​Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri, că exclude o alianţă cu PSD pentru alegerile parlamentare, dar şi-ar dori o stângă unită pentru 2024.

HotNews.roFoto: Hotnews

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă se gândeşte la o alianţă cu PSD pentru alegerile parlamentare, liderul Pro România a răspuns negativ.

"Nu. (...) Nu am făcut Pro România ca să fie anexa nici a PSD, nici a altcuiva. (...) Eu nu exclud pentru 2024 o stângă unită, ar fi cazul să fie. Dar nu poţi să te uneşti cu toată baronimea şi cu toţii profitorii. Dacă reuşeşte PSD-ul să se schimbe în bine, Doamne ajută! Dar până atunci, nu, nu se pune problema", a spus Victor Ponta.

El a apreciat că va fi nevoie de o stângă unită modernă.

"Acum nu se pune problema, dar poate, cine ştie, dacă se schimbă lucrurile în bine la un moment dat, putem să facem o alianţă pe stânga", a subliniat Ponta.

El a mai arătat că nu o să fie niciodată un antipesedist.

"Sunt nişte oameni care cred că după epoca Dragnea ar fi trebuit să se retragă. Din păcate, i-am văzut pe toţi sâmbăta trecută. Doar Dragnea lipsea de acolo", a mai spus Victor Ponta. (Sursa: AGERPRES)