Ion Ştefan i-a acuzat pe social-democrați, la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple formulate de PSD la adresa sa, că de când a preluat conducerea Ministerului Dezvoltării sunt "scoşi din minţi” că nu mai pot fura. Ministrul Dezvoltării a citit discursul de pe foaie, bâlbâindu-se de câteva ori, când a vorbit despre criza COVID-19 sau când a pronunţat cuvântul "totalizare”. De asemenea, când s-a referit la zonele sărace din România, Ion Ştefan a pronunţat prima oară "zonele sărate”, apoi s-a corectat.

Ion Stefan, ministrul DezvoltariiFoto: Agerpres

La această oră, Camera Deputaţilor dezbate și apoi va vota moţiunea simplă împotriva ministrului Ion Ştefan, intitulată "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”.

"Nu vă interesează proiectele primarilor, ale instituţiilor publice, ale antreprenorilor, de investiţiile pe care Ministerul Dezvoltării le-a făcut în perioada pandemiei în sistemul sanitar pe care l-aţi lăsat muribund. PSD nu a priceput nici până la acest moment că minciuna nu a adus niciun gram de prosperitate românilor, iar PSD a trăit cu minciuna în braţe. (...) După cât de tare ţipaţi, v-aş bănui de sevraj, sevraj din cauza că nu mai aveţi acces la banul public”, a afirmat Ion Ştefan, în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, potrivit News.ro.

El a amintit despre o decizie a Guvernului care a creat cadrul legal astfel încât Compania Naţională de Investiţii să modernizeze sectorul colectării apelor uzate.

"De asemenea, în şedinţa de Guvern din 4 iulie s-a creat cadrul legal pentru ca Companiei Naţionale de Investiţii să realizeze investiţii de modernizare, în sectorul colectării apelor uzate şi al sistemelor cu apă, dat fiind faptul că mulţi români nu beneficiază de alimentare cu apă şi gaze. Nu v-a interesat faptul că Ministerul Dezvoltării nu a blocat niciun şantier, nu a oprit nicio lucrare demarată pe PNDL 1 şi PNDL 2, ci s-a asigurat că toate investiţiile sunt realizate corect. Nu am oprit plăţile nici pe durata stării de urgenţă. PSD, prin programul de suflet al lui Dragnea, PNDL, a risipit ani de zile bani publici pe lucrări prost făcute. De când am preluat mandatul la minister, uite că nu mai puteţi fura şi asta vă scoate din minţi”, a mai spus Ion Ştefan.

Ministrul Dezvoltării a citit discursul de pe foaie pe care îl susţine de la tribuna Camerei Deputaţilor. El a avut şi câteva bâlbâieli atunci când a vorbit despre criza COVID-19 sau când a pronunţat cuvântul "totalizare”, potrivit News.ro. De asemenea, atunci când a vorbit despre zonele sărace din România, Ion Ştefan a pronunţat prima oară "zonele sărate”, apoi s-a corectat rapid.

Până acum, au fost adoptate cinci moţiuni simple împotriva miniştrilor Florin Cîţu, Adrian Oros, Monica Anisie, Marcel Vela şi Violeta Alexandru.