Ciceală (USR): „Regret că nu intru în competiţie cu Robert Negoiţă şi cu Aurelian Bădulescu. I-aş fi pus la punct pe amândoi. Aş fi câştigat Primăria Sector 3”

de C.V.     HotNews.ro
Duminică, 2 august 2020, 20:33 Actualitate | Politic


Ana Ciceala
Foto: Agerpres
"A fost o săptămână complicată pentru mine, am fost atacată din interiorul partidului şi, din nefericire, am aflat ştiri din presă despre candidatura mea”, spune Ana Ciceală, consilier USR în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, și fost potențial-candidat al USR la Sectorul 3 din Capitală. „Din fericire, negocierile USR PLUS cu PNL s-au încheiat cu un rezultat pozitiv şi avem un front comun anti PSD la sectoare, dar şi la Capitală. Am fost şi rămân susţinătoarea unui astfel de front comun”, a spus Ciceală.

"A fost o săptămână complicată pentru mine, am fost atacată din interiorul partidului şi, din nefericire, am aflat ştiri din presă despre candidatura mea.(...) Din punctul meu de vedere, acuzaţiile care mi s-au adus, inclusiv în spaţiul public, sunt false. Pentru mine, în momentul acesta este un episod încheiat. Consider că nu am greşit şi, deşi ştiu că nu o să primesc scuze niciodată, o să explic în continuare, în interiorul partidului, ce s-a făcut greşit. Din fericire, negocierile USR PLUS cu PNL s-au încheiat cu un rezultat pozitiv şi avem un front comun anti PSD la sectoare, dar şi la Capitală. Am fost şi rămân susţinătoarea unui astfel de front comun, obiectivul pentru care noi am intrat în politică este acela de a îndepărta administraţia PSD coruptă şi incompetentă şi rezultatul pozitiv al acestor negocieri, al acestei formule care s-a găsit ieri, aduce un pas extrem de important înainte pentru a realiza acest obiectiv. Personal, regret că nu am avut ocazia să intru într-o competiţie cu Robert Negoiţă şi cu Aurelian Bădulescu. I-aş fi pus la punct pe amândoi, aşa cum am pus-o la punct pe Gabriela Firea. Sunt convinsă că aş fi câştigat Primăria Sectorului 3", a spus duminică seara Ciceală, care a fost propusă candidat al USR PLUS la Primăria Sectorului 3 înainte ca negocierile cu PNL să se încheie, relatează Agerpres.

Ciceală a menţionat că, dacă îndepărtarea sa din campania pentru alegerile locale va duce la îndepărtarea tuturor primarilor PSD de sector, "sacrificiul a meritat", dar dacă acest lucru nu se va întâmpla, este convinsă că se vor analiza în interior "aceste greşeli de negociere şi cine a greşit va plăti politic".

"În ce mă priveşte, voi continua să duc lupta pe care am început-o în Bucureşti, la Sectorul 3, dar şi la Consiliul General. Voi expune în continuare ilegalităţile comise de Robert Negoiţă, voi arăta în continuare de ce companiile înfiinţate de Gabriela Firea sunt nişte paravane pentru hoţii şi pentru sinecuri, voi propune soluţii pentru Bucureşti şi pentru Sectorul 3.(...) Trebuie să mărturisesc că foarte mulţi oameni mi-au scris şi mi-au spus că ar trebui să candidez independent pentru Primăria Sectorului 3. Vreau să le spun că drumul meu este în USR. Schimbarea nu este un sprint, este un maraton, iar în USR PLUS, alături de colegii mei, voi lupta ca aceasta să se producă în Bucureşti, în Sectorul 3, pe toate căile pe care le avem la dispoziţie, iar eu sunt la începutul acestei curse. Lupta mea nu începe şi nu se termină cu această candidatură. În perioada următoare voi face campanie împreună cu echipa de la Sectorul 3 pentru a convinge locuitorii din acest sector să ne voteze", a mai afirmat Ana Ciceală.

Liderii PNL, USR şi PLUS au anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în Piaţa Universităţii, că vor susţine candidaţi comuni la alegerile locale la primăriile de sector ale Capitalei şi la primăria generală, premierul Ludovic Orban afirmând că "dreapta modernă pro europeană s-a unit într-un proiect comun pentru Bucureşti".

Conducerea PNL a validat, sâmbătă, colaborarea cu USR PLUS şi candidaţii pentru Primăriile sectoarelor Capitalei şi a decis susţinerea lui Nicuşor Dan la Primăria generală.

Astfel, USR PLUS va avea candidaţi la sectoarele 1, 2 si 4, iar PNL - 3, 5 si 6.

La Sectorul 1 va candida Clotilde Armand (USR), Sectorul 2 - Radu Mihai (USR), Sectorul 3 - Adrian Moraru (PNL), Sectorul 4 - Simona Spătaru (PLUS), Sectorul 5 - Cristian Băcanu (PNL) şi Sectorul 6 - Ciprian Ciucu (PNL).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9388 vizualizari

  • +15 (37 voturi)    
    ... (Duminică, 2 august 2020, 20:46)

    tirolez [utilizator]

    felicitari ca nu le face jocul psdistilor care se dadeau marii ei fani. E tanara, vor mai fi ocazii.
  • -7 (43 voturi)    
    mda (Duminică, 2 august 2020, 20:52)

    Nevermind [utilizator]

    Sa mor daca nu te lasam sa candidezi si lasam sectorul 3 usereului, daca eram pnl. Uite unde era super valoarea care castiga primaria.

