Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie, iniţiată de un grup de parlamentari PSD.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru inițiativa legislativă au votat 90 de senatori, 13 au fost "împotrivă" şi 27 s-au abţinut.

"Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor. De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală", prevede inițiativa legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD.

Proiectul de lege a primit un raport de admitere din partea Comisiei de sănătate din Senat, prin amendamentul adoptat în comisie cabinetele stomatologice fiind incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor.

Pe ordinea de zi a plenului de marţi sunt incluse şi propunerea legislativă privind acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de urgenţă şi proiectul de lege pentru modificarea Legii 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților are este și forul decizional în acest caz.