mai mari decât în supermarket!
          • +6 (14 voturi)    
            Orice cheltuiala (Luni, 7 septembrie 2020, 23:41)

            adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui HP

            care depaseste bugetul duce la inflatie.
          • +5 (13 voturi)    
            Adanc (Marţi, 8 septembrie 2020, 1:42)

            bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui HP

            Ce sa zic, te poti lua la intrecere cu Olguta care finanta cresterea salariilor bugetarilor din impozitele marite platite de bugetari
      • +16 (20 voturi)    
        40% e mult, dar un 10% e mai probabil (Luni, 7 septembrie 2020, 17:51)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Fata de vreo 5% cat a fost anii trecuti.
        O parte s-ar intoarce in consum, dar foarte mult in economia nefiscalizata sau chiar neagra: legume si fructele au evaziune enorma, in piata sau pe la sat si in orasele nu se da bon, bautura la birt.
        Oricum pe fondul asta ar creste dobanzile la creditele luate de stat si apoi nici BNR nu le poate tine jos pe cele de la populatie. Ca nu are nimeni incredere intr-un stat care creste electoral cheltuielile in plina criza.
        • +2 (8 voturi)    
          Si daca se intorc in consum?.. (Marţi, 8 septembrie 2020, 1:02)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

          Sa presupunem ca economia ar fi 100% fiscalizata si toti banii s-ar intoarce in consum. Si?.. Sa ne crestem toti salariile si pensiile de 5 ori, ca oricum banii "se intorc"?
          Va furati singuri caciula cu cresterile astea din pix.
        • -1 (1 vot)    
          Unde e dreptatea? (Marţi, 8 septembrie 2020, 16:30)

          CD. [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

          Nimeni nu vrea sa o observe! Sa zicem crestere 10% - la o pensie de 10.000 lei = 1000 lei numai cresterea este cat o pensie a unui amarat! La o pensie de 1000 lei = 100 lei. Adica tot cel care are mai mult decat poate cheltui pentru un trai decent i se da mult iar celui ce se chinuie nu i se da mai nimic. Nu cei 100 lei vor crea inflatie (doua flacoane de medicamente) ci cei 1000 lei care se vor cheltui aiurea ca oricum prisosesc! Cand se va naste acel politician necorupt care sa vrea sa faca dreptate? De ce sa cresti orice venit proportional? De ce sa ii dai celui ce nu are nevoie? De ce?
      • +11 (21 voturi)    
        N-o fi crescut inflatia prea tare... (Luni, 7 septembrie 2020, 18:00)

        Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui HP

        ... dar au scazut investitiile spre ZERO !

        Sa presupunem ca intr-o familie tatal se imbolnaveste, ii scad veniturile si nu stie cand se va face bine ca sa se reapuce de munca.
        Au o rezerva de bani ca sa-si repare acoperisul, prin care cam ploua.
        Baiatul cel mare, tocmai a facut 18 ani si vrea scuterul promis acum 6 luni.

        Ce e de facut ?

        Dupa mintea PSD, cu toate ca veniturile au scazut, familia ar trebui sa faca un imprumut si sa-l cheltuie impreuna cu rezerva de bani, numai sa se tina de promisiune, in speranta ca vor reusi sa-l returneze odata, chiar daca acum sunt la limita subzistentei.

        Acoperisul poate sa mai stea si gaurit...
      • +5 (11 voturi)    
        N.v indicele de crestere al preturilor !!!! (Luni, 7 septembrie 2020, 19:09)

        Plagarus [utilizator] i-a raspuns lui HP

        96 % din incasarile statului RO merg acum pe salarii/pensii/alocatii....dupa indexare vai de bietii contribuabili.
        Creşterea veniturilor populaţiei prin măsuri guvernamentale, duce la un exces de cerere şi implicit preţuri mai mari, mai ales la produsele alimentare si la pretul serviciilor.
        De la 1 ia­nuarie salariul minim pe economie a crescut cu 150 de lei brut.
        De asemenea, creşterea punctului de pensie cu 14 % - 40% în septembrie va aduce un alt impuls consumului şi de asemenea creşterii preţurilor produselor şi serviciilor.
        Apare si o mare presiune pe deprecierea leului si deci implicit,scumpirea importurilor !
      • +14 (20 voturi)    
        Sa iti explic (Luni, 7 septembrie 2020, 19:45)

