Actuala conducere a PSD a planificat de la începutul verii să depună moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Orban chiar în pragul alegerilor locale. În actualul context politic și sanitar, miza politică a crescut semnificativ pentru social-democrați, iar demersul acestora va contura taberele pe scena politică în această toamnă.

Ciolacu, în ParlamentFoto: AGERPRES

Cu două săptămâni înaintea alegerilor locale, așa cum se face calculul în Kiseleff pentru un vot în Parlament, miza PSD de a înlătura Guverul Orban crește, în contexul în care partidul își pierde primarii. PNL racolează pe bandă rulantă primarii PSD pentru că aceștia sunt pioni importanți în bătălia politcă, mai exact aduc voturi pentru următoarele alegeri și anume alegerile parlamentare.

Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro că partidul a pierdut în ultima perioadă aproximativ 100 de primari. "Dacă nu reușim să oprim racolările pierdem pe termen lung. Moțiunea de cenzură și înlăturarea Guvernului Orban ar opri hemoragia plecărilor în teritoriu" au explicat sursele citate.

O altă miză importantă care ține de succesul moțiunii de cenzură este validarea actualei și viitoarei conducerii a PSD. Marcel Ciolacu, actualul președinte interimar care urmează să fie validat în funcție pentru un mandat plin (la congresul din 22 august), a anunțat că moțiunea va trece cu peste 250 de voturi. Siguranța lui Ciolacu constă în discuțiile pe care le-ar fi avut la nivel parlamentar.

Sursele HoNews.ro susțin că acesta se bazează pe parlamentarii neafiliați, dar și pe o parte dintre reprezentanții Minorităților care au rămas fideli PSD.

Totodată, în interiorul PSD, Marcel Ciolacu ar fi comunicat oamenilor că are două propuneri pentru funcția de premier, prima variantă ar fi Vasile Dîncu iar a doua Sorin Grindeanu, susțin sursele citate.

"Miza adoptării moțiunii este uriașă. Dacă Ciolacu reușește să pice Guvernul va fi validat ca lider al partidului de facto și va obține și încrederea oamenilor din teritoriu. Dacă moțiunea va fi un eșec, Ciolacu și PSD se îndreaptă spre lada de gunoi a politicii", au explicat pentru HotNews.ro un lider PSD.

Care sunt voturile pe care mizează PSD

La nivel oficial UDMR a anunțat că nu semnează moțiunea de cenzură în schimb, PRO România și ALDE susțin demersul social- democraților. PSD are în prezent, după afilierea parlamentarilor ALDE la grupul PSD - 209 voturi la care se adaugă 21 de parlamentari PRO România, în total 230 de voturi. La acestea se adaugă alți 20 de parlamentari nefiliați (13 la Senat și 7 la Camera Deputaților). Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi.

PSD a anunțat că va depune în Parlament moțiunea de cenzură pe 17 august. Procedural, potrivit Constituției aceasta trebuie citită în plenul reunit al celor două Camere, în termen de trei zile de la momentul depunerii. De precizat este că în Constituție nu este prevăzut termenul în care aceasta trebuie adoptată. Asta va permite social-democraților să acorde votul undeva în următoarele săptămâni.

De altfel, senatorul PSD Radu Oprea a declarat, într-o emisiune la Antena 3 că votul asupra moțiunii de cenzură va avea loc în Parlament în luna septembrie. „Votul va fi în prima săptămână din luna septembrie, pentru a nu avea probleme”, a declarat senatorul PSD.

Oprea a explicat că, dacă votul ar avea loc în luna august, liberalii vor merge la CCR invocând faptul că în sesiune extraordinară nu se mai poate depune a doua moțiune de cenzură pentru că deja a trecut una în prima parte a anului. Legea spune că nu pot iniția două moțiuni de cenzură în aceeași sesiune cu excepția cazului în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pentru o lege.

Potrivit surselor HotNews.ro nu s-a luat o decizie privind data dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.

PSD a anunțat încă de la sfârșitul lunii mai că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban. La vremea respectivă PSD a anunțat că moțiunea va fi depusă dacă Guvernul va decide să nu respecte legea pensiilor care prevede o creștere de 40% de la 1 septembrie.

HotNews.ro a relatat la vremea respectivă că planul PSD avea ca scop crearea unei presiuni asupra Guvernului Orban în prag de campanie electoralăpentru alegerile locale și să le ofere pesediștilor o puternică temă de atac. Social democrații intenționau să folosesească în campania electorală tema majorării pensiilor și faptul că Guvernul nu va putea să aplice legea în acest sens.