"Un haos mai mare decât este acum nu poate fi creat nici măcar de către PSD sau opoziție", a declarat joi liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a spus că acesta este motivul pentru care social-democrații vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, la jumătatea lunii august.

Marcel CiolacuFoto: Hotnews

Ciolacu a făcut aceste declarații la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

Principalele declarații ale liderului PSD:

  • Este inadmisibilă abordarea președintelui. (...) Nu înțeleg obsesia președintelui de a găsi vinovați în altă parte decât în datele statistice în ceea ce privește pandemia și economia.
  • Disperarea cu care atacă PSD confirmă că Guvernul său a pierdut controlul total în gestionarea pandemiei. Acesta este rezultatul unei guvernări interesate doar de alegeri, de furat (...) și de împărțit funcții politice.
  • Un haos mai mare decât este acum nu poate fi creat nici măcar de către PSD sau opoziție.
  • De aceea am decis depunerea unei moțiuni de cenzură în luna august.
  • Aștept de la Orban să vină în fața Parlamentului și să răspundă dacă poate organiza alegeri și dacă poate deschide școlile în siguranță în septembrie. Este exclusiv responsabilitatea premierului și a lui Iohannis, deoarece știm că deciziile sunt luate la Cotroceni.
  • Am propus depunerea moțiunii la jumătatea lunii august, iar la bază va sta Cartea neagră a guvernării PNL.
  • Dacă nu am avea voturi din alte partide, moțiunea nu ar trece, pentru că PSD nu are majoritate în Parlament, așa cum susține Iohannis. Fac apel la toată opoziția să voteze.