PSD înregistrează cel mai mic procent în intențiile de vot din ultimele șapte luni, ajungând la 20,8%, potrivit datelor unui sondaj IMAS, realizat la comanda Europa FM, realizat în perioada 6 – 26 august. În ianuarie, PSD era creditat cu 20,6%. PNL rămâne pe primul loc cu 33,6% din intenţiile de vot la parlamentare.

Sondaj IMASFoto: Europa FM

Pe locul 3 în ierarhia politică este Alianţa USR – USR, cu 18,3% din opţiuni – o uşoară creştere faţă de luna iulie, când Alianţa avea 17,2%.

Pro România creşte în această lună, ajungând la 10,6%, după ce în iulie partidul lui Victor Ponta cobora la 9,7%.

UDMR staţionează deasupra pragului electoral cu 5,7%, după ce în iunie era creditată cu doar 3,4%, iar în iulie înregistra o revenire (5,6%).

PMP rămâne sub limita care i-ar permite să intre în Parlament (4,1%), iar ALDE scade şi mai mult în sondaje, fiind creditată cu doar 2,4% din intenţiile de vot. Pentru formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu este cel mai slab scor, reprezentând mai puţin de o treime din procentajul pe care îl avea în urmă cu exact un an (7,4% în august 2019).

Barometrul Europa FM a fost realizat de IMAS în perioada 6 – 26 august, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.