        Sofis [utilizator] i-a raspuns lui HP

        cresterea cu 40% a pensiilor ar putea sa fie acoperita (simplist) fie prin:
        - inflatie 40% (ceea ce ar putea duce si la alte dezechilibre)
        - productivitate crescuta la fel, din pix cu cel putin 40%, a.i. sa acopere aceste pensii cu 40%.
        - indatorare cu suma respectiva de bani (merge max 1-2 ani, apoi vine haos)
        - crestere instant a numarului de angajati si a cotizatilor acestora (dar nu cred ca putem creste masa de salariati cu sute de mii de oameni)
        - scaderea instant a numarului pensionarilor, ceea ce evident nu se poate poate doar a pensionarilor care incaseaza si pensie si salariu de la stat, pensii speciale in cele mai multe cazuri, dar deja s-a zis ca nu e constitutional si nu avem atatia.
        - scaderea cheltuielilor cu 40% ale statului si nu cele de investitii ci reforma a functionarului public respectiv eficientizarea muncii in administratie publica (inclusiv reducerea nr. de posturi, ca noi avem oricum bugetari cat Germania, tara de 4 ori mai mare).

        In orice caz, solutile de mai sus fie nu sunt viabile economic, fie nu sunt posibile dpdv uman, fie nu sunt acceptate de partidul comunist care propune asemenea tampenii stiind ca prin lege ei si-au asigurat un trai decent indiferent daca tara saraceste / intra in colaps.

        Ca un tractorist da o lege nu inseamna si ca legea este dreapta sau ca aceasta poate fi aplicata. Cand traversezi un rau pe un pod de lemn iarna trebuie sa fi dement sa votezi sa ardem podul ca sa ne incalzim...
      • -1 (9 voturi)    
        Dovada reala (Marţi, 8 septembrie 2020, 0:55)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui HP

        Pensia medie, 1 ianuarie 2006 - 298 lei
        Pensia medie, 1 ianuarie 2020 - 1373 lei

        In acest interval in care pensia medie a crescut de aproape 5 ori, pensionarii au ajuns sa o duca de 5 ori mai bine?..
        In schimb a crescut numarul copiilor si nepotilor care au ales sa emigreze. Oare cati lei in plus la pensie sunt dispusi sa plateasca batranii pentru exodul asta?
    • +14 (20 voturi)    
      PSD vrea să dea PNL ce nu au dat ei. (Luni, 7 septembrie 2020, 18:22)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui rov

      PSD trebuiau să crească anual pensiile cu 10-12%.Au mărit rapid,într-o lună,pensiile lui Mircea Dogaru și pe ceilalți pensionari ia dus cu zăhărelelul că vor crește cu 40% la ...când nu se va putea.Nu mai spun câți pensionari au murit în această perioadă așțeptând mărirea pensiei și PSD are tupeu acum să pretindă că alții nu fac.O creștere cu 40% a pensiilor acum ar duce la creșterea rapidă a inflației.pentru care art suferi întreaga populație.Ar trebui ca cei cu pensii nesimțite să fie scoși din sistem,pentru-că nu primesc pensii pe bază de contributivitate și atunci acele pensii nu vor mai fi indexate.Specialii să primească pe baza alocațiilor bugetare anuale și să nu mai greveze casele de pensii cu ei.Să intre sub coordonarea serviciilor sociale,ceea ce primesc ei fiind o contribuție a statului ca ajutor pentru activitatea desfășurată.Nici nu vreau să știu dacă merită sau nu acei bani,dar este bătaie de joc să-i pui laolaltă pe aceștia cu cei care au cotizat.Astfel,actualele cotizații nu vor mai fi deturnate pentru plata celor care nu au cotizat.Specialii și cei aproape 2 milioane care nu muncesc și primesc ajutoare secătuiesc bugetul,nu pensionarii.
    • +9 (13 voturi)    
      Exista solutii fara devalorizarerea leului (Marţi, 8 septembrie 2020, 0:30)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui rov

      Exista solutii pentru majorarea pensiilor cu 40%, fara a baga tara in faliment si fara devalorizarea leului.
      Sa majoreze de trei ori, de patru ori sau de cinci ori salariile parlamentarilor, ale primarilor si ale consilierilor au putut.
      Pentru ei s-a putut imediat, fara nicio discutie, fara nicio amanare, fara nicio tergiversare.
      Pentru majorarea substantiala si aberanta a finantarii partidelor au gasit imediat bani.
      Daca guvernul nu stie de unde sa faca rost de bani, il ajutam noi :
      – sa desfiinteze sau sa impoziteze pensiile speciale si nesimtite
      – sa reduca salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor
      – sa desfiinteze indemnizatiile falsilor revolutionari
      – sa desfiinteze indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
      – sa desfiinteze subventinarea de la buget a partidelor (care inseamna milioane de euro lunar)
      – sa desfiinteze finantarea asa-zisei case regale (care inseamna alte milioane de euro)
      – sa desfiinteze Institutul Tapului Levantin (care inseamna alte milioane de euro)
      – sa reduca masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica (care inseamna alte milioane de euro)
      – sa confiste averile marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara.
      Sa nu spuna ca solutiile propuse nu se pot aplica, pentru ca banii se dau in baza unor legi. Si majorarea pensiilor cu 40% este prevazuta intr-o lege.
      Sa nu spuna ca solutiile propuse nu se pot aplica, pentru ca este vorba despre drepturi castigate, pentru ca nu sunt drepturi castigate, sunt privilegii nemeritate. Drepturi castigate sunt doar pensiile bazate pe contributivitate si pensiile veteranilor, trimisi la razboi sa apere patria.
      • 0 (4 voturi)    
        vise... (Marţi, 8 septembrie 2020, 8:05)

