​​Continuă negocierile pentru banii europeni, o ședință a extraordinară a Consiliului European având loc la Bruxelles în perioada 17-18 iulie. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențale, președintele Klaus Iohannis va susține, în cadrul negocierilor pentru viitorul buget al UE alocarea unor sume mai importante pentru politica de coeziune și politica agricolă comun, precum și a unor sume suplimentare pentru dezvoltare rurală.

președintele Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Care e mandatul României în negocierile de la Bruxelles:

Viitorul buget al Uniunii Europene

  • obținerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor obiective de dezvoltare ale țării.
  • în ceea ce privește Politica de Coeziune, alocări adecvate în special pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene, precum şi pentru o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici.
  • în ceea ce privește Politica Agricolă Comună, continuarea procesului de convergență externă a plăților directe, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest.
  • alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, având în vedere că zonele rurale necesită investiții sporite pe termen lung.
  • în privința posibilei introduceri a unor resurse proprii noi pentru finanțarea bugetului Uniunii, România este în favoarea oricăror resurse care pot genera venituri suplimentare la bugetul UE, cu condiția existenței unui mecanism clar pentru a se evita impactul excesiv asupra contribuțiilor naționale.

Planul de redresare economică

  • România va susţine opțiunea unei ponderi mai mari a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, pentru a se putea asigura resursele financiare necesare pentru procesul de redresare economică în întreaga Uniune.
  • o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.
  • asigurarea unei perioade de rambursare adecvate pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, pentru a permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene şi evitând, totodată, presiuni suplimentare asupra bugetelor naționale.