Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu 309 voturi pentru și o abținere legea mirosului. Mai exact, proiectul de lege prevede ca operatorii economici care generează mirosuri deranjante vor fi nevoiți să reducă disconfortul olfactiv. Proiectul a fost adoptat și de Senat și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

HotNews.roFoto: Hotnews

Inițiativa introduce în legislația privind protecția mediului o nouă prevedere: „Disconfortul olfactiv – efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare”.

Proiectul de lege a fost inițiat de USR care, în expunerea de motive explică necesitatea legii. "Avem vid legislativ, iar Garda de Mediu a spus că nu poate da amenzi și sancționa poluatorii deoarece nu există cadru legal. Mirosurile afectează pe toată lumea. Dacă pute, pute și pentru USR-ist, și pentru PSD-ist, și pentru UDMR-ist, și pentru sărac, și pentru bogat. Și pentru cetățean, și pentru politician", a explicat deputatul USR, Cornel Zainea la dezbaterile în plen.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat din septembrie 2018 iar legea merge acum la promulgare.