        mongolul [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        mai sunt si alte solutii; dar PSD nu vrea solutii; nu vine cu solutii; vrea o presiune pe Guvern, ca apoi sa urle ca PNL aduce inflatia; demagogi; agita pensionarii, sperind ca prostii o sa-i voteze, iar.
      • -1 (1 vot)    
        Aiasta nu se poate: (Marţi, 8 septembrie 2020, 14:48)

        nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        “ – sa confiste averile marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara“
        Adică să dea o lege chiar împotriva lor?
        Câți bani s-au recuperat de la toți cei cu condamnări definitive? Năstase, Voiculescu, Dragnea, Vàntu?
        Nici 1% din prejudiciul dovedit, dar din cel nedovedit?
        Câți sunt cei care nu au fost condamnati, cu toate că au furat din 1990 încoace, de la BRCE, Bancorex, uzine date la fier vechi, pt terenuri, păduri tăiate?
    • 0 (6 voturi)    
      GIO PSD/PCR aruncă România într-o (Marţi, 8 septembrie 2020, 8:41)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui rov

      prăpastie economico-financiară.Se pare că virusul
      *iresponsabilul vesel* s-a generalizat în Mafia Roșie,Cupola Ciumei Roșii.
      Efectele vor fi:
      -un euro va fi rapid 10 lei;
      -pentru că toate utilitățile și energia sunt
      calculate în euro,prețurile se vor dubla;
      -investiții și locuri de muncă=zero;
      -inflația o va lua la galop ,după modelul
      guvernelor Roman,Văcăroiu,Isărescu și Boc;
      -vor crește și mai mult înprumuturile externe,
      care,au depășit deja 135 miliarde de euro;
      -ratingul de țară se va prăbuși,iar numitele
      înprumuturi vor fi luate cu dobânzi foarte
      mari;
      -pe cale de consecință se vor amplifica
      protestele populației sărăcite de GIO PSD/PCR.
      De acord cu confiscarea extinsă a averilor
      dobândite ilicit,dar marii profitori sunt tot în
      Ciuma Roșie și deja s-au opus în mai multe
      rânduri.Iresponsabiilii trădători trebuie opriți cu
      orice preț.
      Rămân uimit de naivitatea și reaua credință a celor
      care au postat că sunt bani și că nu vor fi probleme!?
      Eu sunt un pensionar obișnuit,dar nu vreau un
      asemenea cadou otrăvit,venit de la urmașii biologici
      și ideologici ai PCR.
  • +22 (40 voturi)    
    Mda (Luni, 7 septembrie 2020, 16:40)

    Fanel01 [utilizator]

    Cred ca e suficient etapizat , momentan ajunge cu 14% ca altfel bagam tara in criza.
    • +2 (14 voturi)    
      Intrebari (Marţi, 8 septembrie 2020, 0:42)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui Fanel01

      Dar cand au majorat de trei ori, de patru ori sau de cinci ori salariile parlamentarilor, ale primarilor si ale consilierilor nu au bagat tara in criza ?.
      Dar cand au aprobat pensiile speciale si nesimtite ale unor impostori nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au acordat indemnizatiile falsilor revolutionari nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au acordat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri) nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au aprobat subventinarea de la buget a partidelor (care inseamna milioane de euro lunar) nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au aprobat finantarea asa-zisei case regale (care inseamna alte milioane de euro) nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au infiintat Institutul Tapului Levantin (care inseamna alte milioane de euro) nu au bagat tara in criza ?
      Dar cand au acordat sumele fabuloase din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica (care inseamna alte milioane de euro) nu au bagat tara in criza ?
      De ce doar cand este vorba despre pensiile bazate pe contributivitate se gandesc sa nu bage tara in criza ?
      • -1 (1 vot)    
        Pt că e mai ușor să iei câte puțin (Marţi, 8 septembrie 2020, 14:51)

        nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        de la cei mulți, decât sa te atingi de cei mai presus de toate legile.
  • +28 (48 voturi)    
    ... (Luni, 7 septembrie 2020, 16:46)

    mihai_mi [utilizator]

