Președintele Klaus Iohannis susține că le-a spus foștilor colegi din PNL că este împotriva traseismului politic. Chiar dacă liberalii au racolat nu doar primari, ci și parlamentari care s-ar putea regăsi printre candidații la parlamentare, șeful statului spune că nu poate să-i ceară lui Ludovic Orban pe cine să pună sau nu pe liste.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Întrebat într-o conferință de presă dacă îi va cere șefului PNL să nu-i pună pe liste pe aleșii transferați de la PSD, șeful statului a răspuns: „Nu pot decât să repet: eu sunt împotriva traseismului. Acest lucru l-am spus și public, l-am spus și colegilor din PNL și în consecință ei vor avea o abordare când se pregătesc pentru alegeri. Din calitatea de președinte al României, nu pot să merg la un lider de partid să-i solicit pe cine să pună sau nu pe listă”.

Întrebat dacă se ține cont de cuvântul său în PNL în privința traseismului, Iohannis a răspuns că „probabil se va ţine cont din ce în ce mai mult”.

„Cel puţin aceasta ar fi speranţa mea, ca cel mai important partid acum de pe scena politică să dea un exemplu demn de urmat şi în acest domeniu”, a mai spus Iohannis.

Noi atacuri la PSD

Iohannis a lansat totodată un nou atac la PSD susținând că moţiunea de cenzură iniţiată de șocial-democrați a înregistrat un eşec "previzibil şi lamentabil".

„După eşecul previzibil şi lamentabil de luni, mă întreb cui i-a folosit toată această discuţie politicianistă a PSD, care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere. Ce soluţii pot aştepta românii de la un partid atât de lipsit de seriozitate care acţionează politic, nu pentru cetăţeni, ci doar pentru propriii membri. Eu mulţumesc tuturor formaţiunilor parlamentare care au înţeles gravitatea momentului pe care îl traversează ţara noastră şi nu s-au alăturat unor interese strict electorale. Sper ca pesediştii să ia foarte în serios această lecţie şi să înţeleagă că în România politica nu se mai poate face aşa cum continuă ei să o facă de ani de zile, urmărind doar mizele mărunte de partid”, a spus președintele.

El a adăugat că că unii lideri PSD "continuă să inducă" ideea unei noi moţiuni de cenzură care să fie depusă în următoarea perioadă şi i-a îndemnat să înceteze "cu aceste jocuri cinice, care nu fac decât să provoace neîncredere şi să pună astfel în pericol" combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19.

Cele mai importante declarații ale președintelui:

  • Astăzi am înregistrat noi cifre îngrijorătoare. Vreau să transmit condoleanțe familiilor îndurerate. În contextul unor noi măsuri de relaxare, fac un nou apel: Dragi români, continuați să fiți responsabili. Virusul are o singură barieră, în absența unui vaccin, grija fiecăruia.
  • În toate țările, sistemele de sănătate au fost supuse unor presiuni extreme. România nu a făcut o excepție. Le mulțumesc cadrelor medicale pentru devotamentul lor. Fac apel la personalul medical, la manageri, la DSP să continue munca începută.
  • Sunt unii care în loc să fie parte a acestui efort imens de construcție, încearcă să saboteze. Mă refer la PSD. Am asistat la o situație care a frizat ridicolul.
  • Chiar cei care au inițiat demersul moțiunii nu au fost în stare să asigure prezența în sală a propriilor parlamentari.
  • După eșecul previzibil și lamentabil de luni, mă întreb cui a folosit această discuție politicianistă a PSD.
  • Sper ca pesediștii să ia în serios această lecție și să înteleagă că politica nu se poate face urmărind mizele mici de partid.
  • Încetați cu aceste jocuri cinice care nu fac decât să provoace neîncredere.
  • Criza sanitară a generat reacții în lanț care au aratat eșecul acestui mod de a face politică specific ultimilor 30 de ani și patentat de PSD.

Întrebări:

Despre responsabilitatea autorităților, firma care a câștigat licitația pentru măsti a anunțat că nu poate livra la timp?

  • Autoritățile vor face ce scrie în contract. Am înțeles că s-a început livrarea acestor măști. În rest sunt detalii pe care le pot explica cei care au încheiat contractul.
  • Se vor găsi soluții și la guvern și la autoritățile locale pentru măsti odată cu începerea școlii.

Despre accidentul în care a fost implicat ministrul Transporturilor:

  • Pot să spun că e regretabil că se întâmplă un accident când în mașină se află un demnitar. Două concluzii: prima că nu e bine să te grăbești, doi se vede nevoia dezvoltării infrastructurii.
  • Partea bună e că n-a fost nimeni grav rănit. Asta e un noroc. În rest, autoritățile să-și facă treaba.

