Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a anunțat marți seara, într-o emisiune televizată, că intenționează să candideze la Primaria Capitalei, iar dacă în aceeași cursă se va înscrie și fostul său coleg din PSD Victor Ponta, atunci 100% va candida.

Marian Vanghelie (arhiva)Foto: AGERPRES

„Merg către alegeri cu toată viteza! 90% voi candida la Capitală. Dacă se înscrie Ponta voi candida 100%! Daca nu, voi vedea unde candidez. PSDI va avea candidați în tot Bucureștiul, la fiecare sector”, a fost mesajul postat de Marian Vanghelie pe site-ul său, după participarea la o emisiune la postul B1 TV.

El spune că vrea să candideze împotriva lui Ponta „pentru că, la câte nenorociri a făcut, ar trebui exclus din politică”.

Vanghelie precizează totodată că are discuții „cu mai multe partide”. „În momentul în care va fi o închidere de protocol ne veți vedea unii lângă alții”, afirmă el.

La începutul acestei luni, Marian Vanghelie anunța, tot pe site-ul său, că a înscris ca partid PSDI: „Pentru 2020 relansez Partidul Social Democrat Independent și intenționez să intru în cursa pentru alegerile locale și generale, urmând ca din structură să facă parte nume sonore de pe scena politică”, spunea el.