    Eu nu inteleg de ce le cresc doar cu 40%. Daca tot scoti bani din neant de ce nu le cresti cu 100% ?
    • 0 (2 voturi)    
      hhhhhhhh (Marţi, 8 septembrie 2020, 8:05)

      mongolul [utilizator] i-a raspuns lui mihai_mi

      ai dreptate!
  • -24 (40 voturi)    
    foarte bine (Luni, 7 septembrie 2020, 16:53)

    Gabr [utilizator]

    ca tot ne impun ei sa respectam reguli si legi... sa ii vad acum cum respecta ei. Oricum am in plan sa imi esalonez si eu in procente mici pe 2-3 ani plata taxelor si impozitelor
    • +4 (14 voturi)    
      asa minte (Luni, 7 septembrie 2020, 18:00)

      zigot [utilizator] i-a raspuns lui Gabr

      asa logica: de ce sa dau daca pot sa iau;
      asa o sa iti faca si copii, precum ii inveti
  • -23 (39 voturi)    
    foarte bine (Luni, 7 septembrie 2020, 17:20)

    PetricaGhezea [utilizator]

    Feclitari PSD
  • +24 (36 voturi)    
    PSD - iresponsabili for ever (Luni, 7 septembrie 2020, 17:20)

    cititor9 [utilizator]

    Ce mai poti sa le ceri. Dupa ei, potopul.
    Sa nu-l uitam nici pe Tariceanu, totusi.
    Bine ca nu se gandise Dragnea la o marire de 500%...
    • +18 (26 voturi)    
      Eu m-as gandi la o marire de 500% (Luni, 7 septembrie 2020, 17:35)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui cititor9

      in cazul lui Dragnea. La numarul de zile de absenta, ma refer :-)
  • +31 (47 voturi)    
    ehhh (Luni, 7 septembrie 2020, 17:27)

    transpenibilus [utilizator]

    PSD ia din farfuria nepotilor si pune in cea a bunicilor. Pentru ca bunicii voteaza, iar nepotii nu. PSD face ce stie: fura de la copii ca sa-i voteze bunicii.

    Nici un bunic normal din tara asta (cu exceptia pesedistilor) nu vrea "sa i se dea" furand de la nepotei.
    De aia o sa le si dea peste bot la vot.
    • +13 (25 voturi)    
      Asta inseamna ca acei bunici (Luni, 7 septembrie 2020, 17:43)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      sa gandeasca asa. Din pacate insa am auzit nu putine opinii de genul "sa ne dea, maica, sa ne dea, ca e plina tara de bani, dar ii iau ei pe toti" :-)
      • +14 (22 voturi)    
        Ai auzit milogi,nu pensionari pe drept. (Luni, 7 septembrie 2020, 18:26)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Cuca

        Cei care primesc ajutoare de tot felul pretind că-i dreptul lor să primească și să nu muncească.Un pensionar care a muncit și cotizat pentru pensie nu-l vei asuzi spunând aberații și nu votează PSD.
        • +2 (12 voturi)    
          si atunci cum de l-au votat pe Iliescu? (Luni, 7 septembrie 2020, 19:49)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

          Din pacate PSD si populistii in general au crescut cheltuielile statului, iar apoi cand au pierdut puterea, au urmat ceilalti si si-au luat bobarnacele pe austeritate.
          1997 - criza asiatica ne-a prins cu intreprinderi falimentare de stat, inca se mai producea pe stoc
          2001 - vine Bombonel pe stabilizarea facuta de Isarescu
          2008 - in plina criza financiara inceputa de 1 an, economia "duduia", dar mai ales aparatul bugetar aproape dublat, plus trecerea bugetului de pensii pe deficit
          2009 - nu se face nimic
          2010 - PSD iese de la guvernare si se taie salariile bugetarilor si se taxeaza pensiile (destul de corect), plus imprumuturi de jde miliarde tocati pe te miri ce
          2012 - vine PSD si cica mareste la loc dupa ce se stabilizase situatia
          2016 - guvernul; Ciolos nu face cheltuieli
          2017 - vine Dragnea si promite lapte si miere, se cresc pensii si salarii (o sa vedem peste 10-20 ani cine are bani sa plateasca pensiile alea) . Nu se face nicio investitie
    • -7 (15 voturi)    
      PSD-ul (Luni, 7 septembrie 2020, 18:02)