    Incearca sa administrezi o scara de bloc, ca experienta in administrat, ai doar in firme care taie paduri.
    • +7 (23 voturi)    
      asa ziceam si eu...spulbera tot (Duminică, 2 august 2020, 21:55)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      noroc ca au tinut-o astia in frau...ca era jale...fulgii mergeau si din PNL si din PSD, si din kivanopot
  • -11 (25 voturi)    
    Face fiecare ce vrea (Duminică, 2 august 2020, 20:53)

    Propinatiu [utilizator]

    Prin acest mesaj USR, singura noastră speranţă de Schimbare, îşi consolidează imaginea de însumare a unor bisericuţe, precum cancelariile liceelor cu peste 100 de profesori. Carisma lui Aurelian Bădulescu faţă de un Robert Negoiţă nu poate genera o divizare serioasă a votului.
  • +8 (34 voturi)    
    Barna cand isi da demisia ? (Duminică, 2 august 2020, 21:01)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    Barna cand isi da demisia ?
    • 0 (0 voturi)    
      Pe 28 septembrie (Luni, 3 august 2020, 16:29)

      salvatore [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Asta daca e om de onoare.
  • -9 (25 voturi)    
    daca iese Firea (Duminică, 2 august 2020, 21:01)

    Anonym [utilizator]

    E de parasit Bucurestiul

    Base ai grija ce negociezi
  • +1 (45 voturi)    
    Ciceala: (Duminică, 2 august 2020, 21:31)

    Rahan5 [utilizator]

    ,,.....competiţie cu Robert Negoiţă şi cu Aurelian Bădulescu. I-aş fi pus la punct pe amândoi. Aş fi câştigat Primăria Sector 3”

    Daca e atat de ,,smechera" Cicieala de ce nu participa ca Independent ? Cat o sa ia ? 2 % ......3 % ?

    Declarartia ,,bombastica" a lui Ciceala confirma inca o data
    proverbul: ,,Prostu' pana nu-i fudul parca nu e prost destul !".
  • 0 (32 voturi)    
    USR a reprezentat o alternativa (Duminică, 2 august 2020, 21:31)

    Criogenia [utilizator]

    Pana s-au incuscrit cu Barna.

    Dati-l brea afara ca asta sta ca ciulinele de nu va lasa sa traiti , nu se da dus precum Vadim Tudor de parca partidul inseamna persoana lui. A incasat-o de la Dancila...ce mai vrea?

    A adus partidul la nivel de gasti care-si spala rufele in public saptamanal...mai vrea si voturi...

    Mai are putin si-l intrece pe Ponta la aroganta provenita din frustrare si inmulteste cu zero tot partidul intr-un final, nu mai are ce sa dovedeasca, politic s-a consumat de la Dancila incoace, nu mai poate spera decat la functii prin NUMIRE directa precum cazul Paharnicului Premier, nu mai inmoaie multa lume stampila pe ei.
  • +1 (7 voturi)    
    Ce dezamagire (Duminică, 2 august 2020, 22:49)

    tyuadjzsdfmdzsdf [utilizator]

    Fix asta ne doream, sa îi pună la punct pe Negoiță și Badulescu.

    Și mesaje de tipul câștigăm sigur, daca mă lăsau. In S3 in fata lui Negoiță nu obține nimeni în 2020 mai mult de 20%. La cate a făcut Negoiță în S3 (care nu arata rău), e misiune imposibila.
  • +2 (8 voturi)    
    Cam exaltata fatuca asta (Duminică, 2 august 2020, 22:50)

    Sparafucile [utilizator]

    Ea uita ca pentru a cistiga niste alegeri iti trebui mai intai multa NOTORIETATE. Or ce notorietate are ea? E si ea una pe acolo prin USR.
  • +1 (7 voturi)    
    Praf îi făcea :)))))) (Duminică, 2 august 2020, 22:57)

    mihai576 [utilizator]

    Eu cred ca ati facut blat cu Negoiță!!! Prea nu vreti sa votam pe altcineva decât pe el! Dacă nu-l vedem pe Negoiță la voi în partid peste 4 ani.... Și dacă nu-l vedem, Omu tot are o gălăgie de bani și poate negocia cu voi....
    Da' praf îl făceai, nebuno!
  • +6 (10 voturi)    
    si lui Chuck Norris ii e frica de Ciceala (Duminică, 2 august 2020, 23:16)

    BernierC [utilizator]

    De frica lui Ciceala, Chuck Norris s-a ascuns pe fata intunecata a Lunii. Ciceala il punea si p-asta la punct si virgula.
  • -3 (9 voturi)    
    Saraca fata, e inca tanara si viseaza (Luni, 3 august 2020, 1:24)

    Dalinar [utilizator]

    si are idealuri!!! Totul o sa i se naruie in urmatorii cativa ani, cand va invata, the hard way ofcourse, cum stau treburile. Si USR-ul va invata, la fel, the hard way, ce inseamna sa fii in cahoots cu vulpoii pnl, ca sa nu spun coiotii, pe romaneste. Inseamna faliment. Cativa sus pusi vor obtine niste fctii faine in Aparat, dar restul vor invata ce inseamna sa fii carne de tun. Pacat, mare pacat, era o sansa unica acum, tocmai a fost ratata!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by