Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi seara că va propune în şedinţa Comitetului Executiv al partidului dizolvarea Organizaţiei PSD Ilfov.

Ciolacu, în ParlamentFoto: AGERPRES

"Voi propune în Comitetul Executiv dizolvarea acestei organizaţii, chiar dacă suntem în prag de alegeri şi sunt ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo, să fim pregătiţi şi la Ilfov de alegeri. (...) Este inadmisibil aşa ceva. Am aflat din presă. Nu am crezut aşa ceva. Am avut o discuţie cu preşedintele de organizaţie acum aproximativ o lună de zile, i-am spus că în echipa dânsului există o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă şi chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcţie, respectiv de secretar executiv", a spus Ciolacu la TVR 1.

El a afirmat că joi va propune dizolvarea organizaţiei şi numirea unei echipe interimare la Ilfov.

Reacţia vine după ce presa a scris că PSD Ilfov ar fi condus de interlopi.

Ce a scris Rise Project

Clanul Sportivilor a capturat, pur și simplu, organizația PSD Ilfov.

O înregistrare internă arată cum lumea interlopă folosește cel mai mare partid din Romania drept comandament central al unor combinații imobiliare de milioane de euro.

Vocea principală îi aparține lui Florian Puiu, secretar executiv al PSD Ilfov, veteran din Clanul Sportivilor și ambasador al mai multor sindicate interlope.

Vocea secundară este a consilierului județean, Alin Todireanu, exclus din PSD la sfârșitul lui iunie și transferat la Pro România.

Discuția a avut loc în toamnă, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale, pe strada Șoimului din sectorul 5, la spălătoria auto a lui Florian Puiu.

Miza: terenurile din sudul Capitalei