Încep prin a le ura succes tuturor elevilor care susțin, începând de astăzi, 22 iunie, examenul de Bacalaureat precum și celor care vor primi, tot astăzi, rezultatele la Evaluarea Națională. Ei au fost primii care s-au întors la şcoală, după izbucnirea pandemiei de COVID-19, fiind nevoiți să experimenteze o sesiune de examene în condiții fără precedent, să-şi învingă temerile şi să creadă în măsurile luate de clasa politică.
Din toamnă, ne vom întoarce, sper, cu toții, elevi şi profesori, la şcoală. Lucrurile nu vor mai fi însă şi nu trebuie să fie, toate, la fel. Dimpotrivă.
La începutul lunii martie a acestui an, de la tribuna Parlamentului, le propuneam colegilor mei din tot spectrul politic să schimbăm modul în care privim problemele sistemice ale învățământului românesc considerând că nu elevii abandonează şcoala, ci, adesea, şcoala îi abandonează pe elevi.
„Prioritatea naţională" numită „educaţie” este, ca de fiecare dată, Cenuşăreasa bugetului, promisiunile nu se împlinesc, reforma este perpetuă și veșnic ineficientă, testele PISA arată că nu suntem pe calea cea bună, iar rata de părăsire timpurie a școlii este mereu demnă de îngrijorare, dar ocolită de soluții viabile.
Dincolo de programe și strategii naționale, situația clădirilor școlare este și ea un motiv de angoasă, multe dintre ele fiind lipsite de autorizație ISU dar și de autorizații sanitare. Din păcate, a trebuit să trecem prin tragedia de la Colectiv, pentru a conștientiza riscul prezentat de lipsa celei dintâi. Acum, a venit peste noi o pandemie ca să ne amintească că e musai să putem și să vrem să ne spălăm pe mâini, cu apă și săpun, cât mai des și cât mai bine, inclusiv la școală.
Pe 10 martie 2020, aminteam, de la aceeași tribună, faptul că Ministerul Educației dispune de un studiu efectuat la nivel naţional, prin care au fost evaluate 3.424 de unităţi de învăţământ dintre cele peste 7.000 de entități cu personalitate juridică existente. Condiţiile de igienă au fost neconforme în 168 de şcoli şi grădiniţe, 55 de şcoli şi grădiniţe nu erau aprovizionate deloc cu apă potabilă, 301 unităţi de învăţământ nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare, 233 dintre acestea fiind din mediul rural, iar în multe județe numărul şcolilor care aveau toalete în exteriorul clădirii depășea 100 de unități.
În aceeași zi de 10 martie, școlile se închideau pe o perioadă ce s-a dovedit nedeterminată, așteptând parcă o rezolvare la această problemă, din ce în ce mai evidentă, în cazul reîntoarcerii la clasă, după pandemie.
La câteva zile, președintele țării a instaurat starea de urgență care a durat două luni. Vremurile ne-au impus un salt forțat de la problema clădirilor nesigure la cea a învățământului online, de la toaletele din curte la digitalizare, platforme online și învățământ la distanță. Parlamentarii s-au apucat de propuneri legislative mai mult sau mai puțin viabile, pentru adoptarea cărora e nevoie, se pare, de o perioadă mai lungă decât pandemia. Guvernul a intrat în vrie, emițând frenetic ordonanțe de toate felurile, Ministerul Educației a dat și modificat ordine, a analizat situații, a emis metodologii, încercând să facă ordine în haosul general din învățământ. Am încercat să schimb și eu peisajul, depunând o propunere de modificare a Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, prin creșterea venitului minim pe membru de familie în cazul potențialilor beneficiari - de la 250 de lei până la valoarea Indicatorului Social de Referință, care este, actualmente, de 500 de lei - și adăugarea tabletelor, a dispozitivelor similare și a unui abonament la internet în lista produselor care pot fi achiziționate cu ajutorul cuponului în valoare de 200 de euro acordat prin lege. În același timp, am promovat programul WiFi4EU în rândul autorităților locale din Prahova, încurajându-le să acceseze cei 15.000 euro puși la dispoziție de Comisia Europeană pentru instalarea de hotspoturi, puncte de acces wireless gratuit, în spațiul public.
Școala online a fost declarată „obligatorie” în timp ce o parte dintre elevi, în mod evident, nu aveau acces la internet și la tehnologia necesară. Sunt în jur de 250.000 de copii în această situație, dar cu siguranță numărul este cu mult mai mare, iar responsabilii din educație nu au nici astăzi soluții concrete pentru ei. După două luni de stare de urgență, doar 60% dintre elevi au urmat cursuri online. Evaluarea națională, bacalaureatul, admiterile și examenele finale au loc, totuși, în condiții fără precedent, iar părinții, profesorii, autoritățile, societatea civilă bâjbâie într-o atmosferă tulbure, în care nimic nu pare cea mai bună soluție, minoritatea sau majoritatea riscă să fie discriminate, iar viitorul este incert.
Pandemia ne-a arătat, fără să ne întrebăm, că educația din România, țara lui 5G, nu este pregătită pentru predarea și pentru evaluarea online așa cum nu era pregătită nici pentru autorizații sanitare sau ISU. Spuneam, în 10 martie 2020, că alegerile locale se apropie, dreptul de a alege se fundamentează prin educație, iar educaţia din România depinde, inevitabil, de remedierea deficiențelor de sistem. Avem nevoie de combaterea corupției, de alegeri responsabile din parteacetățenilor, apoi a administrației, de încurajarea dialogului social. Doar așa putem ajunge la dispariţia toaletei din curtea şcolii sau la accesul general al elevilor la calculatoare, tablete și internet în scopuri educaționale. Să nu uităm că societatea noastră se va schimba cu adevărat în bine, doar prin asumarea unei viziuni în care nu procentele și bifarea unor proceduri birocratice trebuie să primeze, ci interesul legitim al cetățenilor și al fiecărui copil în parte, alături de conștiința faptului că trebuie să avansăm rapid, fără a-i lăsa însă în urmă pe cei mai vulnerabili.