      A310 [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      nu face altceva decat sa faca jocul PNL-ului .
      Cu toate ca nu sunt direct interesat , dar am vazut in Lege bugetului , adoptata prin asumarea raspunderii , sumele pentru cresterea valorii punctului de pensie ,sunt prevazute in legea bugetului . Restul manipularile cu pandemia , sunt manipulari abjecte . Cine le accepta , nu are decat , sa dea creazare . .
    • +10 (16 voturi)    
      pensionarii (Luni, 7 septembrie 2020, 18:03)

      zigot [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

      nu mai raspund de mult la primitivismul psd; poate o
      oarecare minoritate care se comporta in strada
      precum parlamentarii psd.
  • +28 (34 voturi)    
    PSD-isti disperati (Luni, 7 septembrie 2020, 17:44)

    Cataleya [utilizator]

    si tâmpiti.
    • -2 (4 voturi)    
      crestere pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 8:53)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Oare in categoria mentionata nu si-ar putea gasi locul TOTI cei care au votat legea, inclusiv Presedintele care a promovat-o? Sau selectia e pe ochi frumosi?
  • -10 (20 voturi)    
    He he he... (Luni, 7 septembrie 2020, 17:57)

    Nyk1 [utilizator]

    Să nu uităm că febra galbenă a votat și ea pentru această mărire alături de ciuma roșie, PSDul nu face decât să forțeze consecvența PNL.
  • -4 (20 voturi)    
    datoria (Luni, 7 septembrie 2020, 18:49)

    Iulian Miu [anonim]

    Unui guvern e sa respecte cadrul legislativ pe care parlamentul i-l da.

    Gen, asta e treaba unui guvern, sa produca bani pt tara.
    "Nu sunt bani" nu e decat un motiv de demisie.
    Veniturile la buget in Romania sunt 80% PF, 10% PJ, 10% venituri proprii ale statului.
    In Germania sunt 50% PF, 40% PJ, 10% VP

    Sa colecteze TVA, sa taxele multinationalele, sa creasca redeventele, sa taxeze bancile pentru depozitele care nu se transfera in credite pt economia locala, sa elimine IMPOZITELE SPECIALE PENTRU IT, sa elimine PENSIILE SPECIALE.

    Gen ce ar trebui sa faca un guvern.

    Daca n-au bani, SA FACA.
    Daca nu sunt in stare, sa lase pe altii.
    • +4 (14 voturi)    
      Asa a zis (Luni, 7 septembrie 2020, 19:05)

      vladionvladion [utilizator] i-a raspuns lui Iulian Miu

      si PSD: "sa faca altii"

      Si pe aceiasi logica: hai sa crestem cu 100% (sau orice alt procent), "sa se gaseasca de unde, nu ne intereseaza".

      Dar de ce nu fac asa si pentru alte cheltuieli, gen pentru infrstructura, pentru dezvoltarea tarii ?

      Doar pentru pomeni
    • +4 (12 voturi)    
      Cum vad eu (Luni, 7 septembrie 2020, 19:54)

      Sofis [utilizator] i-a raspuns lui Iulian Miu

      TVA nu colecteaza pentru ca si-au umplut administratiile de rude sau prefera sa primeasca atentii pentru neplata TVA

      Taxarea multinationalelor: pe acestea le taxeaza deja. Le taxezi mai mult nu mai esti competitiv, multinationalele pleaca, creste somajul, scade exportul, rezulta inflatie si iti injumatatesti PIB-ul in 5 ani. Iar locul multinationalelor nu poate fi luat doar de beizadelele lor pentru ca astia sunt tampi si nu au realizat nimic prin inteligenta ci doar prin capusarea firmelor de stat.

      Sa creasca redeventele: sigur, dar apoi cine plateste benzina mai scump, apa mai scump, painea mai scumpa? Nu tot noi?

      Taxarea bancilor pentru depozitele care nu se transfera in credite: da, si apoi o sa te intrebi de ce ai pus 1000 de lei la banca si cand ii retragi primesti 800? Unde sa se duca acele credite daca si multinationalele pleaca? Iar dam credite pe ochi frumosi cum a facut Bancorex?

      Impozitele speciale pentru IT sa fie eliminate: Prin aceste impozite aceasta industrie a crescut a.i. in cativa ani a depasit agricultura atat ca volum cat si ca in final taxe platite la stat. Le taxezi, exact cand ai nevoie sa digitalizezi o tara atunci opresti avansul.