Despre rata mortalității legate de COVID-19 în România?

  • Am discutat și în ultimele zile cu ministrul Sănătății. Datele sunt îngrijorătoare. De aceea repet ca oamenii să poarte masca, să păstreze distanța, să se spele pe mâini. Dacă nu vreți să ajungeți la spital, protejați-vă.
  • De când a început pandemia, nu stăm tocmai rău, dar asta nu readuce pe nimeni în viață dintre cei care au decedat.

Escaladarea tensiunilor din Mediterana:

  • Evident că ne îngrijorează. Aceste tensiuni care au crescut în ultimele săptămâni în estul Mediteranei nu ne fac bine, nici UE, nici NATO.
  • Eu sunt convins că lumea își va da seama că așa nu se rezolvă nimic și se vor întoarce la masa negocierilor.

Despre detașarea lui Radu Gavriș:

  • Eu sunt convins că la aceste întrebări poate răspunde MAI și Poliția. Sunt chestiuni de bucătărie internă.

Este diferită situația lui Bode de cea a lui Gabriel Oprea în ceea ce priveste abuzul de autoritate, ar trebui să demisioneze?

  • Cu greu pot fi comparate spețele (cea cu Gabriel Oprea). În acest ultim accident nu a fost vorba de nicio coloană. Ministrul s-a deplasat cu mașina pusă la dispoziție legal de SPP.

Mesaj pentru profesori:

  • Voi avea un mesaj special, dar îl voi livra cu ocazia începerii școlii.

Dacă creșterea numărului de cazuri continuă, ar trebui renunțat la măsurile din ultima perioadă?

  • Deocamdată experții spun că se poate deschide anul școlar. Dacă, Doamne ferește, crește numărul de persoane infectate, internate la ATI, s-ar putea apela un timp scurt la metode care au mai fost folosite: învătământ online, școala altfel. Sper să nu ajungem acolo.

Despre scenariile referitoare la școli:

  • Boala nu e previzibilă. Noi speram să ajungem la sub 100 de cazuri pe zi, dar lucrurile au luat altă turnură. Asta e evoluția epidemiei. Trebuie să fim realiști, pregătiți, și să luăm măsuri când avem toate datele.

Despre traseismul în PNL, scopul scuză mijloacele, veți fi in campanie cu oameni care au măcelărit legile justiției cu Dragnea?

  • Eu sunt împotriva traseismului politic. Am avut întâlniri cu foști colegi din PNL și le-am zis acest lucru.
  • Nu se ține cont de cuvântul dvs? Probabil se va ține cont tot mai mult.

Știți ce anume au promis liberalii celor de la UDMR?

  • Am urmărit cu oarece surprindere aceste schimbări de atitudine. Nu am informații, ar trebui să întrebați la UDMR. Nu cunosc motivația și nu-mi permit să fac presupuneri.

PSD a anunțat că la dezbaterea rectificării o să elimine articolul care prevede majorarea pensiilor cu 14% și vor să se revină la 40%:

  • E un demers electoral, populist.
  • I-am auzit pe unii afirmând cu nesimțire că pensiile au fost tăiate.
  • După ce economia își va reveni, sigur se vor găsi soluții pentru a veni cu majorările pe care toată lumea le așteaptă.
  • CCR a constatat că în parlament nu se pot lua decizii care pun în dificultate finanțele țării. Nota bene: PSD nu poate pune din opoziție în dificultate finanțele țării.

Fostul șef al Poliției a demisionat după întâlnirea cu interlopii. Doamna procuror sef DIICOT care se întâlnește în fiecare seară cu un inculpat, cu sotul ei, trebuie să demisioneze?

  • E bună întrebarea. Sunt convins că va fi analizată această speță la CSM și vom primi un răspuns autorizat.
  • Dacă va exista o solicitare voi analiza cu mare atenție.
    Ați cerut demisia dlui Bănilă pentru mai puțin. Mulțumesc.

Pe 27 septembrie avem alegeri, se impune după ziua alegerilor mai multe zile libere pentru dezinfecție în clasă?

  • Trebuie să se găsească soluțiile cele mai bune pentru dezinfecțiile în școli.
  • Activitatea în școli va fi puternic deranjată.
  • După ziua votului e nevoie de o perioadă pentru a se face o dezinfecție profundă.

Despre traseism, grupul PNL s-a mărit cu peste 20% pe traseism. Îi cereți lui Orban să nu-i pună pe liste?

  • Nu pot decât să repet. Sunt împotriva traseismului. În consecință ei vor avea o abordare când se pregătesc pentru alegeri. Nu pot să merg la un lider de partid să-i solicit pe cine să pună sau nu pe listă.
  • Eu am cerut românilor să voteze oameni responsabili.