Parlamentul României a pierdut o zi întreagă pentru ca un PSD iresponsabil să se convingă că moţiunea sa de cenzură e ridicolă şi nu poate fi votată, este reacția liderului USR, Dan Barna, după eșecul moțiunii de cenzură.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am fi putut să petrecem mai bine ziua aceasta discutând despre lucruri utile pentru cetățenii acestei țări: reducerea taxelor pe muncă, majorarea pedepselor pentru corupție în perioada stării de urgență și alertă, creșterea finanțării medicinei de familie, organizarea alegerilor locale de anul acesta în două zile. Nu în ultimul rând, am fi putut discuta eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Acești bani trebuie să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ei.
  • Azi în parlament am evitat o criză politică. Toate celelalte probleme ale țării rămân", a scris Barna, pe Facebook.

PSD nu a reușit să adune în sala de ședință a Parlamentului suficienți senatori și deputați astfel încât moțiunea de cenzură pe care a inițiat-o să fie dezbătută și votată. Șansele ca lista de prezență să fie completă au fost mici încă de la începutul ședinței. Cu doar 170 de parlamentari care au răspuns la apel, ședința a fost suspendată pentru o oră. Aceasta a fost reluată cu un apel nominal, însă numărul parlamentarilor a fost de doar 226, insuficienți pentru dezbatere și vot.