      Pensiile speciale: pai cum sa taie pensile lor si ai celor ce ii voteaza, cei a caror activitate nu poate fi masurata prin indicatori de performanta? Primari si alti alesi locali, parlamentari, jandarmi, politisti, orice femeie de serviciu care lucreaza in armata samd.

      Daca nu sunt in stare sa lase pe altii. Pai pe care altii ca nici iubitii tai pesedisti nu au fost in stare, ori au promis si nu au facut, ori au promis si ii pun pe altii sa faca, ori au crescut din pix (am crescut cu 20% dar brutul ca netul ramane acelasi), ori au crescut cu impact direct negativ in economie: inflatie, curs de schimb, imprumuturi externe care vin si cu o dobanda in plus.
      • -4 (12 voturi)    
        boss (Luni, 7 septembrie 2020, 20:26)

        Iulian Miu [anonim] i-a raspuns lui Sofis

        lasa pe-se-de sau ai baut apa dupa ficus?

        Daca in germania 40% din buget vine de la firme atunci sa fie la fel si la noi in conditiile unei colectari de 45% din PIB.

        Deco acum avem 28% din PIB colectare: 55mld euro, din care 80% de la populatie si 10% de la firme, adica 44mld/5.5mld.

        45% colectare din PIB ar insemna: 90mld euro, 50% de la populatie, 40% de la firme. Adica 45mld/36mld.

        Firmele din Romania (70% din economie fiind a capitalului strain) sunt datoare cu 30mld euro in fiecare an in taxe fentate prin optimizari fiscale.

        "Taxarea multinationalelor: pe acestea le taxeaza deja."

        Romania e paradis fiscal si se externalizeaza 80mld de RON profit in fiecare an.
        • -1 (3 voturi)    
          e o discutie (Luni, 7 septembrie 2020, 21:50)

          Sofis [utilizator] i-a raspuns lui Iulian Miu

          cat timp ai in vedere diferentele de fiscalitate (de ex. la noi angajatul plateste impozit dupa marea crestere a brutului prin adaugarea contributiilor PJ in contributii PF). Doar un exemplu.

          Acum, acolo e vorba si de alta structura. Noi lucram la stat juma din angajati. Acolo lumea este incentivata sa isi faca un business. Noi ii ingropam cu legi absurde de responsabili PSI la firme de 2 angajati de apartament. Ca sa mai cream un 5 joburi pentru 5 bugetari.

          Da, daca la noi ar fi mai multe IMM-uri, firme de familie, cu sanse corecte in hatisul legislativ, fiscal, vom avea mai multe firme, mai multe impozite venite via PJ. Si astea sunt doar doua exemple simple, un pic mai departe de cifrele tale. Cu siguranta sunt mai multe explicatii, dar hei cine are timp sa se uite la detalii cat timp propaganda merge. Lumea e prea obosita sau analfabeta functional sau fara spirit critic sa inteleaga mai mult decat hai sa votam 2 sa furam bani de la al 3-lea = democratie 66%
  • +3 (13 voturi)    
    Politica de mantuiala, partid de mantuiala.... (Luni, 7 septembrie 2020, 19:12)

    Plagarus [utilizator]

    RO poate fi mantuita economic prin eutanasierea electorala a acestor psdei-neica nimeni dpdv profesional si moral.
  • +3 (9 voturi)    
    colectare taxe Ro 25% din PIB (Luni, 7 septembrie 2020, 20:33)

    di livio [utilizator]

    media UE 40% din PIB...peeneelee-peeseedee, indiferent de guvern, nu se ating de evazioniști, jo napot...nu se ating că-s firmele lu politruci și securiști
  • +4 (12 voturi)    
    Nu-i bai (Luni, 7 septembrie 2020, 20:46)

    nu.conteaza [utilizator]

    Le dai acum 40% si peste 2 ani, cand sa intram in incapacitate de plata le tai cu 60%. Hahaha sa vezi atunci 'distractie'. Se speram ca atunci or sa fie pesedeii la carma.

    Si daca leguitorul, face ce face executivul, adica stie exact cum sta treaba cu finante, eu sa propun sa faca si bugetul si sa-l voteze. Dar de ce mai avem nevoie de executiv, daca leguitorul face tot ce e nevoie?
  • 0 (10 voturi)    
    Cresterea cu 40% este nesustenabila (Luni, 7 septembrie 2020, 21:32)

    radu222 [utilizator]

