Fostul premier Petre Roman, Cornel Dinu, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu și Elisabeta Lipă se numără printre candidații propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Lista de candidaturi a fost depusă luni de Gabriela Firea, care a mers la Biroul Electoral însoțită de toți candidații.

Gabriela Firea, Petre Roman, Anghel IordanescuFoto: AGERPRES

Pe lista de candidaturi PSD pentru CGMB se află fostul premier Petre Roman, actrița Monica Davidescu, Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu, regizorul Sorin Ilieșiu. Firea a mai spus că pe listă sunt şi cadre medicale, antreprenori, ingineri și profesori.

”Ne dorim să nu mai fim în situaţia de acum patru ani, în care Bucureştiul era un oraş îngheţat. În Bucureşti nu se lucra pe niciun şantier, în Bucureşti totul era în paragină. Acum, chiar dacă mai sunt multe de făcut şi nu suntem noi cei care trebuie să ne lăudăm, dar spunem o realitate, de patru ani se munceşte în Bucureşti, sunt foarte multe proiecte pe care le-am dezvoltat”, a susținut Firea.

Petre Roman, care deschide lista PSD pentru CGMB, s-a recomandat drept "cel mai get-beget bucureștean".

"Vreau să mulțumesc Gabrielei Firea pentru onoarea pe care mi-a făcut-o. Bineînțeles că susțineam un nou mandat pentru Gabriela Firea pentru primar general, dar acum nu se mai pune problema să stau pe margine, să observ ce se întâmplă și să dau sfaturi. Am decis să intru și să fac ceva pentru bucureșteni. Aș vrea să vă spun că sunt, probabil, dacă nu mă înșel, cel mai get beget bucureștean", a susținut Petre Roman.