​Traian Băsescu estimează că va obține peste 30% dintre voturile bucureștenilor la alegerile pentru primăria Capitalei, cursă în care s-a înscris oficial duminică.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu am analiză pe rupturi (din electoratul altor formaţiuni - n.r.), dar am analiză pe electorat. Voi face peste 30% din opţiunile de vot. Vom vedea dacă asta va fi suficient. Dar voi face peste 30%", a susţinut fostul preşedinte.

Referitor la dosarul privind colaborarea sa cu fosta securitate, Băsescu a spus că va câştiga acest proces.

"Mi-am depus candidatura, sper că sunt îndeplinite toate condiţiile. Ca să fie lucrurile în bună regulă, am anexat în dosar o informare către Biroul Electoral în care spun aşa: după patru adeverinţe de necolaborare cu securitatea, în prezent, pe rolul ÎCCJ se află recurs dosarul, numărul. Deci nu am făcut secret, deşi nu există penalizare administrativă pentru lucrul acesta, dar am considerat că e corect să pun acest adaos la declaraţie, deşi vă asigur că o să câştig procesul", a afirmat Băsescu.

Referitor la administrarea Capitalei, el a opinat că problema de fond este poluarea, iar soluţia pe care el o va aplica este aceea a eliminării pierderilor de căldură.

"Fondul problemei este poluarea, care trebuie rezolvată în primul rând reducând pierderile de energie prin izolarea termică a blocurilor şi a caselor. Atâta timp cât blocurile pierd 20% din cantitatea de căldură, încălzesc atmosfera - cei care produc energie - asta consumă şi eliberează în atmosferă emisii de carbon. Una din soluţii este să eliminăm pierderile de căldură şi în felul acesta se va produce mai puţină energie termică pentru încălzire. Este soluţia pe care o veţi vedea pusă prima pentru toate statele UE pe lista de priorităţi în acest proces al Europei verzi", a punctat Băsescu.

În ceea ce priveşte încălzirea şi apa caldă, el a susţinut că acestea au rămas la stadiul la care le-a lăsat când era primar general al Capitalei.

"Încălzirea şi apa caldă au rămas la stadiul la care le-am lăsat. Am făcut contorizarea în mandatul meu, am modernizat şi automatizat cele 756 de puncte termice şi de atunci s-a ştiut că RADET-ul va intra în faliment, odată cu contorizarea la scară de bloc. Toată lumea a ştiut lucrul ăsta, nu s-a făcut nimic. Ce trebuia făcut? Trebuiau aduse, în spatele noilor puncte termice automatizate, centralele de cvartal, care să fie cuplate la unu, două, trei puncte termice, în funcţie de numărul de blocuri", a explicat Traian Băsescu.

În viziunea lui, soluţia la traficul rutier aglomerat din Capitală este construirea de pasaje subterane.

"La Piaţa Romană ai nevoie de un pasaj subteran, la Arcul de Triumf ai nevoie de un pasaj subteran. Numai aşa poţi să fluidizezi traficul. Nu eu le-am inventat. Sunt într-un studiu finanţat de Guvernul japonez, pe care eu l-am găsit în primărie şi am încercat să îl pun în aplicare. Pasajul Basarab e unul din efecte, pasajul de la Casei Presei Libere este altul", a arătat Băsescu. (Sursa:Agerpres)