    Cresterea pensiilor cu 40% este nesustenabila, economia nu poate suporta asta. Dar la pesede nu-i pasa, asa cum nu i-a pasat niciodata de mersul tzarii.
    Aceasta crestere se va duce in inflatie in mai putin de 1/2 an si cei care vor fi loviti mai crunt de cresterea preturilor vor fi cei care lucreaz in privat a caror salarii nu pot fi crescute din pix.
    Pesede face numai prostii, asa cum au facut cu scaderea TVA la alimente la 9%, mintind ca vor scadea preturile la raft. Ati mai vazut vreun aliment sa aiba un pret mai mic dupa scaderea TVA la 9%?
    Cred ca sunt tot mai multi cei care inteleg manevra pesede si nu ii vor mai vota. Chiar si pensionarii vad ca tzara nu are de unde plati si se va imprumuta ca sa poate plati aceste pensii, nepotii lor vor munci din greu sa returneze aceste imprumuturi.
    • -1 (3 voturi)    
      pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 9:24)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui radu222

      Pentru cei cu lozincile:
      Ce-ati zice sa comentam impreuna cifrele( seci, dar oficiale)?

      Cresteri pensii (Guvernare PSD - ALDE):
      - 2017- 14,7%
      - 2018 - 10%
      - 2019 - 15%
      Rata inflatie ( idem):
      - 2017 - 1,3%
      - 2018 - 4,6%
      - 2019 - 3,8%

      Se pare ca nici macar inflatia nu asculta de lozinci.
      • -2 (2 voturi)    
        hehe (Marţi, 8 septembrie 2020, 10:20)

        transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui atc

        Minti.
        Exact ca o mazeta ruseasca.
        • +1 (3 voturi)    
          pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 16:03)

          atc [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

          Hai ca esti simpatic! Te-ai prins ca eu mint. Un secret numai pentru tine: o fac pentru a-i provoca pe specialistii in lozinci sa dea si cifre, nu numai jigniri. Sau "baietii" nu le-au prefabricat inca?
  • +2 (4 voturi)    
    Imoralitate cvasi-totala, la nevel general! (Marţi, 8 septembrie 2020, 6:54)

    hotnewsfil [utilizator]

    Unii pun fata-ibfata cresterea pensiilor cu 49% si investitiile care sa ridice nivelul general al tarii.
    Dar, este cu totul de neimteles de ce "se scapa din vedere"ca cresterea pensiilor cu 40% se poate face simultan cu investitiile (infrastructura, scoli, spitale, etc. )daca se anuleaza pensiile speciale, daca creste macar pana la 70% nivelul de plata a taxelor si impozitelor, daca se reduce masiv evaziunea fiscala (imensa in prezent), daca creste macar cu 50% volumul taxarii produselor care trec fraudulos azi nevamuite prin vami, daca sunt impozitati manelistii, etc., daca se reduc drastic salariile de zeci de mii de euro/luna, etc.
    Azi, un milon de pensionari au pensii mai mici de 800 lei/luna. trei miliane au pensii mai mici de 1300 lei/luna. Nu sunt sucicient de mici ca sa se obtina efecte rapide? Ar trebui ca politicienii si autoritatile sa incerce cu cianura (prpunere din bancul de pe vremea lui Ceausescu.
    Aceast situatie este cunoscuta perfect de catre autoritati si de catre politicieni dar toti se complac in baltirea dezonoranta pentru intreaga tara, multi dintre acesti "factori de decizie si de putere" fiind implicati in jaful national. De unde credeti ca vin bani (sume imense) catre partide (bani murdari!)?
  • 0 (2 voturi)    
    solutii sunt (Marţi, 8 septembrie 2020, 8:22)

    mongolul [utilizator]

    cei 40% propusi, se pot usor acoperi; dar PSD nu vine si cu propunerea care sa sustina aceste mariri; este un partid demagogic, care cauta sa stirneasca pensionarii impotriva PNL; cum vin alegerile si pensionarii vin la vot...
    Ce solutii ar fi:
    - pe linga cele amintite de domniile voastre, ar trebui sa va ganditit si la altele:
    - scaderea numarului de bugetari, la maxim 1.000.000; restul trimisi in sectorul privat;(este vorba de vreo 600.000);
    -marirea taxelor si impozitelor (plus redevente) pentru exploatarea bogatiilor naturale (gaze, petrol, paduri etc.) la nivel European;(DOAR LA NIVEL EUROPEAN); nu spun ca nivelul nostru de taxare e sub nivelul tarilor din lumea a treia, la ora actuala;
    -in general, impunerea tuturor activitatilor economice, la nivel european....
    -reducerea Parlamentului la maxim 300 de alesi;(referendum validat de CCR.....)
    -micsorarea salariilor bugetarilor din functiile de conducere, la maxim de 5 ori, fata de salariul minim;

