Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, el însuși exclus din partid în urmă cu trei ani, îi amenință pe parlamentarii social-democrați că vor fi dați afară dacă lipsesc luni de la votul moţiunii de cenzură, fără a avea un motiv ”obiectiv”. Grindeanu se arată convins că moţiunea va duce la căderea Guvernului condus de Ludovic Orban.

Sorin GrindeanuFoto: AGERPRES

”PSD se bazează sută la sută pe voturile parlamentarilor PSD. Eu am convingerea că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi va trece”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică, într-o conferinţă de presă, citat de news.ro.

Acesta a precizat că nu doreşte să facă speculaţii pe tema inexistenţei unui cvorum la votul programat pentru luni. ”Eu vă spun că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi adoptată”, a întărit Grindeanu.

Întrebat pe câte voturi ale parlamentarilor PSD mizează, liderul social-democrat a precizat că sunt luate în calcul voturile tuturor senatorilor şi deputaţilor PSD.

”Toţi. Cine nu se prezintă mâine sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere. (...) Cine din PSD mâine nu votează moţiunea de cenzură sau găseşte cauze nerealiste în a nu fi prezent înseamnă că nu face parte din echipa PSD” a declarat Grindeanu.

Întrebat dacă îşi va asuma funcţia de candidat pentru şefia Guvernului, Sorin Grindeanu a precizat că nu este propunerea PSD pentru funcţia de premier, arătând că nu se înscrie în profilul de premier prezentat anterior de Marcel Ciolacu.

”Nu sunt eu propunerea PSD, profilul a fost prezentat de preşedintele partidului în urmă cu o săptămână, zece zile”, a mai declarat Grindeanu, în acest context.

El a reafirmat decizia PSD de a face o propunere pentru funcţia de şef al Guvernului. În ceea ce priveşte acuzaţiile preşedintelui Pro România, Victor Ponta, privind existenţa unui ”blat” între PSD şi PNL cu privire la moţiunea de cenzură, întrebat dacă în urma acestor afirmaţii ale lui Ponta se mai bazează pe voturile Pro România la moţiune Grindeanu a afirmat că nu doreşte să facă speculaţii.

”Aveam semne de întrebare şi până acuma. Haideţi să aşteptăm ziua de mâine şi să vede cine e prezent câţi din câţi astfel încât să ne facem o imagine cât se poate de corectă şi să nu facem speculaţii”, a mai precizat Grindeanu.