Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îi acuză pe liberali că fac presiuni, îi șantajează și îi mituiesc pe primarii social-democrați, cărora le promit „bani în schimbul sfintei adeziuni la PNL”. El afimă că PSD va depune miercuri o plângere penală la DNA împotriva reprezentanților PNL, care ar fi transformat instituțiile statului într-un ”rai al criminalității”.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Toți duduienii galbeni din Guvern – la pușcărie!!! Interlopi politici cu mentalitate mafiotă care faceți trafic de influență la masa Guvernului! Voi, hâzilor, toți cei care vă bateți joc de banul public doar pentru a face din PNL un partid-stat! Pentru a avea toată puterea! Pentru voi, pentru neamurile voastre, pentru a căpușa și a fura în continuare! Nu sunt bani de măști, nu sunt bani de alocații, nu sunt bani de pensii. Sunt bani doar pentru mită politică”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

El afirmă că PNL „cară primari la București sau le promit în țară tot felul de proiecte și bani în schimbul sfintei adeziuni la PNL- partidul-stat”. „Cine nu cedează, este amenințat și șantajat! PNL nu e în stare să convingă oamenii, de aia încearcă să-i ia cu forța pe cei care au demonstrat că au făcut ceva pentru comunitățile lor. Le spun tuturor primarilor PSD să reziste presiunilor. Uniți suntem puternici! Nu pot ei șantaja cât pot românii vota! Sfârșitul acestor hoți și mafioți este aproape. De ce tace Iohannis, fostul primar, când partidul lui comite fapte penale una după alta?”, a adăugat liderul interimar al PSD.

Ciolacu mai spune că va depune miercuri plângere penală la DNA împotriva tuturor reprezentanților PNL din Guvern și din teritoriu care „au transformat instituțiile statului într-un rai al criminalității”. „Solicit organelor de urmărire penală ca acest dosar să fie soluționat cu celeritate! România nu trebuie scufundată în mocirla penală a Duduienilor galbeni”, a conchis Ciolacu.