    Asteptam cu interes actiunile partidelor parlamentare, fata de posibilitatile economice nelimitate, pe care le au.
    De putut se poate, dar nu se vrea. Cu PSD in frunte!
    E bine sa spuneti asta, pensionarilor!
    In rest, numai de bine!
    • -1 (3 voturi)    
      mariri pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 9:40)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui mongolul

      Pai, guvernarea PSD-ALDE , ca si cea PNL, au prins in BVC aceste mariri, conform legii votate si promulgate de catre KWi. Faptul ca actualul guvern este in imposibilitate sa-si respecte propriile prevederi bugetare este doar problema lui. Cei ce nu pot , indiferent de motive: incompetenta, pandemii, razboi ( Doamne fereste), etc., ori voteaza o alta lege prin care reduc cresterile la cat pot acoperi ori pleaca de la guvernare daca nu reusesc ( nu-i nici o rusine, doar ceva deranj la buzunare). Cam asa observ eu ca functioneaza democratia.
      • -1 (1 vot)    
        hmmm (Marţi, 8 septembrie 2020, 10:20)

        mongolul [utilizator] i-a raspuns lui atc

        ar trebui interzise propunerille legislative cu privire la plati bugetare sau nivel salarizare/pensii, daca nu se vine si cu nominalizarea sursei de venit ce acopera suma votata. (Sau exista prevederea, dar nu este respectata?)
        Din cite stiu, legea votata de PSD, cu majorarea pensiilor, nu are identificata o sursa de finantare.
        Deci...
        In plus, PSD oracaie despre majorarea TUTUROR pensiilor cu 40%. Asa inseamna ca amarastenii vor primi 100-200 in plus, iar rechinii lor, cateva mii de lei in plus. Doar pensiile nesimtite nu pot fi desfiintate, dupa CCR,
        Daca voiau sa fie credibili, PSD trebuia sa limiteze marirea de pensii doar la cei cu pensii sub 2000 lei. Nu te apuci sa distrugi economia, pentru aia cu 4-5000 lei lunar, sau chiar mai mult.......
        Nu dai o lege maronie si apoi obligi guvernul sa o puna in aplicare, fara celelalte legi ajutatoare. In fond, PSD nu au aplicat referendumul (validat de CCR) referitor la numarul maxim de alesi, organizati intr-o singura Camera.
        Pina si demagogia are o limita; nu poti obliga pe altul sa faca, ce tu nu faci.
        "PSD,PSD las-o jos ca macane!"
      • 0 (2 voturi)    
        Dar economia cum lucreaza?! (Marţi, 8 septembrie 2020, 11:18)

        John M. [utilizator] i-a raspuns lui atc

        Ca ai zis doar de democratie. Unde ti-ai facut studiile economice ca eu care am predat la universitae n-am vazut nicio carte cu ideile tale.
        Hello?!
        • -1 (1 vot)    
          pentru atc economia nu lucreaza (Marţi, 8 septembrie 2020, 12:26)

          mongolul [utilizator] i-a raspuns lui John M.

          e la ordin....
          Importante sunt doar manevrele politicianiste, sa arunce mortul in ograda altuia, in campanii electorale.
        • 0 (2 voturi)    
          marire pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 16:26)

          atc [utilizator] i-a raspuns lui John M.

          Hello si tie!
          1. E remarcabil ca cei ce predau la universitate (wow!) mai citesc carti.
          2. N-am prea inteles legatura intre studiile economice si notiunea de democratie. Poate mi-o explici tu?! Cand am dubii, mai caut prin DEX: DEMOCRAȚÍE ~i f. 1) Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separația puterilor și pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare."
  • +3 (5 voturi)    
    Comunistii vor sa-i scufunde pe liberali (Marţi, 8 septembrie 2020, 11:14)

    John M. [utilizator]

    bagandu-i in datorii nesustenabile.
    Daca se va implementa legea, prostii ce beneficiaza de ea se vor bucura, dar maciuca va veni aproape imediat, cand deficitul va creste si se vor face mai multe imprumuturi pentru sustinerea prostiei PSD, iar cei 40% se vor evapora intr-un vartej de inflatie care-i va face pe pensionari si mai saraci ca inainte,
    • 0 (0 voturi)    
      Cresteri pensii (Marţi, 8 septembrie 2020, 20:54)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Pentru a va scadea ingrijorarea, vedeti mai jos ce - au patit "prostii" dupa maririle anterioare ( masive):

      Cresteri pensii (Guvernare PSD - ALDE):
      - 2017- 14,7%
      - 2018 - 10%
      - 2019 - 15%
      "Vartejul" ratei inflatiei ( idem):
      - 2017 - 1,3%
      - 2018 - 4,6%
      - 2019 - 3,8%


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by