​Guvernul prelungește starea de alertă în România cu încă 30 de zile, decizia urmând a se lua miercuri în ședința de guvern, potrivit unor surse guvernamentale. De această dată, nu va mai fi vorba și de relaxări. Măsura este luată în contextul în care numărul de cazuri de coronavirus a crescut în ultima perioadă. De altfel, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că se impune prelungirea stării de alertă, menţionând că de la 15 iulie nu vor fi impuse restricţii, dar nici nu vor fi măsuri de relaxare.

Ludovic OrbanFoto: Guvernul Romaniei

"Se impune prelungirea stării de alertă. Noi avem şi o evaluare făcută cu care vom merge ca şi propunere în CNSU, la premierul Ludovic Orban şi la preşedinte", a afirmat Tătaru, la Parlament.

Întrebat dacă de la 15 iulie vor fi impuse noi restricţii, Tătaru a spus: "Să nu vorbim de restricţii, dar să nu ne gândim nici la relaxări".

Starea de alertă expiră pe 16 iulie.

Prelungirea stării de alertă se ia prin hotărâre de guvern asupra căreia Parlamentul nu poate să-și mai dea acordul sau să o modifice.

​Luni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă.

"În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă", a spus Tătaru la B1 TV.

El a afirmat că ar fi posibilă, în măsura în care legislaţia ar permite acest lucru, carantinarea anumitor localităţi sau regiuni. "La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie", a subliniat ministrul.